Există sentimente bune, frumoase, liniştitoare sau, din contra, sentimente care ne întristează, dar cu care sufletul nostru s-a obişnuit să trăiască. Tresărim de nelinişte în faţa unui examen sau a unui eveniment important din viaţa noastră, suntem neliniştiţi dacă avem conştiinţa încărcată sau dacă încercarea noastră de a-l găsi pe Dumnezeu a eşuat sau nici măcar nu a început.
Stările emoţionale negative pe care le trăim în faţa unor evenimente din viaţa noastră nu reflectă doar atitudinea omului faţă de cele întâmplate, ele produc şi anumite modificări în lumea interioară a persoanei afectând echilibrul sufletesc al acesteia.
Neliniştea, spun specialiştii, este o manifestare patologică a tristeţii. Psihologii o caracterizează ca fiind o teamă nefondată pentru ceva ce s-ar putea întâmpla în viitor. Persoana cu un nivel ridicat de nelinişte aşteaptă mereu să i se întâmple ceva rău sau o catastrofă. Anxietatea, stresul, toate sunt denumiri cotidiene ale sentimentului de nelinişte.
Sentimentul de pericol permanent pe care îl trăieşte omul şi riscul eşecului pe care îl preconizează în orice strădanie de a ieşi din starea de nelinişte şi insecuritate pot forma o concepţie greşită despre viaţă, îl pot face dependent de ceilalţi. Acest sentiment de dependenţă, de zbucium sufletesc, poate duce la izolarea de societate, infiltrându-se în toate relaţiile vieţii cotidiene.
Cauzele neliniştii noastre
Cercetătorii au pus cauzele care stau la baza acestor sentimente pe seama unei gene a neliniştii şi a nervozităţii care acţionează asupra posibilităţii creierului de a utiliza serotonina a cărei insuficienţă provoacă nelinişte. În parte, ea răspunde pentru stările de nelinişte sau pentru înclinaţia noastră spre echilibru şi linişte. Aceasta ar putea fi o primă cauză pe care specialiştii o invocă în cazul apariţiei acestor stări de nelinişte, apoi o altă cauză ar fi factorii psihosociali: stări conflictuale, profesionale, materiale, la care se adaugă şi factorii culturali: mentalitate, educaţie, putere de autocontrol etc.
Rădăcina sentimentului de nelinişte se găseşte încă din copilărie. Este o concluzie cât se poate de logică spunând că, dacă în casă domneşte o atmosferă de nelinişte, aceasta va afecta comportamentul copiilor. Ei se obişnuiesc cu această formă nesănătoasă de a reacţiona în majoritatea evenimentelor din viaţă. Se întâlnesc părinţi care se îndoiesc mereu de copil şi observaţiile sunt prezente mereu în discuţiile lor cu cel mic. În această situaţie, copilul este mereu încordat şi neliniştit în tot ceea întreprinde şi aşteaptă reacţia celor din jur, aflându-se într-o permanentă tensiune, în tendinţa de a face pe plac părinţilor.
Căutarea liniştii sufleteşti
Dacă vorbim despre suflet şi neliniştile lui nu putem să căutăm o schemă ştiinţifică care să ne explice ce se întâmplă cu el, pentru că sufletul nu se poate face cunoscut ştiinţei, putem doar să găsim o caracterizare a manifestărilor exterioare ale omului care pornesc din interior. Iar dacă vrem să găsim cauzele zbuciumului sufletesc care apare în anumite momente ale vieţii şi care poate fi trecător sau care se poate instala în viaţa noastră ca o dispoziţie zilnică pentru o perioadă lungă de timp, ne putem mulţumi cu răspunsul dat de cercetători: „este vina unei gene”, şi atunci aşteptăm neputincioşi să ne treacă sau putem căuta cauzele unde găsim şi remediul. Neliniştea apare din cauza mustrării de conştiinţă, sufletul încărcat de păcate este într-o continuă căutare a ceva care să-i aducă linişte, însă, dacă căutarea lui nu duce spre Dumnezeu şi merge în căutarea sa spre aparentele soluţii ale societăţii, sufletul nu îşi poate găsi pacea. Sfântul Macarie de la Optina spunea: „Gândurile care aduc descumpănire şi nelinişte sunt de la diavol. Gândurile „după Dumnezeu” aduc siguranţă, îndrăzneală şi pace.”
„Pacea Mea o dau vouă…”
Unde găsim liniştea sufletului nostru? O găsim în Mântuitorul Iisus Hristos, care ne spune: „Pacea Mea o dau vouă. Nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze.” Găsim pacea sufletului dacă o cerem de la Dumnezeu şi o păstrăm dacă o păzim prin rugăciune. La Sfinţii Părinţi găsim multe învăţături în care vorbesc despre neliniştea sufletului, ne spun care sunt cauzele acesteia şi care este calea pentru a găsi pacea dragă sufletului nostru. În acest sens, Cuviosul Siluan Athonitul ne învăţa: „Omul este fericit cu duhul în iubirea lui Dumnezeu. Când simte mila Domnului, sufletul nu se mai teme de nimic, de nici o nenorocire de pe pământ… Dar dacă sufletul cade în slava deşartă, sărbătoarea lui ia sfârşit, pentru că harul părăseşte sufletul… gândurile rele vin şi frământă sufletul.”
Pacea lui Hristos este pusă în opoziţie cu lumea de la care ne vin necazurile şi ispitele care aduc nelinişte în viaţa noastră. Niciodată nu vom putea primi de la lume pacea adevărată care să liniştească sufletul nostru. De ce să fim neliniştiţi în faţa zilei de mâine, sau în faţa greutăţilor care se aşază în drumul vieţii când cu noi este Hristos: „Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveţi. În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea”. Cei care nu îşi găsesc liniştea sufletească, care aleargă zilnic în cercul vicios al problemelor cotidiene amintindu-şi de sufletul lor doar în „pauza de timp”, înseamnă că aceştia „prea puţin L-au cunoscut pe blândul şi smeritul Iisus”. Pacea Mântuitorului pe care ne-o dăruieşte nouă este pacea cea dintre noi şi semenii noştri şi pacea cu noi înşine, pacea sufletului fără de care suntem rătăciţi în neliniştea lumii acesteia.
Alexandra Bădiţă
Sursa: http://ziarullumina.ro/