– Cum ar trebui să cinstim Crucea?
Cruce, dovada cea mai înaltă, a dragostei Lui Dumnezeu faţă de om
Articole
Amărăciunea înșelăciunii și deznădejdea pricinuită de aceasta sunt de nesuferit
Ucenicul: Nu ți s-a întâmplat vreodată să vezi pe cineva venit în stare de înșelare drăcească din pricina zburdării închipuirii în vremea rugăciunii?
Starețul: Ba mi s-a întâmplat. Un oarecare funcționar care trăia în Petersburg, se nevoia cu asprime la rugăciune, fapt pentru care a ajuns într-o stare neobișnuită. Despre nevoința lui și urmările sale el i-a făcut cunoscut protoiereului bisericii cu hramul Acoperământul Maicii Domnului, care este în Kolomno.
Când mintea omului se îndepărtează de Dumnezeu, toate energiile lăuntrice ale sufletului şi ale trupului se tulbură
Sfântul Grigorie Palama, într-una din omiliile sale, vorbeşte despre întunecarea minţii, care este urmarea îndepărtării ei de Dumnezeu. El pomeneşte un pasaj clasic pe care, desigur, îl găsim şi la alţi Părinţi, precum Sfântul Maxim: „Mintea despărţită de Dumnezeu se face dobitocească sau drăcească”.
Harul Duhului Sfânt intră uşor în sufletul celui ascultător
Ascultarea este de trebuinţă nu numai monahului, ci şi fiecărui om. Chiar şi Domnul a fost ascultător.
Cei mândri şi cei care trăiesc după rânduială-de-sine [în idioritmie] nu lasă harul să vieze în ei şi, de aceea, n-au niciodată pace sufletească; dar harul Duhului Sfânt intră uşor în sufletul celui ascultător, şi-i dă bucurie şi odihnă.
Fiule, păzeşte-ţi privirile care duc pe mulţi la pieire
Întoarce-ţi, aşadar, sufletul, de la iubirile josnice şi îndreaptă orice dragoste spre frumuseţea lui Hristos, ca astfel, razele strălucirii Lui să-ţi lumineze inima şi orice urmă de întuneric să fugă de la tine. Fiule, trebuie să iubeşti acea frumuseţe care aduce bucuria duhovnicească în suflete. Trebuie să îmbrăţişăm sub toate aspectele acea frumuseţe care ne aduce mulţumire, seninătatea şi liniştea.
Monahism, mănăstiri, monahi
Când lumea se îndepărtează de credință, acest lucru influențează și monahismul. Însă, monahismul trebuie să rămână în continuare așa cum este. Monahismul nu trebuie să se lase influențat de această epocă de globalizare.
Pronia lui Dumnezeu
În ce se întâmplă pe pământ, există ceea ce este dorit în mod pozitiv de Dumnezeu şi care este mereu bun, prin esenţă. Şi mai există şi ceea ce Dumnezeu îngăduie să se întâmple, care poate fi rău din punct de vedere obiectiv, dar îngăduit de El, deoarece Dumnezeu le permite făpturilor create să-şi exercite libertatea de acţiune. Nu le constrânge în nici un fel, fiindcă, dacă făpturile ar fi constrânse de Dumnezeu să acţioneze într-un anumit mod, ele nu ar mai fi altceva decât nişte marionete în mâinile Lui.
Din straja dimineții până în noapte…
Stihul de faţă, binecunoscut celor care cercetează regulat biserica şi îl aud îndeosebi la slujba Vecerniei, este din Psalmul 129 al Prorocului David. Stihul întreg este următorul: „Din straja [phylaki] dimineţii până în noapte. Din straja dimineţii să nădăjduiască Israel spre Domnul” (Psalmi 129:6).
Temelia tuturor virtuților și ușa, prin care intră harul dumnezeiesc în om, este smerenia
Să spunem și ceva despre smerenie… pe care nu o avem! Temelia tuturor virtuților și ușa, prin care intră harul dumnezeiesc în om, este smerenia. Este veșmântul dumnezeirii – după cum spune Sf. Isaac Sirul.
