„Se cuvine deci ca fiecare dintre voi să așeze ca pe o temelie tare și statornică frica și dragostea în sufletul său și să o hrănească cu fapte bune și cu rugăciune neîncetată. Căci nu se sădește în noi în chip simplu și de la sine dragostea de Dumnezeu, ci prin multe și mari griji și prin împreună-lucrarea lui Hristos. (…) Iar aflând frica de Domnul și cunoștința de Dumnezeu și înțelegându-le pe acestea, vei dobândi ușor și ceea ce urmează, adică iubirea aproapelui. Căci odată dobândit cu osteneală primul lucru, și cel mai mare, cel de al doilea, mai mic și mai fără osteneală, va urma celui dintâi. Dar nefiind de față acela, nici cel de al doilea nu va urma în chip curat. Pentru că cel ce nu iubește pe Dumnezeu din toată inima și din tot cugetul, cum se va îngriji în chip sănătos și fără viclenie de iubirea de frați?”
Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre rânduiala cea după Dumnezeu (a vieții) și despre nevoința cea adevărată, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 29, pp. 473-474