Articole

Gândeşte liber

Mersul de azi al vieţii, cu iuţeala-i năucitoare, îi constrânge pe oameni să joace cum se şi cântă. Omul nu-i niciodată singur cu sine. Chiar de se află undeva într-un sanatoriu, sau stă acasă să se odihnească, tot e un anume ritm care i se impune, tot e un program pe care trebuie să îl urmeze. Totul se prescrie dinainte. Eşti hrănit, informat, învăţat ce îţi lipseşte. Mulţimi uriaşe sunt strânse laolaltă şi totuşi fiecare e despărţit de ceilalţi prin lupta zilnică pentru viaţă. Chiar şi credincioşii sunt atinşi: ajung şi ei să fie nepăsători, ajung şi ei, pe nesimţite, mai aproape de ”normă”.

Continuare …

Predica Părintelui Ilie Cleopa la Buna Vestire

Astăzi tună glas de bucurie în tot pământul. Astăzi, Arhanghelul Gavriil vesteşte Fecioarei Maria mântuirea neamului omenesc. Ziua de astăzi este mai sfântă şi mai înveselitoare decât toate zilele veacului, căci aduce bucurie şi vesteşte mântuirea la toată lumea. Astăzi, Dumnezeu a căutat cu milă şi cu îndurare din cer pe pământ, că a auzit suspinele strămoşilor noştri şi plângerea tuturor celor ce se chinuiau în iad, de la începutul lumii.

Continuare …

Cuvânt despre lupta postului cu relele – Ieromonah Arsenie Boca

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Dintre toţi cei care au avut de la Dumnezeu o slujbă către oameni chemătorii la pocăinţă au fost cei mai curajoşi căci toţi au acoperit chemarea cu viaţa recunoscându-se între păcătoşi cei dintâi şi dacă a fost nevoie i-au chemat la pocăinţă cu preţul vieţii lor. Căci cuvântul lor a fost deschis, curat de la Dumnezeu şi ucigaş de rele. Toţi au vorbit tare şi răscolitor de viaţă, de suflet. V-am spus acestea ca să vă deprindeţi cu chemarea la pocăinţă şi cu felul ei de a fi, ca să răzbată şi în urechile surzilor.

Continuare …

Omul răbdării iese întotdeauna câștigat

Aveți nevoie de răbdare ca, făcând voia lui Dumnezeu să dobândiți făgăduința” (Evr. 10, 36).

Cei care rabdă fără cârtire și cu stăpânire de sine rămân credincioși voii lui Dumnezeu. Și aceia care rămân credincioși voii Lui vor primi răsplata pe care le-a făgăduit-o Hristos, Împărăția cerurilor. Răbdarea în încercări este un mijloc sigur pentru a ne uni cu Dumnezeu. Pe cât cârtirea ne desparte de Dumnezeu, pe atât răbdarea ne călește unirea cu El.

Continuare …

Sf. Nicolae Velimirovici – Predică la Duminica a II-a din Postul Mare a Sf. Grigorie Palama

Duminica trecută am ascultat pericopa Evanghelică despre tăria minunată a arătării măreţe şi puternice a lui Hristos. Natanael, care a pus la îndoială cuvintele Apostolului Filip, că îndelung aşteptatul Mesia S-ar fi arătat în lume, şi aceasta în persoana lui Iisus din Nazaret – tot Natanael, de îndată ce a ajuns înaintea Domnului, L-a recunoscut îndată, şi L-a mărturisit atât ca Fiu al lui Dumnezeu, cât şi ca Împărat al lui Israel. Evanghelia de astăzi vorbeşte despre ostenelile mari şi luptele oamenilor cu credinţă adevărată, pentru a veni înaintea Domnului Hristos.

Continuare …

A merge la Biserică în fiecare duminică este o datorie sfântă, este o poruncă

În liniştea dimineţilor de duminică şi în sărbători (când este cruce roşie în calendar), se aud clopotele Bisericilor, care-i îndeamnă pe oameni să nu se lase robiţi de lucruri lumeşti sau amăgiţi de fapte păcătoase, ci să vină la Sfânta Biserică spre a li se da hrană duhovnicească.

Duminica nu este o zi a omului, ci este o zi a Domnului (Dies  Dominica), și de aceea trebuie consacrată lui Dumnezeu.

Continuare …

De ce Duminica Sfântului Grigorie Palama?

Duminica a doua a Sfântului şi Marelui Post se numeşte şi Duminica Sfântului Grigorie Palama şi a fost instituită o dată cu canonizarea sa oficială, în 1368. Praznicul Sfântului Grigorie a fost rânduit ală­turi de cel al restaurării sfintelor icoane, ocupând împreună cu el un loc privilegiat şi semnificativ în cursul anului liturgic. Atât victoria asupra iconoclaştilor din secolul al IX-lea, cât şi cea asupra umaniştilor bizantini în secolul al XIV-lea, reprezintă triumful învăţăturii ortodoxe a îndumnezeirii omului, moştenită de la Sfinţii Părinţi, asupra raţionalismului elenistic din mediile cultivate din Bizanţ şi care şi‑a găsit noi susţinători în scolastica occidentală şi în precursorii Renaşterii.

Continuare …

Pocăința aduce pace

Au venit nişte oameni, loviţi de ispite şi greutăţi, şi au zis că se simt ca în iad; şi eu i-am întrebat:

– Da’ nu vă supăraţi, de când nu v-aţi mărturisit?

