Diavolul poate interveni în conștiința omului prin cele două extreme: să-i provoace o sensibilitate exagerată – atunci când cineva este sensibil. Cum se numesc acei oameni? Cu o conștiință scrupuloasă, nu? Cum se numesc? Nu e vorba de cei cu conștiința adormită. Cei care au o conștiință exagerată, scrupuloasă, nu?
Sutaşul roman a cerut de la Hristos să-l tămăduiască pe slujitorul său, care era ţintuit la pat (v. Matei 8, 5-13). Iar Domnul i-a zis să vină în casa lui ca să-l vindece. Dar sutaşul, din smerenie, socotind că este nevrednic să intre Hristos în casa lui, i-a cerut să spună de departe ca să se tămăduiască sluga sa.
[Scrisoarea este răspunsul la Scrisoarea nr. 1 a lui D. Balfour, din 7 Aprilie, 1936, scrisă din Athena, unde Balfour trecuse după ce fusese izgonit din Athos. Cf. Anexa II, 1: „Duhovnicul nu este un oracol”]:
Zis-a Domnul: „Nimeni nu poate sluji la doi domni, că ori de unul nu va griji, iar de altul se va ţine, sau pe unul va urî şi pe celălalt îl va iubi, nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona”, adică bogăţiei şi a vă slobozi de păcat, ca să vă faceţi robi ai dreptăţii. De trece bogăţia alături, nu vă lipiţi inima de ea. Că amar este păcătosului celui ce umblă pe două căi. De vreme ce, după Lege, de va fi o parte stricată, şi o parte curată, apoi necurat este tot. Asemenea şi lacomul nu are saţiu, măcar de are multe averi. Când multe câştigă, iarăşi mai multe pofteşte şi niciodată nu încetează din această deşartă poftire.
Rugăciunea lui Iisus, când se săvârşeşte cu buzele şi cu mintea, pune pe fugă gândurile rele şi împăciuieşte mintea, iar atunci când se pogoară în inimă şi lucrează acolo, îl naşte din nou pe om, pune foc în lumea sa lăuntrică şi-l face theolog ‒ căci atunci theologia ajunge „istorisire”, fiindcă omul învaţă și povesteşte cele pe care le-a auzit, le-a văzut, le-a învăţat, le-a trăit. Atunci el cunoaşte nerătăcit că una este mintea şi alta este raţiunea, şi se uimeşte de lărgirea inimii (II Corinteni 6, 11), de adâncimea acesteia şi de lumea ei tainică şi intensă.
Grav este că nu mai simțim nevoia să ne înfrânăm și simțim că acest lucru n-ar fi ceva tentant pentru noi din perspectiva duhovnicească, nu ne face cu ochiul proiectul infranarii.
Şi tatăl dumneavoastră ţinea marţea, spuneţi, ca pe o zi nenorocoasă, iar dumneavoastră faceţi la fel. Eu cred că atât dumneavoastră, cât şi tatăl dumneavoastră aţi păcătuit faţă de Sfântul Ioan Botezătorul socotind ziua lui drept zi nenorocoasă. Şi totuşi, „slava” voastră e chiar Sfântul Ioan. Sau nu ştiţi, poate, că Biserica a închinat marţea acestui mare şi minunat sfânt? Nu una singură, ci toate zilele de marţi de peste an. Mai înainte de toate, însă, îngăduiţi-mă să vă lămuresc pe scurt, cui este închinată fiecare zi a săptămânii.
Cum să petrecem o zi fără de păcat, adică în sfinţenie? Iată problema noastră de zi cu zi. Cum să preschimbăm întreaga noastră fiinţă, gândurile, simţirile, până şi reacţiile noastre trupeşti, spre a nu greşi împotriva Părintelui nostru ceresc, împotriva lui Hristos, împotriva Sfântului Duh, împotriva persoanei omeneşti, împotriva fratelui şi a tot lucrul din această viată?
Şi înainte de a se împărtăşi, şi atunci când se împărtăşeşte şi după ce se împărtăşeşte, creştinul primeşte un mare folos de la dumnezeieştile Taine atât în şuflet, cât şi în trup. Înainte de a se împărtăşi cineva trebuie să facă cuvenita pregătire, adică să se mărturisească duhovnicului, să-şi zdrobească şi străpungă inima, să se îndrepte, să ia seama la el însuşi; să se păzească, pe cât e cu putinţă, de gândurile pătimaşe şi de orice altă răutate.
Era odată un suflet păcătos pe care Domnul l-a chemat la pocăință și acest suflet s-a întors spre Domnul Care l-a primit cu milostivire și i S-a arătat lui. Domnul e atât de milostiv, smerit și blând.
Ava Apollo spune: „L-ai văzut pe aproapele tău, L-ai văzut pe Dumnezeu.” Iar Sfântul Antonie cel Mare zice că „de la aproapele tău îți vin și viața, și moartea”. Nu poți să fii într-atâta de sărac încât să nu poți dărui ceva. Măcar un zâmbet. Unii poate vor spune că ești cam într-o ureche, alții vor zice că ești fericit, dar celor mai mulți le vei face bine. Mai bine decât dacă ai sta ursuz.
