Articole

Apariții editoriale: „Nasc şi la Moldova Sfinţi: Episcopul Dionisie Erhan (1868-1943) – evlaviosul stareţ al Mănăstirii Suruceni şi distinsul Ierarh al Cetăţii-Albe-Ismail, originar din satul Bardar”

MUNTEANU, Ioan. Nasc şi la Moldova Sfinţi: Episcopul Dionisie Erhan (1868-1943) – evlaviosul stareţ al Mănăstirii Suruceni şi distinsul Ierarh al Cetăţii-Albe-Ismail, originar din satul Bardar. [Chişinău], 2018 (Tipografia „Bons Offices”). 174 p. (Colecţia „Lumina lui Hristos”. ISBN 978-9975-87-430-4). ISBN 978-9975-87-429-8.
Cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la naștere (2 noiembrie), se aduce un omagiu Episcopului Dionisie Erhan, Vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului (1918-1932), Episcop al Cetăţii Albe şi Ismailului (1932-1940), Episcop al Argeşului (1940-1941) și luptător înflăcărat pentru realizarea statului naţional unitar român. Anul acesta, prilejuit și de aflarea moaștelor vrednicului de pomenire arhiereu și împlinirii a 75 de ani de la trecerea la Domnul, sunt organizate un șir de evenimente care au menirea de a pune în valoare personalitatea celui care a marcat atât viața religioasă, cât și cea politică de la începutul secolului XX.
Printre acestea se numără și editarea unui volum privind viața și activitatea marelui Ierarh, mărturisitor prin cuvinte și fapte. Astfel, cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi al Întregii Moldove, a văzut lumina tiparului şi cartea cu titlul: Nasc şi la Moldova Sfinţi: Episcopul Dionisie Erhan (1868-1943) – evlaviosul stareţ al Mănăstirii Suruceni şi distinsul Ierarh al Cetăţii-Albe-Ismail, originar din satul Bardar.

Continuare …

Nimic nu poate să apropie în așa măsură inima de Dumnezeu ca milostenia

Dă săracilor ce-ţi prisoseşte peste trebuinţele de astăzi, şi vino cu îndrăzneală de-ţi fă rugăciunile. Vorbeşte adică cu Dumnezeu, ca un fiu cu părintele său. Nimic nu poate să apropie în așa măsură inima de Dumnezeu ca milostenia. Și nimic nu aduce atâta linişte în minte, câtă aduce sărăcia cea de bună voie. Mai bine este pentru tine să fii numit de mulţime prost, din pricina simplităţii tale, decât să fii înţelept şi desăvârşit cu mintea, pentru că te-ai lăudat.

Continuare …

Măsura credinţei este măsura vieţii

Aveam un cunoscut în tinereţea mea care ştia multe despre ale credinţei şi soacra lui zicea: „Ştie, dar nu crede”. Adică nu-i destul să ştii. Ca să crezi, trebuie să realizezi o stare sufletească, care, deşi porneşte de la informaţie, nu e numai informaţie. Părintele Arsenie Boca zicea că: „Cea mai lungă cale e calea care duce de la urechi la inimă”, adică de la informaţie la convingere. Când eşti numai informat e prea puţin. Când eşti convins, e cât trebuie. Credinţa înseamnă convingere.

Continuare …

Buna rânduială ne educă și ne responsabilizează

Printre îndatoririle pe care pururea-pomenitul Stareţ ne învăţa să le împlinim încă din primele zile ale înţeleptei lui povăţuiri erau şi cea a bunei rânduieli şi a programului, descriindu-ne în acelaşi timp neorânduiala în cele mai întunecate culori. Adesea ne spunea apoftegma Sfântului Efrem Sirul: „cei care nu au povățuitor cad ca frunzele”, ceea ce înseamnă, aşa cum ne spunea el, lipsa programului.

Continuare …

Liniştea interioară, semnul sănătății duhovniceşti

Trăind în spațiul urban, în miezul culturii de consum și în fluxul neîntrerupt de date al societății informaționale, suntem expuși neîntrerupt unor forme multiple de zgomot. Rezultatele cercetărilor științifice aduse aici în discuție arată că, în diversele lor forme, zgomotele slăbesc vigilența, împrăștie simțirea și fragmentează viața interioară. Observațiile Filocaliei se așază firesc în acest context problematic: cultivarea vieții spirituale este indisolubil legată de măsuri atente pentru o viață ferită de zgomotele sonore, de perturbațiile senzoriale și de bruiajul noetic al lumii.

Continuare …

Să vă mărturisiți des, să vă împărtășiți și să-i iubiți pe oameni

Nu există un lucru mai înalt decât cel numit pocăință și mărturisire. Această Taină este acordarea iubirii lui Dumnezeu omului. Prin acest mijloc desăvârșit, omul scapă de rău. Mergem, ne mărturisim, simțim împăcarea cu Dumnezeu, harul vine înăuntrul nostru, vina pleacă. În Ortodoxie nu există drum închis. Nu există drum închis deoarece există duhovnicul, care are harul de a ierta.

Continuare …

Slujbele noastre sunt o Filocalie pentru toţi!

