Filip era un om mânios, care se certa din nimic şi care avea puternice izbucniri de mânie, în schimbul cărora avea, desigur, de îndurat muştruluiala zdravănă a confraţilor săi.
„Doamne, oare nu ţi-am cerut să mă izbăveşti de mânia aceasta?”
Articole
Împărtăşirea trebuie făcută cu luare aminte, ştiind ce facem, ce cerem şi la ce mergem
Să te împărtăşeşti înseamnă să-L chemi pe Domnul să se unească cu tine, nu doar sufleteşte, ci chiar în trupul nostru, încât viaţa noastră să se facă viaţa lui Hristos, iar viaţa lui Hristos – viaţa noastră. De aceea, de fiecare dată când ne împărtăşim, dacă continuăm să săvârşim faptele întunericului, îl obligăm pe Hristos, în mod despotic, chinuitor, să meargă pe aceeaşi cale pe care a fost purtat în cumplitele zile ale Răstignirii Sale, spre pătimire şi ocară. Trebuie să ţinem minte asta.
Să luăm hotărârea de a pune început de pocăinţă
Pocăinţa este cea mai importantă şi mai urgentă necesitate a vieţii noastre, iar amânarea ei este o uneltire a diavolului, cu care uşor ne poate înşela. Uităm faptul că numai prezentul ne aparţine şi că pentru viitor nu putem fi siguri, noi nu ştim ceasul morţii şi de aceea trebuie să luăm acum hotărârea de a pune început de pocăinţă.
Nu amânați pocăința până în ultimul moment că cine știe dacă îl apucăm sau nu!
Acum când este vreme, când puteți merge la sunetul clopotelor, când vă îndeamnă cuvintele grozave ale Sfintei Evanghelii, când duhovnicul vă roagă să vă dezlegați de un trecut rău și scandalos, nu amânați pocăința până în ultimul moment, că, cine știe?, îl apucăm sau nu!
Euharistia este o hrană de drum a sufletelor pe calea desăvârşirii
Sfântul Nicodim arată că împărtăşirea frecventă nu e un privilegiu al preoţilor, acesta se referă doar la săvârşirea Liturghiei, al cărei scop e sfinţirea darurilor şi împărtăşirea lor credincioşilor, iar preoţii care refuză să-i împărtăşească pe cei ce vin cu evlavie sunt mincinoşi: întâi îi cheamă, apoi îi alungă.
Misiunea Bisericii este mărturisirea lui Hristos
Care este misiunea Bisericii? Iată o întrebare pe care ar trebui să şi-o pună fiecare creştin, gândindu-se la faptul că şi el este parte a Bisericii, mădular al Trupului lui Hristos.
Câtă vreme creştinii se vor gândi numai la „ce face Biserica?”, fără a se gândi la ceea ce ar trebui să facă ei înşişi, se îndepărtează de chemarea lor.
Omul sănătos duhovniceşte se raportează totdeauna la Dumnezeu
Cel sănătos duhovniceşte trece cu vederea drepturile sale pentru a împlini în viaţă îndreptările lui Dumnezeu. Aceasta întrucât alta este valoarea dreptăţii omeneşti faţă de cea dumnezeiască. Numai cel ce are sănătate duhovnicească poate deosebi dreptatea lui Dumnezeu în părută nedreptate omenească.
„Părinte, fie voia Ta, nu a mea!“
Sunteţi supărată că Dumnezeu nu vă ascultă rugăciunile! Nu vă supăraţi pe Cel de la care avem şi fiinţa, şi viaţa, şi suflarea, şi înţelegerea, şi totul. Vă rog: nu vă plângeţi de Cel ce are de mii de ori mai multă dreptate să se plângă de noi înaintea îngerilor şi sfinţilor Săi. Chiar dacă Domnul nu împlineşte întocmai rugăciunile noastre, ele tot aduc roadă în sufletele noastre, făcându-le mai bogate şi mai mature. Aceasta e o taină de care şi-au dat seama cei ce s-au cercetat pe sine duhovniceşte.
