Este bine-cunoscut episodul arătării lui Dumnezeu către Moise, pe când acesta păştea oile socrului său, Ietro: Şi depărtându-se odată cu turma în pustie, a ajuns până la muntele lui Dumnezeu, la Horeb; Iar acolo i S-a arătat îngerul Domnului într-o pară de foc, ce ieşea dintr-un rug; şi a văzut că rugul ardea, dar nu se mistuia. Atunci Moise şi-a zis: „Mă duc să văd această arătare minunată; că rugul nu se mistuieşte”. Iar dacă a văzut Domnul că se apropie să privească, a strigat la el Domnul din rug şi a zis: „Moise! Moise!”. Şi el a răspuns: „Iata-mă, Doamne!” Şi Domnul a zis: „Nu te apropia aici! Ci scoate-ţi încălţămintea din picioarele tale, că locul pe care calci este pământ sfânt!” Apoi i-a zis iarăşi: „Eu sunt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov!” Şi şi-a acoperit Moise faţa sa, că se temea să privească pe Dumnezeu. (Ieşire 3,1- 6). Dumnezeu se arată în rugul de foc ce nu se mistuie, vorbeşte cu Moise, căruia îi porunceşte să-şi scoată încălţămintea pentru sfinţenia adusă locului de prezenţa Sa.
Scenariul se repetă aproape la fel, când Dumnezeu va chema întreg poporul lui Israel să fie martor vorbirii Lui cu Moise, tocmai pentru ca poporul să creadă lui Moise. Din nou foc şi sfinţenie. Dumnezeu Se arată în slavă, iar poporul este îndemnat să se spele, să se păstreze în curăţie, să nu se apropie mai mult de poalele muntelui şi să nu se atingă de munte: Iar Domnul a zis către Moise: „Iată voi veni la tine în stâlp de nor des, ca să audă poporul că Eu grăiesc cu tine, şi să te creadă pururea”. … Zis-a Domnul către Moise: „Pogoară-te de grăieşte poporului să se ţină curat astăzi şi mâine, şi să-şi spele hainele, ca să fie gata pentru poimâine, căci poimâine Se va pogorî Domnul înaintea ochilor a tot poporul pe Muntele Sinai. Să-i tragi poporului hotar împrejurul muntelui şi să-i spui: Păziţi-vă de a vă sui în munte şi de a vă atinge de ceva din el, că tot cel ce se va atinge de munte va muri. … Iar a treia zi, când s-a făcut ziuă, erau tunete şi fulgere şi nor des pe Muntele Sinai şi sunet de trâmbiţe foarte puternic. Şi s-a cutremurat tot poporul în tabără. Atunci a scos Moise poporul din tabără în întâmpinarea lui Dumnezeu şi au stat la poalele muntelui. Iar Muntele Sinai fumega tot, că Se pogorâse Dumnezeu pe el în foc; şi se ridica de pe el fum, ca fumul dintr-un cuptor, şi tot muntele se cutremura puternic. De asemenea şi sunetul trâmbiţei se auzea din ce în ce mai tare; şi Moise grăia, iar Dumnezeu îi răspundea cu glas. Deci, fiind pogorât Domnul pe Muntele Sinai, pe vârful muntelui, a chemat Domnul pe Moise în vârful muntelui şi s-a suit Moise acolo. Atunci a zis Domnul către Moise: „Pogoară-te şi opreşte poporul, ca să nu năvălească spre Domnul, să vadă slava Lui, că vor cădea mulţi dintre ei. (Ieşirea 19,9-21)
În acelaşi context, Moise şi Aaron, Nadab, Abiud şi şaptezeci dintre bătrânii lui Israel s-au suit pe munte şi au văzut locul unde stătea Dumnezeul lui Israel, au văzut pe Dumnezeu. Apoi Moise s-a suit în muntele Domnului, şi un nor a acoperit muntele şi slava Domnului s-a pogorât pe Muntele Sinai şi l-a acoperit norul şase zile, iar în ziua a şaptea a strigat Domnul pe Moise din mijlocul norului… Chipul slavei Domnului de pe vârful muntelui era în ochii fiilor lui Israel ca un foc mistuitor. Şi s-a suit Moise pe munte şi a intrat în mijlocul norului; şi a stat Moise pe munte patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi. (Ieşirea 24,9-18)
