Marți, 19 mai 2020, la Reședința mitropolitană din Chișinău, Întâistătătorul Bisercii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit VLADIMIR a condus lucrările Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova.
La ședință s-au întrunit membrii Sinodului BOM în următoarea componență:
La prima lor întâlnire, Papa Efrem îl judecase pe Părintele Emilianos.
Văzându-l așa, bine îmbrăcat și cu hainele călcate, i s-a părut ca un „prințișor” și și-a zis întru sine: „Ei, bine, încă un părinte ca toți ceilalți, care vine să vorbim despre rugăciune… cu rasa călcată și cu cămașă! Haide, să îi dau niște loukumi și să plece!”
Trebuie să slujim Biserica ca pe unicul Trup al lui Hristos, ca pe un singur organism, ca pe o singură substanță. Personalitatea fiecăruia este bucata de pământ încredințată lui pentru a o lucra, curăți și a o face să rodească. Lucrând cu noi înșine, lucrăm pentru întreg, pentru întreaga Biserică, pentru Capul ei, Mântuitorul Care S-a jertfit. Lăsându-ne însă terenul nelucrat, neglijându-l, osândindu-l, ne vătămăm nu numai pe noi înșine, ci și Biserica.
„Duh este Dumnezeu şi cel ce se închină Lui se cade să I se închine cu Duhul şi cu adevărul”.(Ioan IV, 24).
Cuvintele pe care le-am aşezat în fruntea acestei predici au fost spuse de Mântuitorul Iisus Hristos, ca răspuns la întrebarea femeii samarinence: unde se poate aduce cea mai bună închinare lui Dumnezeu: în Ierusalim, cum susţineau iudeii, sau în muntele Garizim, cum afirmau samarinenii.
“Îmi place speranţa, să ai speranţă. Îmi place să fiu Elpidios (Speranţă), şi purtător de speranţă”.
Arhimandritul Elpidios Vagianakis nu şi-a pus numele pe un perete. A fondat “Lumina lui Hristos“, o mişcare misionară grec-ortodoxa. Principala activitate a acestei organizaţii (pe lângă lucrarea sa umanitară şi de caritate din Rodos şi din alte locuri din Grecia) este să construiască orfelinate în Africa.
“Auzim uneori că în lume are loc un război civil. Aceasta se întâmplă atunci când locuitorii unei patrii sau ai unui oraş se ridică unii împotriva altora. Asemenea fac şi creştinii când se ridică unul împotriva altuia şi se rănesc. Creştinii au o unire strânsă între ei; ei sunt uniţi printr-o legătură mult mai însemnată decât locuitorii unei ţări sau ai unui oraş. Ei toţi au o singură credinţă; mărturisesc un Singur Dumnezeu – pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh -, pe Care Îl cheamă, Căruia i se roagă şi Îl slăvesc; ascultă acelaşi cuvânt dumnezeiesc, se botează cu acelaşi Botez; toţi sunt într-o unică Biserică, toţi se împărtăşesc cu aceleaşi Sfinte Taine; sunt chemaţi la aceeaşi viaţă veşnică; de la acelaşi Hristos îşi iau numele de creştini ş.a.m.d.
Părintele Iacov Tsalikis (1920-1991), starețul Sfintei Mănăstiri a Cuviosului David din Evvia, a fost un ieromonah contemporan, nevoitor ca și sfinții cuvioși din primele secole creștine, înzestrat cu multe virtuți și harisme dumnezeiești. Părintele Porfirie, spunea despre părintele Iacov: „Să știți că el este unul dintre cei mai mari înainte-văzători din perioada aceasta numai că se ascunde cu grijă ca să nu fie slăvit”, iar Cuviosul Paisie Aghioritul afirma că deținea „harismele Sfântului Nectarie”.
Mai întâi de toate, căutarea lui Dumnezeu nu este un scop. Țelul este întâlnirea cu Dumnezeu. Căutarea lui Dumnezeu reprezintă demersul. Pe de altă parte, demersul îl face mai ales Dumnezeu, nu atât de mult noi. El Se mișcă spre noi prin evenimente, prilejuri, oameni, semne etc. Noi așteptăm întâlnirea cu El și, simplu, stăm de veghe. Ceea ce trebuie să facem este să așteptăm și să avem ochii deschiși pentru a-L recunoaște.
Unii au talent să improvizeze pe loc un discurs, alţii, când vine vorba despre copii, au nevoie de timp pentru a se pregăti minuţios, citind mult şi luând câteva notiţe. Alegând o temă pentru discuţie, este bine dacă, înainte de aceasta, vom cere sfat de la persoane cu mai multă experienţă în acest domeniu, de la preoţi duhovnici, de la cei care sunt mai în vârstă decât noi.
Astăzi, în a patra Duminică după Paşti, suntem îndemnaţi să cugetăm la vindecarea bărbatului paralitic. Pericopa este din Evanghelia după Ioan, care a fost însoţitorul nostru constant de când am început să citim din ea, în noaptea de Paşte, când am citit afirmaţia că Iisus Hristos este Cuvântul cel veşnic al lui Dumnezeu, că a devenit trup şi locuieşte în mijlocul nostru – acum.
Creștinătatea a prăznuit sărbătoarea Botezului Domnului. De Bobotează, Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, a intrat în lumea cuprinsă de păcat și moarte, S-a botezat pentru mântuirea oamenilor, pentru a arăta fiecărui om că are nevoie de curățire și de schimbare.
„…Purtătorule de biruinţă Mare Mucenice Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre” (Troparul Sfântului).
Fraţi creştini,
Părintele Haralambos Papadopoulos – Încercările ne zdrobesc coaja groasă a egoismului
Un om gospodar avea un singur fiu. El a înfiat un sărac și a început să îl privească la fel ca pe un fiu de sânge. La cel înfiat însă a venit într-ascuns un vrăjitor negru și l-a înduplecat să fugă din casa binefăcătorului său, făgăduindu-i că prin vrăjile sale îl va ajuta să dobândească mai mare slavă decât slava aceluia. Astfel înduplecat, cel înfiat a căutat să plece de la binefăcătorul său.
Prin rugăciune se poate dobândi de la Dumnezeu orice ai cere, numai să fie vrednice de Dumnezeu rugăciunile noastre. Trebuie, însă, ca rugăciunea să fie făcută cu inima curată, cu stăruinţă şi cu smerenie. Însuşi Mântuitorul Hristos ne făgăduieşte acest lucru, când zice: „Toate câte veţi cere întru rugăciune, crezând, veţi lua”. Şi iarăşi: „Cereţi şi se va da vouă”.
Astăzi sărbătorim a treia Duminică după Paşti şi, precum săptămâna trecută, auzim despre diferite momente ale Pătimirii, Răstignirii şi învierii. Săptămâna trecută am auzit despre Toma – că nu a crezut până ce nu a văzut; nu doar văzut, ci până nu a atins rănile lui Hristos – pentru a demonstra că Cel Care biruieşte moartea este de fapt Cel Răstignit.