Să iubim Ortodoxia noastră și să-i rămânem fii credincioşi până la moarte
Trebuie să păstrăm Ortodoxia noastră cu precizie duhovnicească, pentru a avea cu noi harul Sfântului Duh. Să nu ne lăsăm târâţi de diferite doctrine și să nu ne clătinăm de anumite întâmplări.
Biserica Ortodoxă este ascetică, este preafrumoasă, are toată podoaba harului lui Dumnezeu…
Pentru sporirea duhovnicească o condiție de bază este iubirea față de vrăjmași
Odată, Starețul a avut de înfruntat un caz asemănător. Cineva se „mărturisea” și se împărtășea la fiecare cincisprezece zile după trei zile de post, dar nu vorbea cu niște persoane de mai mulți ani. De îndată ce Starețul a aflat despre aceasta de la un al treilea, l-a chemat pe acela și l-a sfătuit să se împace cu frații cu care era învrăjbit, dar nu a fost cu putință să-l înduplece.
Vai de cel ce zavistuieşte (invidiază)!
Cel ce invidiază biruit este; are şi duşmănia, are şi vrajbă, şi de sporirea altora se mâhneşte, iar cel ce nu are zavistie sau invidie, niciodată nu se scârbeşte de sporirea altora. […]
Cel ce are zavistia şi invidia, tuturor este împotrivitor, că nu voieşte ca altul să se cinstească mai înainte de el.
Cu smerenia împuţinăm întristarea adusă de ispite
Să ne aducem aminte de făcătorii de rele, care se dau pe ei înşişi în mâinile judecătorilor ca să fie pedepsiţi pentru faptele lor. Aceştia, atunci când încep să fie chinuiţi, dacă se smeresc şi îşi mărturisesc fără întârziere nedreptatea lor, sunt pedepsiţi mai puţin şi, suferind acele dureri, se izbăvesc.
Slujba şi Acatistul Sfântului Ierarh DIONISIE, Episcopul Cetăţii Albe-Ismail
Episcopul Dionisie Erhan (n. 1868 — d. 1943), Vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului (1918-1932), Episcopul Cetății Albe – Ismail (1932-1940), Episcop al Argeșului (1940-1941), Stareţ al mănăstirii Suruceni (1908-1934).
Descarcă aici Slujba Sfântului Ierarh Dionisie, Episcopul Cetăţii Albe-Ismail
Eşti bun, sensibil, paşnic, eşti mielul lui Dumnezeu
Un prieten mi-a mărturisit că suferea din cauza purtării aspre a şefilor săi. Acest lucru ameninţa să-l umilească şi să dea impresii greşite despre caracterul său. Bătrânul l-a primit, a pus lucrurile la punct şi i-a făcut o radiografie sufletească foarte corectă:
Tâlharul de pe cruce a sărit de pe cruce în Rai
E o mare bucurie să știm că cel dintâi moștenitor al raiului a fost un tâlhar pocăit. De ce? Ca să îndrăznească toți cei ce, făcând rele, se întorc la Domnul Hristos, să îndrăznească și să știe că Domnul Hristos nu are pe nimeni de pierdut și că mântuiește pe toți aceia care vor să fie mântuiți, numai să se mute de la rău la bine, să se întoarcă de la cele rele la cele bune.
Dispreţuiţi patimile, nu acordaţi atenţie vrăjmaşului. întoarceţi-vă spre Hristos!
Din Sfânta Scriptură aflăm totul. Să citiţi continuu Sfânta Scriptură, ca să aflaţi tainele luptei duhovniceşti.
Nu există om mai lipsit de omenie decât iubitorul de arginți
Nu există om mai lipsit de omenie decât iubitorul de arginți. Pe toți îi urăște, și pe săraci și pe bogați; pe săraci de frică, nu cumva să-i ceară ajutor, și pe bogați de invidie, pentru că nu are banii lor. Nu știe ce înseamnă milostenie, iubire de oameni, compătimire. Este împotriva oricărei încercări de ajutor social. Orice lucrare, chiar și cea mai importantă, dacă nu-i aduce câștig îl lasă indiferent. Din contră, poate face orice ca să-și mărească fie și cu puțin bogăția.