– În problema judecării arhiereilor trebuie multă atenţie. Nu cunoaştem exact condiţiile vieţii lor. Experienţa adevereşte că pentru orice judecăm, vom fi judecaţi, şi vom cădea în chip asemănător.
Pentru orice judecăm, vom fi judecaţi
Articole
„Arhangheli ai lui Dumnezeu, care ați fost rânduiți de Dumnezeu Însuși ca să ne dați învățătură și înțelepțire, învățați-mă ce cale să aleg…”
Acest cin, zice Sfântul Dionisie, este rânduit să învețe. Arhanghelii sunt învățători cerești. Ce învață ei? Îi învață pe oameni cum să își rânduiască viața așa cum place lui Dumnezeu, dupa voia lui Dumnezeu.
Nu există înaintare în spiritualitate fără prezenţa noastră la sfintele slujbe
Dacă faci rele, devii rău; dacă faci bune, devii bun. Şi atunci de ce să nu te sileşti şi să faci nişte lucruri care să te apropie de Dumnezeu şi care să-ţi dea o linişte sufletească? Sigur că celui care nu-i obişnuit nu-i place, nu îi e comod să stea două ceasuri în biserică la o slujbă pe care nu o înţelege sau, dacă o înţelege, nu participă la ea.
Nu există lucru mai puternic decât voia proprie a unui om
Virtutea abia poate fi deosebită de răutate. Sunt una lângă alta ca frăţiorii iubiţi! La fel îngerii si demonii! Cu toții sunt duhuri, și ușor putem să-i încurcăm si să credem că îngerul este satana si că satana este înger, că sfântul este un păcătos şi că păcătosul este un sfânt.
Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu!
Dumneavoastră ştiţi foarte bine lucrul acesta. De aceea vă duceţi la biserici, la mănăstiri, pentru că ştiţi că acolo sunt oameni curaţi, care au o legătură mai adâncă cu Dumnezeu, care Îl văd. Şi v-am spus odată că îmi povesteau monahii despre Părintele Petroniu care este la mănăstirea noastră din Sfântul Munte, la Podromu, că atunci când se ruga el, pe Sfânta Masă apăreau picioarele Mântuitorului însângerate. El Îl vedea pe Dumnezeu.
Virgiliu Gheorghe: Suntem supuși unei chirurgii psihologice în masă. cum ne apărăm?
Biofizician, doctor în bioetică la Universitatea din Salonic, vicepreședintele Institutului de Cercetări Sociale și de Bioetică din București, coordonatorul secțiunii științifice a revistei „Familia Ortodoxă”, Virgiliu Gheorghe vorbește – cu claritate, dar și cu compasiune – despre multe din crizele și încercările societății moderne.
Dacă păstrăm cu sfinţenie ceea ce este puţin, Dumnezeu ne va covârşi cu darurile Lui cele bogate
Care este învăţătura Părintelui Sofronie despre mântuirea oamenilor în general?
Se spune în Evanghelie: „Strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt care o află.” Contemplăm zidirea omului şi măreţia gândului lui Dumnezeu de a-l mântui pe om pentru veşnicie. Cum se împacă acestea cu faptul că puţini află calea cea îngustă care duce la viaţă?
Diavolul nu-ţi pătrunde în gând, dar îţi intuieşte gândurile
Se spune că diavolul nu-ţi poate pătrunde în gândurile tale…
PS Damaschin Dorneanul: „Căutați-L pe Dumnezeu cel viu, nu alergați după lucruri ieșite din comun!”
Minunile nu ne fac credința mai trainică, mai puternică. Viața creștină nu este un șir neîntrerupt de “waw!”, de descoperiri, de lucruri minunate, nu asta vrea Domnul să facă.
Credința este viețuire lăuntrică
Una din cele mai scurte definiții ale credinței pe care le-am întâlnit a fost una formulata de Sfântul Anastasie Sinaitul, care a trăit în sec. VII și s-a nevoit la mănăstirea de pe Muntele Sinai. El spune: “credința este viețuire lăuntrică”.