Slujbele Sfintei noastre Biserici sunt lucrul cel mai important, sunt ceea ce ne reprezintă pe noi ca dreptmăritori creştini, ca creştini ortodocşi. Sfintele slujbe sunt mijlocul de angajare a credincioşilor în faţa lui Dumnezeu, sunt un mijloc prin care Dumnezeu ni se face cunoscut şi un mijloc prin care noi luăm act despre Dumnezeu.

Continuare …

Cum îşi poate păstra pacea sufletului un şef sau un subordonat?

Întrebare: Cum îşi poate păstra pacea sufletului un şef, atunci când angajații lui sunt neascultători?
Acesta e un lucru anevoios şi foarte trist pentru el. Pentru a-şi păstra pacea, el trebuie să-şi aducă aminte că, și dacă oamenii lui sunt neascultători, totuşi Domnul îi iubeşte şi a murit în chinuri pentru mântuirea lor. De aceea, el trebuie să se roage pentru ei din inimă, şi atunci Domnul va da rugăciune celui ce se roagă şi el va cunoaşte din experienţă cum mintea care se roagă are îndrăznire către Dumnezeu şi iubire.

Continuare …

Smerenia să fie criteriul pentru toate faptele noastre şi pentru întreaga noastră viaţă!

Să nu cerem din mândrie roade duhovniceşti înainte de vremea lor. Pentru că nu este firesc să cerem în mijlocul iernii roadele verii, nici la timpul semănatului, roadele secerişului. Unul este timpul în care vom semăna ostenelile, şi altul timpul în care vom secera darurile harului. Altfel, va veni vremea recoltei, şi nu vom avea ce să adunăm.

Continuare …

Răul îl luptă cu putere pe om şi-l sileşte la rău, iar binele îl atrage la sine prin frumuseţea sa morală

Asupra omului lucrează tot timpul două puteri nevăzute: cea bună şi cea rea; puterea lui Dumnezeu, puterea harului, şi puterea diavolului, puterea vicleană şi atotpierzătoare. Omul este pus în această lume ca între două focuri, dintre care unul e făcător de viață, şi despre care Domnul spune: „Foc am venit să arunc pe pământ” (Luca 12, 49), iar celălalt este foc arzător şi pârjelitor. Omul este dator să întrebuinţeze toată silinţa de sine ca să aprindă în el însuși focul dumnezeiesc, focul credinţei şi dragostei de Dumnezeu şi de aproapele.

Continuare …

Dumnezeu este atât de milostiv, că poate să-i cheme şi pe cei neputincioşi la pocăinţă

Te necăjeşti pentru că în fiecare săptămână ai parte de tulburare din pricina discuţiilor şi judecăţilor pe care le auzi în societate cu privire la monahism, pentru că te amesteci în ele şi uneori împărtăşeşti părerea altora. Ce să-i faci? Vinovat nu este monahismul, ci slăbiciunea unora, care văd lumea cu ochi „ageri” şi, băgând de seamă slăbiciunile unora, aruncă cu noroi în tot monahismul.

Continuare …

Învaţă-te mai mult să taci!

Ce putem face? Aşa a orânduit Domnul, ca viaţa noastră vremelnică să nu treacă fără necazuri, precum s-a spus: nu există cap fără dureri, nici inimă fără tristeţi. Dar mai uimitor decât toate este faptul că nici un om sfânt, oricât de sfânt şi desăvârşit ar fi fost el, nu şi-a petrecut viaţa fără să fi îndurat ceva, şi aceasta pentru ca omul să nu se înalţe pe sine. Şi dacă sfinţii au îndurat, noi cu atât mai mult trebuie să îndurăm!

Continuare …

Dorul care te locuiește, acela te și stăpânește

Să ne temem nu de boală, ci de păcatele pentru care vine boala, și de boala sufletului, nu a trupului. Căci dacă nimeni nu ar mai muri, răutatea ar rămâne nepedepsită. Boala este piedică trupului, iar nu sufletului, dacă tu nu voiești. Ologirea este piedică piciorului, iar nu voii libere. Ia pe fiecare dintre cele ce ți se întâmplă și vei afla că acestea sunt piedică pentru orice altceva, dar nu pentru sufletul tău. Dacă ne punem toată râvna și toată grija ca să scăpăm de moartea trupească, cu cât mai mult suntem datori să ne străduim să scăpăm de omorârea sufletească?

Continuare …

Să trăim lucrurile pentru slava lui Dumnezeu, nu pentru ca să ne ştie oamenii

Când îţi aduci aminte de Dumnezeu, înmulţeşte rugăciunea, ca atunci când Îl vei uita, Domnul să-Şi aducă aminte de tine. Deci, când îţi aduci aminte de Dumnezeu, ce să faci? Înmulţeşte rugăciunea! De ce? Ca atunci când Îl vei uita, Domnul să-Și aducă aminte de tine. E un cuvânt pe care l-am găsit în Filocalie; de când l-am citit pentru prima dată, mi s-a implantat în minte şi-am rămas cu el şi îl duc mai departe şi îl spun şi altora.

Continuare …