Când cobora de pe munte, după ce vorbea cu Dumnezeu faţa lui Moise strălucea. El nu ştia că faţa sa strălucea, pentru că grăise Dumnezeu cu el. Deci Aaron şi toţi fiii lui Israel, văzând pe Moise că are faţa strălucitoare, s-au temut să se apropie de el. (Ieşirea 34,29-30)
După ce Moise a sfârşit lucrările la cortul mărturiei, Dumnezeu Se arată în chip văzut acoperind cortul cu slava Sa, ziua în chip de nor, iar noaptea în chip de foc: Atunci un nor a acoperit cortul adunării şi locaşul s-a umplut de slava Domnului; Şi Moise n-a putut să intre în cortul adunării, pentru că-l cuprinsese pe acesta norul şi slava Domnului umpluse locaşul. în tot timpul călătoriei fiilor lui Israel, când se ridica norul de pe cort, atunci plecau la drum;…Pentru că în tot timpul călătoriei, ziua stătea peste cort norul Domnului, iar noaptea se afla peste el foc, înaintea ochilor întregii case a lui Israel. (Ieşirea 40,33-38)
Dumnezeu Se arată, de asemenea, lui Solomon, după ce a sfârşit de zidit templul Domnului. Şi i-a zis Domnul: „Am auzit rugăciunea ta şi cererea ta cu care te-ai rugat către Mine şi ţi-am îndeplinit toate după cererea ta; am sfinţit templul pe care l-ai zidit, ca să petreacă numele Meu acolo în veci şi vor fi ochii şi inima Mea acolo în toate zilele. (3 Regi 9,1-3)
Prorocul Ilie primeşte binecuvântarea de a vedea pe Dumnezeu, într-un moment în care fiii lui Israel au părăsit legământul lui Dumnezeu şi s-au răzvrătit împotriva prorocilor Lui. Rămas singur, Ilie se ascunde într-o peşteră, unde îi vorbeşte Dumnezeu: Ieşi şi stai pe munte înaintea feţei Domnului! Că iată Domnul va trece; şi înaintea Lui va fi vijelie năprasnică ce va despica munţii şi va sfărâma stâncile, dar Domnul nu va fi în vijelie. După vijelie va fi cutremur, dar Domnul nu va fi în cutremur; După cutremur va fi foc, dar nici în foc nu va fi Domnul. Iar după foc va fi adiere de vânt lin şi acolo va fi Domnul.” (3 Regi 19,9-12)
Cât priveşte vederea în Duh, vederea lăuntrică a luminii dumnezeieşti, am să adaug două mărturii scripturistice, una provenind din Sfintele Evanghelii, iar cealaltă de la Sfântul Pavel, pentru a arăta că lucrurile sunt întemeiate în adevărul mărturisit şi de Sfintele Scripturi. Voi cita din Evanghelia după Ioan cuvintele Mântuitorului care făgăduieşte ucenicilor Săi, cu puţin înainte de despărţire, trimiterea Duhului Sfânt, vorbind despre lucrarea pe care o va săvârşi Acesta: Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el. Cel ce nu Mă iubeşte, nu păzeşte cuvintele Mele. Dar cuvântul pe care îl auziţi nu este al Meu, ci al Tatălui care M-a trimis. Acestea vi le-am spus, fiind cu voi; Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care-L va trimite Tatăl, în numele Meu, Acela vă va învăţa toate şi vă va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu. (Ioan 14,23- 26)
Felul în care Duhul lui Dumnezeu va învăţa pe oameni şi le va aduce aminte toate cele spuse de Hristos Domnul este unul lăuntric şi nemijlocit, prin împărtăşire, prin realizarea întâlnirii sau contactului direct cu realitatea de cunoscut. Nu va transmite informaţii despre Dumnezeu în vreun fel anume miraculos, ci va realiza întâlnirea, experienţa nemijlocită a Dumnezeirii. Este modul de cunoaştere şi de înţelegere prin simţire, prin trăirea directă a realităţii de cunoscut. Aşa cum am văzut că se întâmplă în mărturiile părinţilor.
