Ascultaţi cuvintele Sf. Apostol Petru:
“Binecuvântat fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Cel ce după marea Sa milă ne-a născut din nou prin Învierea din morţi a lui Iisus Hristos spre nădejde vie.” (1 Petru 1:3)
Sfântul Petru vorbeşte despre faptul că prin învierea Sa, Domnul nostru Iisus Hristos a înviat din morţi atât pe Apostolii Săi, cât şi pe noi toţi dimpreună cu dânşii. De ce vorbeşte Sf. Petru despre învierea din morţi? Oare Sfinţii Apostoli erau morţi când murea pe cruce Domnul Iisus Hristos? Dar cum să nu fie şi ei morţi când s-a ascuns Soarele lor, când a murit cu moarte cumplită pe cruce Învăţătorul lor, care era iubit de dânşii cu toată inima, Cel pe care ei îl mărturiseau drept Mesia, Fiul lui Dumnezeu, Hristos? O adâncă şi grea deznădejde a cuprins sufletele ucenicilor Lui, când se părea că totul a murit, că odată cu moartea Domnului, totul s-a distrus, toată nădejdea lor, toată credinţa lor. Nu puteau să înţeleagă, de ce nu a triumfat binele? De ce dragostea sfântă, însăşi dragostea sfântă care s-a pogorât din Cer nu a biruit răul.
Când mergeau sfinţii apostoli, Luca şi Cleopa din Ierusalim la Emaus, i-a întâlnit pe cale Domnul nostru Iisus Hristos, Cel înviat. Dar, precum relatează Sfânta Scriptură, ochii lor erau acoperiţi, şi nu L-au recunoscut. Ei au intrat cu Dânsul în discuţie ca şi cu un simplu călător. Când Domnul i-a întrebat de ce sunt atât de trişti, ei au răspuns cu uimire: oare tu eşti singurul în Ierusalim care nu ştii că L-au răstignit pe Domnul nostru, pe Învăţătorul nostru, pe Cel în care noi am crezut, în care ne-am pus nădejdea că El este Cel care trebuia să mântuiască pe poporul lui Israel? Dar iată, este deja a treia zi astăzi de când s-a săvârşit această.
Apostolii nădăjduiau că Domnul era Cel care trebuia să izbăvească pe poporul lui Israel. Le era atât de greu şi erau atât de trişti pentru că s-au năruit toate speranţele lor. Sfinţii Apostoli aveau o stare sufletească sumbră, grea. Ei au uitat cuvintele lui Hristos, că după moartea Să vă învia a treia zi. Au uitat aceste cuvinte în mod ciudat, neînţeles. Dacă le-ar fi înţeles, dacă le-ar fi pus în inimile lor, n-ar fi fost atât de trişti, ci ar fi aşteptat Învierea lui Hristos. Dar tristeţea lor era atât de profundă, disperarea era atât de nemărginită încât atunci când a înviat Hristos, când Maria Magdalena L-a văzut înviat, când alte mironosiţe au văzut că mormântul este gol şi pe înger stând pe piatra răsturnată de la mormânt, şi au fugit cuprinse de mare frică, de cutremur şi de bucurie la ucenicii Lui, ca să le vestească aceasta. Ucenicii au luat drept minciună cuvintele lor şi nu le-au crezut. Nu le-au crezut pentru că erau foarte trişti, pentru că au uitat cuvintele lui Hristos despre faptul că El va învia.
Când mai apoi timp de 40 de zile Domnul nostru Iisus Hristos s-a arătat de multe ori ucenicilor Săi, ei nu Îl întâmpinau ca altădată. Se întâmpla atunci când se arăta Iisus Hristos, să îl privească cu frică şi cu nelinişte, gândind că li s-a arătat o nălucă, că nu este Hristos în trup. Era nevoie ca Domnul să îi convingă că se înşeală. Domnul le-a arătat mâinile şi picioarele Sale străpunse de cuie, mânca în faţa lor peşte şi miere şi le spunea: “Poate oare duhul să aibe trup precum vedeţi voi la Mine? Nu vedeţi că Eu, precum un om viu cu adevărat care a înviat din morţi, mănânc peşte şi miere?”
Când a intrat Domnul nostru Iisus Hristos la ucenicii Săi prin uşile încuiate, atunci ei s-au închinat Lui şi s-au bucurat. Dar când El s-a arătat la lacul Ghenizaret celor 11 ucenici, atunci nu I s-au închinat toţi, nu s-au bucurat toţi. Unii s-au îndoit, nu-şi credeau ochilor. Nu credeau că este într-adevăr Iisus Hristos Cel Înviat. Ci doar după multe zile, pe parcursul cărora permanent li se arăta Domnul şi vorbea cu dânşii, când le-a reamintit cele pe care le-au auzit de la dânsul mai înainte, doar atunci s-au eliberat de îndoielile lor, doar atunci au înţeles că este Domnul, Cel înviat, care îi va aduce pe toţi la mântuire.
