În primele veacuri creştine, candidaţii la primirea în Biserică (primire care se făcea prin Botez) erau mai întâi instruiţi în învăţătura elementară a Evangheliei. Învăţătorii lor – de obicei preoţi sau episcopi – se numeau, cateheţi”, iar învăţăceii erau cunoscuţi sub numele de, catehumeni”. Până la primirea Botezului, ei făceau parte din categoria celor, chemaţi”, adică poftiţi şi aşteptaţi să facă parte din Trupul mistic al lui Hristos, să devină creştini, în timp ce creştinii deja botezaţi erau numiţi „credincioşi” – iar uneori chiar, sfinţi”.

Continuare …

Aţi urmărit, desigur, cum preotul istoriseşte simbolic, treaptă cu treaptă, ceea ce este esenţial în istoria mântuirii noastre: patimile și moartea Domnului ca jertfă de Sine, aşa cum au fost prefigurate de profetul Isaia şi consemnate de Evanghelistul Ioan, singurul dintre apostoli care a fost martor ocular al înfricoşătoarelor evenimente.
Aici mă opresc puţin asupra potirului, amintindu-vă epilogul morţii lui Iisus. Fiind vineri seara şi, deci, începutul zilei obligatorii de odihnă a iudeilor, aceştia i-au cerut lui Pilat să grăbească moartea osândiţilor prin a le zdrobi fluierele picioarelor, ceea ce s’a şi făcut asupra celor doi tâlhari. Ajungând la Iisus, ostaşii au constatat că El murise, dar iudeii, ca să fie siguri că nu e vorba de o moarte aparenţă şi, deci, urmată de o pretinsă înviere, au cerut proba sângelui. Desigur, încă de pe atunci se ştia că odată cu moartea începe procesul de separare a serului de plasma sangvină. Aşa se face ca din coasta lui Iisus, împunsă cu suliţa, cele două componente au ţâşnit ca sânge şi apa.

Continuare …

Mi-am propus să vă tâlcuiesc Sfânta Liturghie în plinătatea ei, atât în ceea ce vedeţi şi auziţi, cât şi în ceea ce nu vedeţi şi nu auziţi. Când v’am înfăţişat locaşul în care ne aflam şi ne închinăm, am omis intenţionat să vă prezint un spaţiu pe care nu-l vedeţi niciodată. În peretele de miazănoapte al absidei altarului se afla o firidă, adică o încăpere mică, în care nu încape decât un singur om stând în picioare, cu o măsuţă adăpostită într-o boltă şi cu o lumină de ceară aprinsă la intrare. Se numeşte proscomídiar şi în ea se săvârşeşte Proscomidia.

Continuare …

Pentru ca să aveţi o înţelegere cât mai limpede a ceea ce vreau să vă spun în continuare, e bine să vă amintesc că atât în viaţa socială a oamenilor, cât şi în cea religioasă, sunt folosite semne și simboluri.
Semnul este o convenţie prin care ceva se deosebeşte de altceva. Acel ceva poate fi o fiinţă, un obiect sau o împrejurare. Portul unei persoane este semnul că ea este din Maramureş, din Banat sau din Dobrogea, din Scoţia sau din Tirol. Uniforma unui militar este semnul că el aparţine unei anumite arme: infanterie, aviaţie, marină, sau că el face parte din armata unei anumite ţări (ceea ce e foarte important pe câmpul de luptă).

Continuare …