Aveau vreo cinci, şase ani de când nu s-au mărturisit. Şi le-am zis:

Continuare …

Prin răbdarea voastră veți dobândi sufletele voastre (Luca 21, 19). Predică la Sfinții 40 de Mucenici

Iubiţi credincioşi,

Dacă ar veni aici 40 de ritori împodobiţi cu darul bunei vorbiri, nu ar fi în stare să ne vorbească îndeajuns despre viaţa şi pătimirea Sfinţilor 40 de Mucenici, a căror sfîntă prăznuire o facem astăzi. Şi dacă patruzeci nu ar putea face lucrul acesta, cum aş putea eu singur, cel cu totul neiscusit în frumoasa vorbire, să vă spun şi să vă zugrăvesc, prin cuvînt, o icoană atît de minunată despre chinurile, suferinţele, răbdarea şi nevoinţele acestor 40 de ostaşi viteji şi nebiruiţi ai lui Hristos de la Sevastia?

Continuare …

ÎPS Mitropolit Bartolomeu Anania – Predică la Duminica Ortodoxiei

Predică ÎPS Mitropolit Bartolomeu Anania rostită în Duminica Ortodoxiei, Cluj-Napoca 16 martie 2003.
Duminica Ortodoxiei sau Duminica biruinței Ortodoxiei este sărbătorită în prima duminică a Postului Mare. Sărbătoarea comemorează victoria dreptei cinstiri a icoanelor asupra iconoclasmul prin decizia Sinodului VII Ecumenic din anul 787, consfințită de sinodul de la 843. Drept urmare, slujba de prăznuire pomenește restaurarea cinstirii icoanelor în tipicul Bisericii dar și în viața particulară a creștinilor.

Continuare …

Ce este Ortodoxia?

Cea mai scurtă definiţie a Ortodoxiei: Ortodoxia este Hristos.  Pentru că Ortodoxia nu poate fi altceva decât dragoste. Şi cu asta s-ar încheia acest text. Dar mă gândesc la faptul că sunt şi cititori care ar dori să afle de ce este aşa şi nu altfel, sau cumse ajunge la această idee. Lor am să mă adresez în continuare.

Continuare …

Ce simbolizează coliva?

Coliva a fost introdusă în practică Bisericii după minunea Sfântului Teodor Tiron, săvârşită la 50 de ani după moartea sfântului, în vremea împăratului Iulian Apostatul (361-363), care dorind să-i batjocorească pe creştini, a dat ordin guvernatorului oraşului Constantinopol să stropească toate proviziile din pieţele de alimente cu sângele jertfit idolilor, în prima săptămână a Postului Mare. Sfântul Teodor, apărându-i în vis Arhiepiscopului Eudoxie al Constantinopolului (360-370), i-a poruncit acestuia să-i anunţe pe creştini să nu cumpere nimeni nimic din piaţă, ci mai degrabă să mănânce grâu fiert cu miere (coliva).

Continuare …

Postul în familie aduce cele mai mari realizări…

Pentru a trăi viaţa în mod normal, fără abuzuri, fără ignorarea şi încălcarea drepturilor membrilor societăţii, omenirii i s-au impus tot timpul anumite legi morale, religioase, pentru disciplinare. În creştinism, pentru disciplinarea noastră sufletească şi trupească, avem lăsat de către Sfinţii Părinţi legea postului trupesc şi sufletesc. Există cele patru posturi mari de peste an, cât şi zilele de Miercuri şi de Vineri. În aceste zile nu trebuie să mâncăm lapte, brânză, carne, ouă pentru terapia trupească, ce la rândul ei produce terapia sufletească, adică înfrânarea de la toate poftele păcătoase ce le putem face cu cele cinci simţuri ale noastre.

Continuare …

Ce este Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite?

Slujba cunoscută sub numele de Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite este de fapt un ritual de împărtăşanie dezvoltat prin îmbinarea vecerniei cu unele elemente ale Sfintei Liturghii.

Cu toate că nu se aduce jertfa cea fără de sânge şi nu se sfinţesc darurile de pâine şi vin, ea poartă denumirea de Liturghie deoarece în cadrul ei are loc împărtăşirea cu Sfintele Taine.

Continuare …

Postul – rânduiala ce ne aduce linişte

Noi intrăm în post cu dorinţa de rânduială şi este bine să dorim ducerea rânduielii până la capăt. Nu întotdeauna facem aşa. Sunt aşa de multe momente în viaţa noastră din post, încât suntem aproape siguri că vom strica rânduiala. Unii, de exemplu, ne punem încă de la început în gând să postim doar prima şi ultima săptămână.

Continuare …

Cum să postim ca să ne fie de folos?

Postești? Dovedește-mi-o din faptele tale. Care fapte? Dacă vezi pe vreun sărac, să-l miluiești. Dacă vezi vreun vrăjmaș, să te împaci cu el. Dacă vezi o femeie frumoasă, să nu iei aminte la ea. Să nu postească numai gura ta, ci și ochiul tău și auzul și picioarele și mâinile tale, și toate mădularele trupului tău. Să postească mâinile oprindu-se curat de la răpire și lăcomie. Să postească picioarele, tăindu-le calea care duce la priveliști păcătoase. Să postească ochii, nevoindu-se să nu cadă pofticioși pe fețele frumoase, nici să iscodească frumuseți străine.

Continuare …