Iată ce spune despre Învierea lui Hristos, Sfântul apostol Pavel:
“Iar dacă se propăvăduieşte că Hristos a înviat din morţi, atunci cum zic unii dintre voi că nu există înviere a morţilor? Dacă nu există înviere a morţilor, atunci nici Hristos nu a înviat. Iar dacă Hristos nu a înviat, atunci zadarnică este propăvăduirea noastră, zadarnică este şi credinţa voastră.” (I Corinteni 15-12:14)
Hristos a înviat din morţi, pârgă celor adormiţi. Că de vreme printr-un om a venit moartea, tot printr-un om a venit şi învierea morţilor. Că după cum toţi mor în Adam, tot aşa toţi vor învia întru Hristos, dar fiecare în ceata sa. Hristos ca pârgă, apoi cei ai lui Hristos, la venirea Lui.
Este absurd să ne îndoim de veridicitatea şi de autenticitatea Învierii lui Hristos, fiindcă dacă noi nu credem că Domnul nostru Iisus Hristos a înviat, înseamnă că respingem toată învăţătura Lui, toată opera Lui, tot ce a descoperit El lumii.
Ştiţi că toată propovăduirea Domnului nostru Iisus Hristos a fost despre viaţa veşnică, despre viaţa nemuritoare în Împărăţia lui Dumnezeu. Ştiţi că toată propovăduirea Lui a fost legată de indicarea căii spre mântuire, spre Împărăţia Cerurilor. Dacă nu credem că Hristos a înviat, că vom învia şi noi, înseamnă că nu credem învăţătura lui Hristos. Oare va îndrăzni cineva dintre oameni să gândească că Sfântul Sfinţilor, Cel mai mare făcător de minuni şi învăţător, cum n-a mai avut lumea, nemăsurat mai înalt decât alţi învăţători, învăţătorul despre care Apostolii vorbesc că nu era în El niciun păcat, acesta care este cel mai mare dintre sfinţi, Fiul lui Dumnezeu, ar putea fi înghiţit pentru veacuri de moartea întunecată, ar putea să moară? Dacă El n-ar fi înviat, atunci în sufletele noastre ar fi murit credinţa, în dragostea sfântă şi în dreptatea veşnică.
Putem oare nega minunea Învierii lui Hristos? A respinge această minune, înseamnă a respinge însăşi existenţa Binelui. Iar a respinge Binele înseamnă a-ţi pierde cu totul demnitatea morală. Iată de ce ştirea sfântă despre Înviere umple de negrăite bucurie şi de veselie inimile noastre.
Aţi înţeles acum însemnătatea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos pentru credinţă? Să ne gândim de ce Domnul nostru Iisus Hristos timp de 40 de zile după Învierea Lui s-a arătat doar ucenicilor, iar nu lumii întregi. După cugetarea noastră 0menească, pare mai firesc ca El să apară în strălucirea Învierii Sale, ca un biruitor al întregii lumi. Aşa ni se pare nouă, dar Domnul a gândit altfel. Ştia că marea minune a Învierii Lui nu o vor putea încăpea inimile tuturor oamenilor contemporani Lui, acelor oameni care L-au văzut mergând prin casele şi oraşele lor, care au auzit sfintele Lui cuvântări.
Domnul ştia. Natura omenească este atât de departe de înţelegerea deplină, încât evenimentele acelea nu vor putea fi înţelese niciodată. Nu vor putea fi pătrunse în toată profunzimea lor şi preţuite de contemporani. Sunt necesari ani, mulţi ani, zeci de ani, uneori chiar sute de ani, pentru că gândind la aceste evenimente, privindu-le din perspectivă istorică îndepărtată, să le putem descoperi măreţia. Cel mai mare eveniment dintre evenimentele lumii, Învierea lui Hristos, nu a putut fi pătruns de iudei şi de contemporanii lor. De aceea Domnul nu li s-a arătat tuturor. Ei nu L-ar fi cunoscut pe Dânsul, după cum nu-L cunoşteau nici măcar ucenicii Lui. S-ar fi îndoit profund de Învierea Lui. Unii probabil ar fi crezut că El este Hristos cel Înviat, iar alţii ar fi contestat cu răutate posibilitatea Învierii Lui.
Iată de ce n-a vrut Domnul să se arate tuturor oamenilor, contemporanilor Săi. El ştia că numai cei luminaţi de Harul lui Dumnezeu, ucenicii Lui, care Îl iubeau fierbinte, doar ei puteau să creadă, doar ei puteau să devină adevăraţi martori ai Învierii Lui. Şi Hristos le-a oferit ocazia să mărturisească despre El, fiindcă propovăduirea apostolică a constat în mărturisirea despre Învierea lui Hristos, despre Împărăţia Cerurilor şi despre învierea viitoare a tuturor creştinilor.
Aşa s-a şi întâmplat. Întreaga lume creştină a aflat despre învierea lui Hristos şi a crezut în această din toată inima, pentru mărturia sfinţilor apostoli, că a strălucit lumina cerească din mormântul Domnului. Lumină care mai apoi a pătruns treptat în inimile celor care mai apoi au fost capabili să o primească. Lumina lui Hristos a strălucit astăzi din mormântul Domnului. Lumina lui Hristos luminează şi astăzi inimile noastre. Să trăim şi noi toţi în această lumină şi să tindem cu toată fiinţa spre ea. Să sărutăm şi noi picioarele Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos care a înviat astăzi.
Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Sfântul Luca al Crimeei