Articole

Sfântul Sava cel Sfinţit – ctitorul monahismului palestinian

Creştinii ortodocşi îl sărbătoresc la 5/18 decembrie pe Sfântul Sava cel Sfinţit. El este ctitorul monahismului palestinian, intrând de mic în mănăstire, la vârsta de 8 ani.
Sfântul Sava s-a născut în anul 439 într-o familie de oameni bogaţi din satul Mutalasc, de lângă Cezareea Capadociei (Asia Mică) şi a fost ctitorul monahismului palestinian.
Părinţii lui, Ioan şi Sofia, i-au insuflat încă de mic valorile credinţei creştine. Cum tatăl său era ostaş, a fost mutat cu slujba în Alexandria (Egipt). Deşi Sava nu avea decât 5 ani, părinţii l-au lăsat în grija lui Hermia, fratele mamei, care trebuia să le administreze şi bunurile materiale. Soţia lui Hermia s-a purtat atât de urât cu copilul, încât după trei ani acesta a fugit la unchiul său Grigorie, fratele tatălui.

Continuare …

Biserica este un mediu de progres duhovnicesc

Un progres adevărat nu se poate realiza decât în Biserică, decât în mediul bisericesc care creează o atmosferă de participare. Altfel este o slujbă când ţi se spun anumite lucruri, când ţi se fac anumite chemări când ţi se sugerează anumite idei. Oamenii, în general, îşi creează în societatea lor şi în viaţa lor particulară o prelungire a Bisericii.

Continuare …

„Doamne, scapă-mă!”

Să ceară însă cu credinţă, fără să aibă nici o îndoială, pentru că cine se îndoieşte este asemenea valului mării, mişcat de vânt şi aruncat încoace şi încolo. Să nu gândească omul acela că va lua ceva de la Dumnezeu” (Iacov I, 6 – 7); numai credinţa îi dă atât cât vrea. „Numai credinţă să ai, spune Sfântul Ambrozie, numai să crezi!”. Cine crede puţin, puțin primeşte; cine crede mult, mult primeşte.

Continuare …

Înapoi la viață

De multe ori timpul se arată cel mai mare dușman al omului. Mulți spun că nu există, că noi am împărțit și fragmentat viața în zile și ore. Însă există un ceas care nu se atârnă pe pereţi, nu se pune la mână şi nici nu curge prin filele de hârtie ale agendelor, ci păşeşte uneori tăcut, alteori zgomotos şi neglijent peste sufletele şi trupurile noastre. Calcă peste ele şi scrijelește cu răni adânci istoria noastră personală.

Continuare …

Părinţii să-şi încredinţeze copiii lui Dumnezeu

Dumnezeu a dat primilor zidiţi, lui Adam şi Evei, marea binecuvântare de a deveni împreună-creatori cu El. În continuare părinţii, bunicii, etc. sunt şi ei împreună-creatori cu Dumnezeu, pentru că dăruiesc trupul.
Dumnezeu, într-un anumit fel, este obligat să se intereseze de copii. Atunci când copilul se botează, Dumnezeu îi pune la dispoziţie un înger pentru a-l apăra.

Continuare …

Deosebirea dintre lumesc şi duhovnicesc

În manifestarea lor cea mai înaltă, sentimentele lumești și pământești sunt atât de apropiate de cele duhovnicești, încât este greu pentru omul modern să facă diferența între ele. El înțelege că „emoțional” înseamnă „duhovnicesc”… Câteodată are impresia că primește „mulțumire duhovnicească” de la cele lumești, însă nu face decât să se amăgească și să se înșele singur.

Continuare …

Purtarea bunului duhovnic

Nu se poate vorbi pe drept cuvânt despre preoţi în calitatea lor de duhovnici – fără să spunem câte ceva despre posibilitatea de a fi afectaţi în mod negativ din aceasta pricină.
În Vechiul Testament citim: „Căci Tu, Doamne, cu omul drept Te porţi cu dreptate, cu cel cuvios, Cuvios eşti, iar cu cel îndărătnic, Te porţi după îndărătnicia lui” (I Regi 22, 26-27).

