Într-a opta zi de la Naşterea Sa, Hristos a primit tăierea împrejur, aşa cum prevedea Legea Vechiului Testament. Şi, de vreme ce S-a născut şi a trăit într-un mediu anume, a ţinut toate rânduielile şi obişnuinţele acestuia. Tăierea împrejur se cuvine neapărat să o tâlcuim din perspectiva teologiei chenozei – a deşertării de Sine – pe care a primit-o pentru mântuirea neamului omenesc.
În 329-330 se nastea în Cezareea Capadociei un prunc binecuvântat, unul dintre parintii capadocieni, dar singurul care s-a bucurat de cinstea de a fi numit „cel Mare”. Mare personalitate eclesiastica, organizator, excelent exponent si aparator al adevaratei învataturi de credinta, parinte al monahismului rasaritean, reformator al liturghiei, Marele Capadocian ramâne în permanenta o pilda vie pentru slujitorii si fiii Bisericii lui Hristos.
Se spune că luna ianuarie își trage numele de la zeul Ianus. Oamenii îl iubeau atât de mult pe acest zeu, încât au vrut să-l facă nemuritor și să-i afierosească prima lună din an. I-au făcut și statui, în care îl reprezentau cu două capete: unul de bătrân și altul de tânăr. Cel bătrân binecuvânta anul trecut, iar cel tânăr aducea noul an.
Nimeni umblând în răutatea păcatului să nu deznădăjduiască, ştiind că pentru boala sufletului leacul sufletesc este pocăinţa. Pentru că prin ea se poate tămădui toată neputinţa şi, chiar stâlpul cel de întărire de ar cădea, poate prin pocăinţă să se îndrepteze.
Naşterea Fiului lui Dumnezeu, ca om, din Fecioară înseamnă că El Însuşi S-a făcut om şi aceasta nu pentru Sine, dintr-o necesitate proprie, ci pentru oameni, deci nu pentru a câştiga El ceva din aceasta, ci pentru a-i ajuta pe ei, prin coborârea Lui la ei din iubire.
Precum pomii care des se răsădesc nu pot să prindă rădăcină adâncă în pământ, tot aşa, şi pe obiceiurile cele rele şi deprinderile păcatului, mărturisirea cea deasă nu le lasă să prindă rădăcină adâncă în inima celui care des se mărturiseşte sau, mai bine să zic, precum un pom bătrân şi mare nu poate fi tăiat numai cu o singură lovitură, tot aşa, şi pe un vechi obicei sau deprindere a păcatului numai o (singură) durere a inimii – şi aceasta poate nu în chip desăvârşit – ce a arătat cel care se pocăieşte la mărturisire nu poate să o dezrădăcineze şi să o şteargă desăvârşit, măcar deşi s-a iertat păcatul lui prin rugăciunea cea de iertăciune a duhovnicului său.
În acea Zi a Judecății, Dumnezeu ne va judeca cu amănunțime nu numai pentru cele pe care le-am păcătuit noi înșine, ci și pentru judecățile pe care le-am făcut față de alții. Și adeseori, dacă un păcat este ușor de felul lui, îl face mai greu și de neiertat tocmai faptul că acela care l-a comis îl judecă pe altul.
Fericitul Augustin spune că omul trebuie să facă ceea ce poate şi să ceară de la Dumnezeu ceea ce nu poate; „să faci ce poţi şi să ceri ceea ce nu poţi”.
Fostul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Sârbe este eroul multor povestioare şi anecdote. Ele întăresc legendă că ar fi fost un om popular şi cu viaţă sfântă. În 2004, “NIN” [prescurtare de la „Nedeljne informativne novine” – Ziar săptămânal de informaţie] reproduce câteva istorioare interesante din viaţă Sfinţiei Sale.
