Fericiţi sunteţi voi, cei ce aţi cunoscut deosebirea dintre virtuţile duhovniceşti şi cele sufleteşti, dintre virtuţile proprii doar Noului Adam şi virtuţile de care e în stare Adam cel vechi, dintre virtuţile evanghelice şi virtuţile firii noastre căzute, virtuţi de care nu sunt străini închinătorii la idoli, mahomedanii şi toţi ceilalţi oameni care s-au abătut de la urmarea sfântului Adevăr! Spuneţi că dorinţa binelui duhovnicesc este încă nestatornică în dumneavoastră?
Frați creștini! Vreau să vă spun două-trei lucruri despre aceşti sfinţi arhangheli, despre cerul care este plin de arhangheli şi de îngeri.
Cei doi arhangheli, Mihail şi Gavriil, de-a lungul istoriei neamului omenesc, s-au arătat de multe ori în viaţă oamenilor. Sfântul arhanghel Mihail: prima dată când se ştie despre el, era momentul înfăţişat din această icoană, adică atunci când puterilor răului, acelui Lucifer care a fost îngerul luminii, mai marele îngerilor din ceruri, i-a venit un gând vrăjmaş în inima lui, un gând trufaş: să se înalţe, să-şi pună scaunul mai presus de scaunul lui Dumnezeu. Ce gând viclean şi rău! Şi în clipa aceea s-a prăbuşit.
În localitatea constănțeană Mircea Vodă a avut loc luni sfințirea locului primei biserici din Patriarhia Română ocrotită de Sfântul Dionisie Erhan, cel mai recent sfânt canonizat.
Prietenul este un om bun, cu suflet sănătos, care cugetă cele drepte, fiind iubitor de virtute, integru în ce priveşte deprinderile sale morale, fidel iubirii, sincer în cuvinte, statornic sufleteşte, sfetnic vrednic, curajos, iubitor de adevăr şi dreptate. Prietenul este asemenea [în toate] celui cu care se află într-o legătură de prietenie; socoteşte că bucuria prietenului este şi bucuria sa, iar tristeţea acestuia este propria sa tristeţe;
„Iair era mai-marele sinagogii. Era un dregător, un om important, un om de vază, un nobil al cetății. Nu era preot, era laic, era mirean, dar un demnitar al lui Dumnezeu – evreu, bineînțeles. Și, la un moment dat, când Iisus se găsea pe ulițe, cu mulțimile după El, învățând, predicând, vindecând bolnavi, acest Iair, care avea o fiică de 12 ani și era bolnavă pe moarte, a venit la El și I-a spus: „Învățătorule, vino, Te rog, în casa mea, pentru că fiica mea e pe moarte.” Nu I-a spus ce anume să facă, pentru că se subînțelegea. Era ultima sa speranță, după ce epuizase toți doctorii, că Iisus, în calitatea Sa de taumaturg, o va vindeca.
„Ar fi minunat dacă dependența de cuvântul Domnului ar fi, cel puțin, direct proporțională cu dependența de smartphone”, a scris pe Instagram Episcopul Ignatie al Hușilor miercuri, de Ziua Bibliei.
Citim în Cărţile lui Moise, în Numeri, că, atunci când fiii lui Israil au ieşit din Egipt, au cârtit: „Cine ne va hrăni cu carne? Căci ne aducem aminte de peştele pe care-l mâncam în Egipt în dar, de castraveţi şi de pepeni, de ceapă, de praz şi de usturoi; şi a ascultat Domnul cârtirea lor şi s-a aprins tare mânia Domnului şi a fost aprins între ei focul de la Domnul” (Num. 11:4,5,10,3).
Doi creştini s-au hotărât să se ducă la Ierusalim. Se mergea pe mare cu corabia, în condiţii grele, nu erau avioane. Mergând ei spre Ierusalim, au intrat să găzduiască la o casă, unde i-au găsit pe toţi bolnavi. Au sărit amândoi, i-au ajutat cât au putut. Dar unul dintre ei a zis:
O persoanã plinã de râvnã pentru propãşirea poporului mi-a spus despre sine lucrul urmãtor: “Mi s-a fãcut milã de poporul din jurul meu, şi mi-a venit dorinţa de a-l face fericit. M-am gândit: O sã gãsesc mijlocul de a-i aduce îndestulare; fiind îndestulat, va fi paşnic, liniştit şi vesel.
„Bucură-te că din părinţi binecredincioşi ai răsărit” (Icos 1).
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie se naşte din părinţi aleşi: tatăl era conducător al Provinciei Iliria, pe vremea lui Diocleţian şi a lui Maximian-Hercules, asociatul său, funcţie care-l ţinuse departe de creştinism; mama, însă, era creştină, transmiţând fiului evlavia şi zestrea spirituală, ca o altă Elenă (sfânta împărăteasă, mama Sfântului Constantin cel Mare).
Sfântul şi marele mucenic Dimitrie s-a născut în cetatea Solun (Tesalonic), din părinţi de neam bun şi dreptcredincioşi. Tatăl lui era voievod în cetatea Solunului, crezând în taină în Domnul nostru Iisus Hristos şi slujind Lui. Dar nu îndrăznea să mărturisească preasfânt numele Lui, căci atunci era mare prigoană asupra creştinilor din partea paginilor împăraţi. Temându-se de groaznica prigonire a nelegiuiţilor, ţinea ascuns în sine mărgăritarul cel de mult preţ al credinţei lui Hristos. El avea în palatul său o cămară ascunsă de rugăciune, în care erau două sfinte icoane, împodobite cu aur şi cu pietre scumpe:
Știm că atunci când unul dintre noi cade, cade singur; însă nimeni nu este salvat singur. Acela care este salvat este salvat în Biserică, ca un membru al acesteia, și în unitate cu toți ceilalți membri. Dacă cineva crede, acela este în comuniunea credinței; dacă iubește, acela se află în comuniunea dragostei; dacă se roagă, acela este în comuniunea rugăciunii.
Astăzi, 5 noiembrie 2019, Arhimandritul Porfirie Dobre, starețul Mănăstirii Sireți și Egumena Epistimia Goncearenco, stareța Mănăstirii Suruceni, care au fost delegați de Biserica Ortodoxă din Moldova pentru a participa la proclamarea canonizării Sfântul Ierarh Dionisie, Episcopul Cetăţii Albe-Ismail, ce a avut loc la Catedrala Patriarhală din București, au fost primiți la Reședința mitropolitană de către Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove.
– Părinte, spuneţi-ne ceva despre nepăsarea cea bună!
– Nepăsarea cea bună este de trebuinţă unuia foarte sensibil, pe care îl chinuie aghiuţă cu diferite gânduri. În cazul acesta este bine să devină puţin nepăsător, în sensul cel bun, şi să nu cerceteze prea minuţios unele lucruri.
Cu toate că mulți dintre noi se poate să socotim că suntem fericiți și împliniți, foarte puțini dobândim acel gen de împlinire la care se ajunge în urma unei cercetări în profunzime a sinelui nostru. Dacă pentru o plantă nu e necesar, spre a fi plantă, să înțeleagă ce înseamnă a fi plantă, omul nu poate niciodată să fie om cu adevărat dacă nu cunoaște cine este și ce este și dacă nu ajunge la acea autoînțelegere nu doar atunci când se cunoaște pe sine ca înger, ci și ca animal.