Într-o căsnicie, părinții și copiii sunt persoane respectate, dragi, egale în drepturi și libere. Modelul familiei creștine este Sfânta Treime, Cea deoființă, neîmpărțită și nedespărțită. Astfel, orice hotărâre a unui mădular al familiei este bine să fie luată într-o atmosferă de bună înțelegere și consens, și nu să vină ca o consecință a împotrivirii, îndârjirii sau disputei. Chibzuința, realismul, calmul și prevederea se cuvine să adumbrească deciziile familiei.
În epoca noastră atât de dificilă și de frământată, când omul revine în mediul său familial ar trebui să se simtă confortabil, liniștit, echilibrat și bucuros. Nu să întârzie să se întoarcă acasă fiindcă nu știe ce neplăceri îl mai așteaptă iar. Odată ce a intrat pe ușa casei, trebuie să lase afară praful lumii, stresul, alergătura, graba și să consacre timp și atenție celor dragi.
Diversele probleme care survin uneori în căsnicie, putând să-i privească pe soți, copii sau și pe alte rude, există pentru a fi înfruntate corespunzător. Felul în care vor fi abordate vădește maturitatea și cultivarea sufletului sau, dimpotrivă, superficialitatea, imaturitatea și neatenția, cu toate urmările lor catastrofale. Problemele ar trebui, mai curând, să-i apropie și mai mult pe membrii familiei și nu să-i facă să intre în conflict și să-i rănească. În clipele dificile ale diferitelor crize, ceilalți ar trebui să reprezinte un sprijin prin înțelegerea lor, și nu să atace cu duritate, sporind problemele existente deja.
Probleme vieții, ale mariajului și ale familiei pot fi privite ca oportunități de redirecționare a căii fiecăruia, spre o cunoaștere de sine mai profundă, o mai bună cunoaștere a aproapelui, o legătură familială mai frumoasă.
Monahul Moise Aghioritul, Cuviosul vameș și sfântul risipitor, Editura Egumenița, Galați, 2016, pp. 125-126