În lume puțini cunosc despre aceste lupte. La întrebarea: cum să ne mântuim? – cei mai mulți răspund: trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu pentru mântuire, iar dacă te vei ruga, te vei mântui. Și nu depășesc această limită. Dar cu toate acestea rugăciunea nu va mântui pe cel împătimit. Țelul, unicul țel al vieții noastre stă în dezrădăcinarea patimilor și în înlocuirea acestora prin virtuți opuse lor. Cel mai bine este să începem această luptă în felul următor: cu toate că ne sunt proprii toate patimile, totuși unele sunt într-o măsură mai mare, iar altele în una mai mică. Trebuie să determinăm care din ele predomină și să ne întrarmăm împotriva acesteia. Este imposibil să ducem lupta cu toate patimile deodată: ne vor sugruma. Biruind o patimă, să trecem la dezrădăcinarea alteia ș.a.m.d. Omul care dobândește despătimirea primește un fel de diplomă cu dreptul de a intra în Împărăția Cerurilor, se face împreună vorbitor cu îngerii și sfinții. Iar celui care nu și-a biruit patimile, îi va fi cu neputință să fie în rai, pentru că va fi reținut de vămi. (Sfântul Cuvios Varsanufie de la Optina)
Unicul țel al vieții noastre stă în dezrădăcinarea patimilor
Atunci când trecem hotarul unei țări, avem nevoie de pașaport; tot astfel, biruind patimile, dobândim o altă stare, pașaport pentru viața veșnică. Fiecare patimă este îmbolnăvire a sufletului, pentru că invidia, mânia, zgârcenia nu sunt ale trupului, ci ale sufletului. Dacă dăm tămăduire trupului, cu atât mai mult e necesar să tămăduim sufletul bolnav. Anume pentru lupta cu patimile există mănăstirile. De altfel, nici oamenii din lume nu sunt scutiți de această luptă, dacă vor să se mântuiască. Și în schitul nostru se duc lupte. Nimeni nu se face dintr-odată despătimit. Cineva vine cu mândrie, altul cu desfrânare, dacă nu trupească, atunci de gânduri, al treilea este atât de rău, încât nu poți trece pe lângă el fără frică, al patrulea este zgârcit, tremură pentru fiecare bănuț, astfel încât fără să vrei îți vine gândul: pentru ce a venit acesta la mănăstire? Al cincilea este lacom, tot timpul vrea să mănânce. „Parcă ai mâncat mai devreme în trapeză?” – i se spune. „Și ce dacă, puțin a fost pentru mine” – le răspunde și mănâncă încetișor în chilie, organizându-și mese și după amiază, și la miezul nopții, ș.a.m.d. În felul acesta stau lucrurile. Acești oameni își recunosc singuri păcatele și se căiesc, dar la început îndreptarea se face mai greu. Stareții încercați în cele duhovnicești îi privesc cu înțelegere: sunt începători, ce poți aștepta de la dânșii? Dar iată că trec vreo douăzeci și cinci de ani și vedem că munca n-a fost zadarnică. Cel lacom a devenit postitor, cel desfrânat, feciorelnic, cel mândru, smerit ș.a.m.d.
Filocalia de la Optina, Editura Egumenița, Galați, 2009, pp. 76-77