Pocăinţa îndurerată şterge păcatele şi Dumnezeu le uită, ca şi când nu ar fi avut loc
Niciodată să nu pierdem nădejdea. Oricât am cădea şi ne-am răni, să nu deznădăjduim. De vreme ce Dumnezeu ne dăruieşte viaţa, aceasta constituie o garanţie a lui Dumnezeu că ne aşteaptă. Dacă Dumnezeu nu ar fi preamilostiv, nimeni nu s-ar mântui… Hristos ne aşteaptă, nu trebuie să întârziem şi să amânăm.
Pocăința ca Taină este punctul culminant în care duhovnicul se întâlnește cu ucenicul său
Pocăința, ca Taină, este punctul culminant în care duhovnicul se întâlnește cu ucenicul său și prin care el are posibilitatea și datoria să pătrundă în cele mai tainice unghere ale sufletului omenesc; prin această Taină, el trebuie să-l povățuiască și să-l ajute pe om să se descopere până la capăt, să se deschidă pe sine înaintea lui Dumnezeu și înaintea lui însuși, fără să tăinuiască ceva, spre a-și înfrânge orice răutate, fățărnicie ori dorință rușinoasă față de anumite lucruri, de a le tăinui.
Doi metri de pământ
Cândva, într-o anumită țară, împăratul a chemat un om aflat sub stăpânirea sa și i-a spus: „Îți voi încredința să stăpânești atâta pământ cât vei putea să înconjori alergând, începând de la răsăritul soarelui până la apusul lui”.
Omul nostru s-a pornit foarte devreme și a alergat kilometri întregi, pentru a străbate o cât mai mare distanță, care urma să devină marginea proprietății lui.
Optimismul: Cheia mântuirii și a unei vieți împlinite
Biserica lui Hristos este cea mai mare zidire de optimism care a fost făcută pe pământ. Optimismul creștinismului nu constituie pur și simplu o teorie duhovnicească, pentru că este trăit și fundamentat.
O sfântă prietenie – Sfinții Mucenici Galaction și Epistimia
Aceşti mucenici se prăznuiesc în a 5-a zi a lunii Noiembrie, iar viaţa şi pătimirea lor a fost scrisă de Eutolmie monahul, servitorul Sf. Epistimia. Citeam mai zilele trecute Vieţile Sfinţilor tipărită de Preacuviosul Părintele Ioanichie Bălan de la Sihăstria, cel cu binecuvântare de la Dumnezeu spre înţelepţirea noastră duhovnicească, prin cărţile de duh publicate de-a lungul vieţii lui. Dumnezeu să-i lungească zilele.
Când îl cercetează durerea pe om înseamnă că îl cercetează Hristos
Atunci când îl cercetează durerea pe om înseamnă că îl cercetează Hristos. În timp ce, atunci când omul nu trece prin nici o încercare, este ca și cum l-ar părăsi Dumnezeu. Nici nu plătește datoriile, nici nu depune. Vorbesc desigur despre cel care nu vrea reaua pătimire pentru dragostea lui Hristos, care își spune în sinea sa: „Sunt sănătos, am poftă de mâncare, mănânc bine, o duc foarte bine, sunt liniștit etc….” și nu spune nici măcar un „Slavă Ție, Dumnezeule!”.
Vindecarea prin părintele duhovnicesc
Când eram mai tânăr, locuiam împreună cu părintele meu. Și mi se întâmpla ca după ce mâncam noi, să mă ridic de la masă și să fur câte un posmag îndemnat de diavol, și-l mâncam fără știrea bătrânului. Deci stăruind eu așa o bucată de vreme, am fost biruit de acest obicei și nu-i mai puteam sta împotrivă. Cugetul mă mustra, dar bătrânului mi-era rușine să-i spun.