Fiecare dintre noi trăieşte o viaţă dublă. Există omul vieţii dinafară, pe care îl văd ceilalţi, şi există omul vieţii de taină, pe care îl vede Dumnezeu. Cineva chiar a zis că în orice om sunt patru persoane: cea pe care o ştie lumea, cea pe care o ştiu oamenii apropiaţi, cea pe care o ştie numai el însuşi şi cea pe care o ştie doar Dumnezeu. In cea mai mare parte, aceste patru persoane nu seamănă una cu alta decât puţin.
«A zis Domnul: Ieși și stai pe munte înaintea feței Domnului că iată Domnul va trece și înaintea Lui va fi vijelie năpraznică ce va despica munții și va sfărâma stâncile. Dar Domnul nu va fi în vijelie. După vijelie va fi cutremur, dar Domnul nu va fi în cutremur. După cutremur va fi foc, dar nici în foc nu va fi Domnul. Iar după foc va fi adiere de vânt lin. Acolo va fi Domnul» ( III Regi 9, 11-12).
În Sfântul Munte a avut loc un eveniment, la Schitul Sfânta Ana. La Sfânta Ana, cei care ați fost [știți], unde am stat și noi, Nea Skiti, Katounakia, Karoulia etc. Acolo nici astăzi nu sunt mașini, nu circulă mașini. Pe jos urci toate acele trepte și cărând în spate diversele lucruri de care ai nevoie pentru a trăi acolo. Ori cu spatele, ori cu animalele. Până în anii ’67-’68 nu existau nici măcar catâri. Nu erau permise animale acolo. Oamenii trebuia să care totul în spate. Ciment, motorină, butoaie, totul în spate, așa viețuiam.
Să nu judeci pe nimeni, chiar dacă îl vezi cu ochii tăi păcătuind. Domnul spune: Nu judecați, ca să nu fiți judecați (Matei 7, 1). Iar Apostolul Pavel: Cine ești tu, cel ce judeci pe servul altuia? Pentru stăpânul său stă el în picioare sau cade. Dar se va ține în picioare, căci Domnul are putere să-l facă să stea drept (Romani 14, 4). De ce-i judecăm pe frații noștri? Întrucât nu ne străduim să ne cunoaștem pe noi.
Părinte, am constatat adesea că oamenii se simt tulburați când sunt întrebați direct dacă sunt fericiți. În fața întrebării se trezesc, cumva, descoperiți și vulnerabili. Mi se răspunde uneori că fericirea este un mit. Și-atunci, vă întreb și eu: există fericirea cu adevărat? Și dacă da, ce e ea, de fapt, și cum să nu o confundăm cu alte stări?
Ne spune Domnul: „Vreţi pace? Vreţi sporire în cele duhovniceşti? Vreţi să fiu alături de voi? Vreţi unitate, compătimire, fraternitate? Vreţi bunuri duhovniceşti şi materiale? Nu urmaţi exemplul rău al celuilalt! Faceţi voi binele!
Este de trebuinţă să cercetăm, însă, mai atent şi să vedem cine sunt cei pe care diavolul îi luptă, împotriva cui îşi îndreaptă el cu precădere furia şi, totodată, în cine are putinţa mai mare de a se sălăşlui şi a lucra.
Reacționând cu rău la rău nu reușim decât să înmulțim răul pe pământ. Putem ieși din acest cerc vicios doar dacă cerem de la Dumnezeu puterea și știința Lui de a accepta durerea pe care ne-o produce răul, fără a răni și noi, dar și fără a tolera răul. Adică, e nevoie să spunem că e rău, că ne doare, că noi gândim altfel, dar fără să jignim, fără să ne certăm, sau să ridicăm tonul. Doar să ne rugăm în gând și să binecuvântăm sufletul rănit de rău și să cerem de la Domnul milă pentru răul care ne rănește pe noi.
Viaţa cea veşnică se câştigă! Viaţa cea veşnică, zice Sf. Ioan Proorocul şi Botezătorul, se ia prin străduinţă, prin silinţă. Dumnezeu vrea să vadă în noi oameni hotărâţi, oameni determinaţi, oameni care ştiu ce vor, oameni cărora nu le e ruşine de ceea ce mărturisesc, oameni care-şi fac cruce atunci când trec prin dreptul unei biserici, oameni care postesc miercuri și vineri, indiferent dacă ai lor colegi de serviciu nu postesc, oameni care se duc duminica la biserică, indiferent cum a fost ziua de sâmbătă şi săptămâna de dinainte.
