Să ne aducem aminte de făcătorii de rele, care se dau pe ei înşişi în mâinile judecătorilor ca să fie pedepsiţi pentru faptele lor. Aceştia, atunci când încep să fie chinuiţi, dacă se smeresc şi îşi mărturisesc fără întârziere nedreptatea lor, sunt pedepsiţi mai puţin şi, suferind acele dureri, se izbăvesc.
Episcopul Dionisie Erhan (n. 1868 — d. 1943), Vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului (1918-1932), Episcopul Cetății Albe – Ismail (1932-1940), Episcop al Argeșului (1940-1941), Stareţ al mănăstirii Suruceni (1908-1934).
Descarcă aici Slujba Sfântului Ierarh Dionisie, Episcopul Cetăţii Albe-Ismail
Din Sfânta Scriptură aflăm totul. Să citiţi continuu Sfânta Scriptură, ca să aflaţi tainele luptei duhovniceşti.
Сând aveam de făcut ceva important, doream să am binecuvântarea Părintelui, ca să nu greşesc. De aceea în astfel de situaţii de multe ori îi telefonam adesea.
Stareţul Efrem Katunakiotul avea o deosebită evlavie la Sfântul Nectarie. Adeseori îl pomenea la Sfânta Liturghie, aprinzând lumânări în faţa icoanei lui. Mergea şi se închina la moaştele Sfântului ce răspândeau mireasmă şi care se aflau la chilia părintelui Gherasim Imnograful de la Sfânta Ana Mică. Iar atunci când avea o mare nevoie, îi ruga pe părinţi să i le aducă la Katunakia, pentru binecuvântare. Când îl întrebau părinţii de ce Sfântul Nectarie este considerat un sfânt atât de mare, Stareţul răspundea: „Pentru că încă şi astăzi mai este clevetit”.
Cuvântul Domnului este simplu şi luminează modul în care putem să trăim harul lui Dumnezeu, sau pentru care motiv nu-l trăim.
Când ne cercetează gânduri rele despre oricine ar fi, luptați-vă cu acel gând urât față de fratele sau sora voastră!
Gheronda Gheórghios: Voi întreba eu primul, voi pune eu prima întrebare. Cu harul Lui Dumnezeu, ducem lupta cea duhovnicească şi aici, la această mănăstire, şi, poate, mai puţin decât la alte mănăstiri. Un lucru care se observă este că începem viaţa duhovnicească cu mult entuziasm, cu ,,poftă”, primii ani sunt ani de luptă duhovnicească dusă cu multă bucurie şi dăruire, însă, după un timp, ne apucă un fel de plictiseală, acedia, lenea, nepăsarea.