De la Sfântul Pavel voi cita un scurt, dar cuprinzător tratat de hermeneutică teologică, în care Apostolul descrie calea pe care poate ajunge omul la cunoaşterea tainelor dumnezeieşti, nu prin lectură de cărţi, ci prin experienţa descoperirilor nemijlocite:
…Noi propovăduim înţelepciunea de taină a lui Dumnezeu, ascunsă, pe care Dumnezeu a rânduit-o mai înainte de veci, spre slava noastră; Pe care niciunul dintre stăpânitorii acestui veac n-a cunoscut-o, căci, dacă ar fi cunoscut-o, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei; Ci precum este scris: „Cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El”.
Iar nouă ni le-a descoperit Dumnezeu prin Duhul Său, fiindcă Duhul toate le cercetează, chiar şi adâncurile lui Dumnezeu. Căci cine dintre oameni ştie ale omului, decât duhul omului, care este în el? Aşa şi cele ale lui Dumnezeu, nimeni nu le-a cunoscut, decât Duhul lui Dumnezeu. Iar noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul cel de la Dumnezeu, ca să cunoaştem cele dăruite nouă de Dumnezeu; Pe care le şi grăim, dar nu în cuvinte învăţate din înţelepciunea omenească, ci în cuvinte învăţate de la Duhul Sfânt, lămurind lucruri duhovniceşti oamenilor duhovniceşti. Omul firesc nu primeşte cele ale Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt nebunie şi nu poate să le înţeleagă, fiindcă ele se judecă duhovniceşte. Dar omul duhovnicesc toate le judecă, pe el însă nu-l judecă nimeni; Căci „ Cine a cunoscut gândul Domnului, ca să-L înveţe pe El?” Noi însă avem gândul lui Hristos. (1 Cor. 2, 4-16)
Sfântul Apostol Pavel vorbeşte despre experienţele personale ale vederii celor dumnezeieşti – în afara celei de pe drumul Damascului, în care i se arată Hristos Cel înviat. Este foarte zgârcit în a oferi amănunte, din teama de a nu i se socoti ca laudă, dar din ceea ce ne spune reies cu evidenţă coordonatele unui eveniment ce se încadrează în ceea ce am numit aici vederea lui Dumnezeu. Dacă trebuie să mă laud, numi este de folos, dar voi veni totuşi la vedenii şi la descoperiri de la Domnul. Cunosc un om în Hristos, care acum paisprezece ani – fie în trup, nu ştiu; fie în afară de trup, nu ştiu, Dumnezeu ştie – a fost răpit unul ca acesta până la al treilea cer. Şi-l ştiu pe un astfel de om – fie în trup, fie în afară de trup, nu ştiu, Dumnezeu ştie. Că a fost răpit în rai şi a auzit cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului să le grăiască. Pentru unul ca acesta mă voi lăuda; iar pentru mine însumi nu mă voi lăuda decât numai în slăbiciunile mele. (2 Corinteni 12,1-5)
Evenimentul Schimbării la faţă a Domnului pe Muntele Tabor, în prezenţa celor trei ucenici rămâne evenimentul de referinţă la nivelul istorisirii biblice nou-testamentare în ceea ce priveşte arătarea slavei lui Dumnezeu către oameni. Mântuitorul îşi arată „celălalt chip” cum spune Sfântul Luca, adică cel dumnezeiesc. De aici lumina şi strălucirea feţei şi a veşmintelor care nu puteau fi comparate cu nimic. Alături de El „s-au arătat întru slavă Moise şi Ilie, vorbind despre sfârşitul Lui”. Cei trei ucenici, „deşteptându-se, au văzut slava Lui şi pe cei doi bărbaţi stând cu El! Simţământul lor este unul de bine, un bine care-l determină pe Petru să ceară Domnului să rămână acolo, propunând să se facă trei colibe pentru El, Moise şi Ilie.
Momentul culminant este cel al auzirii glasului din nor. „S-a făcut un nor şi i-a umbrit, şi ei s-au spăimântat când au intrat în nor. Şi glas s-a făcut din nor, zicând: Acesta este Fiul Meu cel ales, de acesta să ascultaţi!” (Luca 9,28-36). Toată exegeza patristică recunoaşte aici arătarea luminii dumnezeieşti necreate şi susţine pe temeiul acesteia posibilitatea vederii de către om a slavei dumnezeieşti necreate, vederea însemnând împărtăşire. Evenimentul Schimbării la faţă devine temeiul vederii luminii dumnezeieşti de către părinţii înduhovniciţi peste veacuri până astăzi.
Pr. prof. Constantin Coman