Continuare …

Mitropolitul Ierotheos Vlahos – Haideți să Îl vânăm pe Hristos!

Noi spunem de obicei: „Dumnezeu m-a părăsit, Dumnezeu m-a abandonat, Dumnezeu nu are grijă de mine, Dumnezeu nu mă ascultă…”. Dar nu-L lăsa tu pe Dumnezeu! Ai posibilitatea să Îl prinzi și să nu Îl mai lași să plece! Cum? Prin credință, prin rugăciune, prin nădejde! Știți ce înseamnă să Îl ții în brațe pe Hristos și să Îi spui: „Nu te las să pleci!”?

Continuare …

Animalele simt dragostea omului

Gheronda, Sfântul Isaac Sirul spune: „Inima milostivă este o inimă care arde pentru întreaga zidire…”.
Da, aşa este: „o inimă care arde” şi pentru animale, chiar şi pentru demoni. Omul duhovnicesc îşi dăruieşte dragostea mai întâi lui Dumnezeu, apoi oamenilor, iar preaplinul dragostei lui îl dăruieşte animalelor şi întregii zidiri. Această dragoste dumnezeiască le înştiinţează şi pe animale, care îl simt pe omul care le iubeşte şi suferă pentru ele.

Continuare …

Să intre numele sfinţilor în casa noastră la botezul copiilor

Vorbind despre nume, mă gândesc că încă din primul ceas după ce i-am dat copilului un nume, să-i dăm împreună cu acesta şi râvna virtuţii. Să nu se grăbească nimeni să boteze copilul ca pe strămoşii săi, tată, mamă, bunic sau străbunic, ci ca pe cei drepţi, martiri, episcopi sau apostoli, încât numele să-i fie un prilej şi un îndemn de a-i imita. Un copil să se numească Petru, altul Ioan, şi tot aşa cu numele celorlalţi sfinţi.

Continuare …

Principala poruncă este aceea de a-L iubi pe Dumnezeu şi pe aproapele nostru

Cândva, citisem o povestire interesantă despre un creştin care a luat de pe stradă un băieţel flămând şi gol. Era chiar ajunul Crăciunului. L-a luat în sania sa şi l-a adus acasă la el. L-au încălzit, l-au îmbrăcat şi l-au încălţat şi l-au aşezat la masă. Iar stăpâna casei a rupt o bucată de pâine proaspătă şi a dat-o băieţelului. „Binecuvântat fie darul credincioşilor”, a spus el cu lacrimi în ochi.

Continuare …

Ce este lupta creştină?

Iată, sufletul e o grădină împărţită în două părţi: într-o parte, cresc spinii, iar în cealaltă, florile. Noi avem un rezervor cu apă – puterile sufletului –, cu două robinete şi două şanţuri. Unul duce apa spre spini, iar celălalt, spre flori. De fiecare dată nu pot deschide decât un singur robinet. Las spinii neudaţi, să se ofilească, şi ud florile, ca să înflorească.

Continuare …

Să dobândim viața veșnică în schimbul celei vremelnice

Cei vechi aduceau ca jertfă pârga roadelor și a turmelor lor, sau din alte lucruri. Noi însă aducem lui Dumnezeu ca daruri pâine și vin, ca pe o pârgă a vieții noastre. Căci pâinea și vinul alcătuiesc hrana omului, prin care se întreține viața trupească. Iar viața nu numai că se susține prin hrană, dar e și simbolizată prin ea. Astfel, ca să arate că L-au văzut pe Hristos viu, Sfinții Apostoli ziceau despre Dânsul: „Că mâncam și beam împreună cu Dânsul, după Înviere” (Fapte 10, 41).

Continuare …

Împlinirea poruncilor aduce oamenilor cea mai înaltă fericire

Viața este fericire. Aceste cuvinte pot părea stranii. Cum poți numi fericire această viață, dacă la fiecare pas întâlnim eșecuri, dezamăgiri, amărăciune? Câtă durere suferă oamenii. Viața, spun unii, este muncă și adesea muncă ingrată – de unde să fie dar fericire? Și cu toate acestea, repet, viața este fericire…

Continuare …