Orice om trebuie să aibă programul său de viețuire duhovnicească
Prin analogie, să trecem acum la o problemă: cea a vârstnicilor. Pentru preot este o mare bucurie când vin la el oameni păcătoși care au reușit să se întoarcă la credință. Aceasta se întâmplă cel mai adesea în urma vreunei nenorociri, a unui dezastru din viața lor. Astfel de oameni vin de obicei la biserică cu păcate foarte grele și plâng pentru ele înaintea Altarului. Iar preotul simte că aceasta este o adevărată pocăință și, din acel moment, penitenții încep o nouă viață.
În clipa în care Dumnezeu a gândit un lucru, acel lucru începe să existe
Sfântul Apostol Pavel are un text foarte frumos, în Epistola sa către Romani, în care vorbește despre Dumnezeu: „Pe cele ce nu sunt le cheamă, ca și cum ar fi”. Adică pentru Dumnezeu nu există virtualitate, ci numai realitate. În clipa în care Dumnezeu a gândit un lucru, acel lucru începe să existe; în clipa în care a hotărât să facă ceva, acel ceva intră în ființă. Acest fel de rugăciune, la care mă refer, cred că este cea mai înaltă treaptă, chiar pentru credinciosul obișnuit să se roage cu adevărat.
Să nu amestecăm voia lui Dumnezeu cu ispita
Încercările care ne vin sunt uneori antibioticul pe care ni-l dă Dumnezeu pentru bolile sufletului nostru şi care ne ajută mult duhovniceşte. Omul mănâncă numai o palmă uşoară şi îndată i se înmoaie inima. Dumnezeu ştie foarte bine în ce stare duhovnicească se află fiecare dintre noi, dar fiindcă noi nu ştim, îngăduie să fim ispitiţi ca să ne cunoaştem pe noi înşine, să ne aflăm patimile ce sunt ascunse înlăuntrul nostru şi să nu avem pretenţii nesăbuite în Ziua Judecăţii.
Să avem nădejde în Dumnezeu, Singurul Care poate să ne vindece
Cel potrivnic întinde zeci de mii de curse, vrând să moleșească voia și să smulgă nădejdea și dragostea către Domnul, războind sufletul în mod diferit, aducând întristări înlăuntru prin duhurile răutății sau semănând gânduri spurcate și deșarte și nelegiuite și întinate și amintind păcatele de mai înainte, osândind sufletul pentru a aduce voia la moleșeală, cum că este cu neputință să dobândească mântuirea, încât să ducă sufletul în deznădejde, ca și cum sufletul de la el însuși ar naște în inimă nelegiuiri prin gândurile deșarte și rele, și nu duhul străin ar fi cel ce gândește păcatul înlăuntru și nu el le-ar semăna în suflet.
Să nu ne înşelăm pe noi înşine!
Să nu ne înşelăm pe noi înşine! Dumnezeu există cu siguranţă, dar pentru noi nu există atunci când nu avem semne simţite ale Sale, când nu lasă întipăriri asupra noastră.
Nu fi mândru și răzbunător ca să nu-L mânii pe Dumnezeu cu inima ta împietrită
Dacă te jignește cineva, nu-i purta gând rău. Dacă cel ce te-a jignit îți va arăta apoi o față prietenoasă și îți va vorbi, nu-ți întoarce inima spre rău, ci vorbește cu el politicos și cu blândețe, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic între voi; învață să învingi răul cu binele, răutatea cu bunătatea, cu blândețea, cu smerenia.
Cine își dă seama de orbirea sa duhovnicească încetează a mai nădăjdui în sine și în dreptatea sa
Cel orb cu trupul își cunoaște nenorocirea prin mijlocirea minții – însă cine va putea încredința sufletul că este orb duhovnicește?
Cel orb cu trupul nu își iubește starea, însă cel orb duhovnicește își iubește, de obicei, întunericul. Cel orb cu trupul iubește și năzuiește lumina cea materială, însă pentru cel orb cu duhul lumina duhovnicească este nesuferită.
Câte ocazii pierdem din vina egoismului nostru
Mi-a căzut odată sub ochi o parabolă contemporană, într-una dintre variantele căreia se întrevăd motive creștine – fiindcă principalul constă nu în detalii, nu în personaje, nu în subiect, ci în sensul moral. Alegoria nu trebuie înțeleasă literal.
Un om – să-l numim Maxim – nutrea trei visuri ambițioase: să aibă o muncă bine plătită, să se însoare cu o femeie frumoasă și să devină celebru în toată lumea.