Cine dintre noi nu este întristat? De la cel sărman şi până la cel ce poartă diademă nu găseşti aici pace şi linişte desăvârşită. Şi toate acestea le trimite Domnul fiecăruia la timpul său şi pe măsura trebuinţei lui, pentru ca pe calea întristărilor şi a durerilor să ne ducă în Împărăţia cerului. Prin suferinţe se curăţă păcatele şi oamenii sunt feriţi de păcate şi li se încearcă credinţa. Cine se laudă că este fără de păcat? Noi toţi suntem greşiţi înaintea lui Dumnezeu. Oamenii care ne supără nu o fac de la sine, ci cu îngăduinţa lui Dumnezeu; şi de aceea sunt arma lui Dumnezeu… Ceea ce scrii despre intrigile surorilor pornite împotriva ta, care doresc să te ponegrească, las să fie adevărat. Ele îţi fac o nedreptate, dar nedreptatea lor lucrează în noi adevărul lui Dumnezeu. Înţelegi aceasta? David nu a poruncit ca să fie omorât Semei, cel care l-a defăimat, şi a spus: «Lăsaţi-l pe Semei să-l blesteme pe David: Dumnezeu i-a poruncit!». Aşa să faci şi tu, spunând: «Dumnezeu le-a poruncit să mă jignească, ca să-mi ierte păcatele». Tu spui că te afli într-o stare de tristeţe a duhului. Dacă vei face aşa cum învaţă Sfinţii Părinţi, vei primi şi mângâiere. Străduieşte-te să te vezi mai rea decât toţi. Acest abecedar ne este foarte folositor. Îţi spun pe scurt: când ne învinovăţim pe sine, ne izbăvim de suferinţe şi necazuri, iar dacă îi învinovăţim pe alţii, ele se înmulţesc şi continuă să vină.
Sfântul Macarie, Starețul Macarie de la Optina, Editura Doxologia, Iași, 2012, pp. 287-288