Cum putem ajunge la rugăciunea curată, la statornicia gândului în rugăciune?

Părintele Rafail: Iarăşi vă zic: este cu neputinţă. Rugăciunea curată este o stare mai presus de fire. Ei, acest cu neputinţă să vi se facă vouă prin lucrarea lui Dumnezeu. Acuma lucrarea lui Dumnezeu are mai multe laturi. Spunem după împărtăşanie în rugăciune “să-mi fie acestea spre merinde, spre viaţa de veci”. Ce este această merinde? Este împuternicire.

Când eşti slăbănog, ai muncit mult, ai umblat mult, te-aşezi niţel, mănânci ceva şi o iei din nou şi continui să lucrezi, aşa sunt şi aceste merinde – Tainele Bisericii, cu precădere Sfânta Împărtăşanie, dar şi toate sfinţeniile Bisericii: aghiasma, untdelemnul sfinţit, anafura şi tot ce este sfinţenie sunt lucruri prin care primim aceste energii, prin care putem să continuăm viaţa pocăinţei noastre, ba să o facem lucrătoare şi să ajungem la Cel neajuns, adică la cele cu neputinţă omului prin lucrarea lui Dumnezeu cu împreună lucrarea noastră.

Profit să vă spun încă un lucru: de multe ori am avut şi eu întrebarea şi mulţi tineri m-au întrebat dar dacă Dumnezeu ştie toate de ce trebuie să mă rog şi să-I spun? Nu trebuie, dar de multe ori rugăciunea este singura metodă prin care îmi pot arăta împreuna mea lucrare cu Dumnezeu. Zicând “Doamne vreau asta!”, Dumnezeu ştie că vreau, dar făcând-o încep o împreună lucrare. Uneori poate este singurul lucru pe care pot să-l fac, alteori se adaugă la ceea ce fac. Deci, “Doamne dă-mi răbdare!” este deja o împreună lucrare, Dumnezeu îmi dă răbdare. De ce? Pentru că e îndelung-răbdător. Vine un moment în care trebuie să-mi exersez răbdarea, încerc cum pot, voi reuşi sau voi cădea, vedea-voi! Dar cerând de la Dumnezeu răbdare, împreună lucrez cu Dumnezeu mântuirea mea. Nu aştept pică pară mălăiaţă în gura lui nătăfleaţă. Fac şi eu ceva! Cer Domnului: dă-mi asta!

Ieromonahul Rafail Noica, Cultura Duhului, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2002

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.