– N-am venit de bunăvoie, ci tu m-ai silit! i-a spus diavolul tânărului monah Isaac, care se nevoia în Tebaida Egiptului.
– Cum îndrăzneşti să scoţi din gură astfel de lucruri? l-a întrebat monahul.
– Ştiu ce zic, ai trei duminici de când te împărtăşeşti cu duşmănie în inima ta!
– Minciuni!
– Nu te-ai mâniat pe vecinul tău pentru puţina fasole pe care ţi-a luat-o? Află deci că eu sunt diavolul ţinerii de minte a răului, şi tu eşti al meu! De aceea, te voi ajuta în lucrarea ta!
(Ava Isaac însuşi a povestit aceste lucruri până la bătrâneţile lui.)
Se pare că monahul Isaac nu nutrea în inima lui o ură de moarte faţa de fratele său, ci avea doar o uşoară supărare, căreia nu-i dădea importanţa cuvenită. Diavolul însă a profitat de acest amănunt neînsemnat şi i s-a arătat la Sfânta Euharistie în mod personal, gata să-l ajute în lucrarea lui. Dacă monahul purta în inima lui o ură de moarte pentru fratele său, atunci diavolul i-ar fi intrat în inimă, aşa cum a făcut şi cu Iuda, când s-a împărtăşit: atunci satana a intrat în el (Ioan 13, 27) (nu ca Iuda s-a demonizat, ci trupul lui, fiinţa lui, voinţa lui s-au predat lucrării satanei).
Dincolo de acestea, Iuda s-a împărtăşit cu nevrednicie o dată, însă diavolul a prins ocazia şi a intrat înlăuntrul lui şi l-a ucis cu desăvârşire, pentru că a deznădăjduit şi s-a sinucis, aşa cum dorea satana. Cugetă acum cât se demonizează, cât moare, cât se preschimbă, cât se perverteşte cel care se împărtăşeşte mereu (mirean sau cleric) având ură în inima lui!
În vechime, când oamenii erau mult mai evlavioşi, mamele, părinţii noştri nu îndrăzneau să se împărtăşească dacă mai înainte nu alungau dinlăuntrul lor patima „încuibată” a ţinerii de minte a răului. Şi ca să nu păţească ceea ce a pătimit monahul Isaac, colindau înainte de Sfânta Împărtăşanie tot satul, din vecin în vecin, cerându-şi iertare şi ţinând astfel cuvântul Domnului:
Deci dacă îţi vei aduce darul tău la altar, şi acolo iţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul tău acolo, înaintea altarului, şi mergi întâi şi împacă-te cu fratele tău, şi apoi, venind, adu darul tău (Matei 5, 23-24).
Arhim. Vasilios Bacoianis, Nu te mai suport. Arta împăcării cu tine însuţi şi cu ceilalţi, Editura De Suflet, 2012