Fraţi creştini,
Într-o zi de 18/31 Octomvrie, acum o mie opt sute şi ceva de ani, Sfântul Evanghelist Luca a trecut prin martiraj la viaţa cea veşnică. Şi aşa, bătrân fiind pe pământ, el a trecut cu slavă de mucenic la viaţa cea în veci neîmbătrânitoare…
Lumina acestei vieţi el o văzu în Antiohia Siriei, într-o familie de bun neam. Şi dăruit cu viaţa aceasta, primi totodată de la bunul Dumnezeu, încă alte multe şi alese daruri sufleteşti pe care, cu sprijinul familiei, le spori şi le împodobi cu râvnă vieţii sale. Aşa el dobândi învăţătura elinească şi egipteană, nu numai în ramura filosofiei, dar îndeosebi în artă şi ştiinţa de medic, ajungând un prea iscusit doctor. Odată cu acestea însă, cultiva ca pe o plăcută îndeletnicire şi pictura. Iar în cele din urmă, dorind să cunoască şi învăţătura biblică, se duse la Ierusalim.
În acel timp însă, Mântuitorul lumii propoveduia învăţătura Sa cea Dumnezeiască, aşa că în chip firesc cel dornic de lumină, s-a dus la Acel ce este însăşi lumina şi înţelepciunea vieţii. Şi în curând ajunse ucenic al Domnului nostru Iisus Hristos. Sf. Luca e unul din cei 70 de ucenici ai Mântuitorului, despre care el însuşi scrie în Evanghelia sa: «După această a mai ales Domnul şi alţi 70 de ucenici şi i-a trimis câte doi înaintea Sa, în toate cetăţile şi locurile, unde avea să meargă El». (Luca X 1). Şi astfel cu râvnă apostolică şi Sf. Luca a propoveduit omenirii ca Mesia a venit şi e de faţă… Iar când s-a împlinit vremea ca Domnul nostru Iisus Hristos să pătimească şi să se jertfească pe cruce, şi el ca şi ceilalţi ucenici şi apostoli, era umblând cu sfâşietoare dureri în suflet. Dar iată că lacrămi semănând, s-a învrednicit să secere snopii bucuriilor, căci a treia zi înviind Domnul, se arată lui Luca şi Cleopa pe calea spre Emaus. Şi lor ca unor ucenici iubiţi, Mântuitorul le-a tâlcuit Scriptură şi i-a mângâiat. Iar ei cunoscând cum că Hristos e cu ei, abia după cină, când a binecuvântat şi a frânt pâinea şi după care s-a făcut nevăzut, au mărturisit focul dragostei lor zicând: «Au nu ardea inima în noi, când ne grăia pe cale, tâlcuindu-ne scripturile?»
Şi cu această lumină plecând apoi în lume, după ani şi ani de mărturisiri sfinte, Sf. Luca se întâlni în cetatea Troia de lângă Constantinopol, cu Sf. Apostol Pavel. Acolo se cunoscu cu cel mai zelos Apostol al neamurilor, cu care şi plecă să propoveduiască credinţa în Europa. Şi aşa şi doctorul Luca a ajuns să fie părtaş suferinţelor şi ostenelilor Apostolului Pavel, în misiunile sale de răspândire a creştinismului: în Asia, în Grecia şi până la Roma. Şi atât de mare era preţuirea Sf. Apostol Pavel, faţă de Sf. Luca, încât mai totdeauna îl pomeneşte în epistolele sale astfel: «vă salută şi Luca iubitul doctor», (Colos. 4, 14), iar altădată, scriind din închisoare şi pomenind de greutăţile pe care le are de îndurat, spune Sf. Apostol Pavel: «Ca numai Luca singur este cu mine». (2 Timot 4, 10).
După martirajul Sf. Pavel la Roma, Sf. Evanghelist Luca s-a dus şi a propoveduit creştinismul până în Egipt, dar cu deosebire stărui el în Grecia şi mai ales în Beoţia, unde şi organiză viaţa bisericească. Şi aşa după îndelungate şi trudnice răspândiri ale învăţăturii lui Hristos Domnul, la o vârstă de peste 80 de ani, primi cununa de martir, fiind spânzurat de un măslin.
Mormântul a ajuns imediat cunoscut tuturor creştinilor, ca un loc minunat, dăruit cu tămăduirea pentru tot felul de suferinţi, dar mai ales pentru dureri de ochi. Iar după 200 de ani, împăratul Constantie, fiul lui Constantin cel Mare, lua Sf. sale Moaşte cu multă pompă împărătească şi le aşeză în biserica Sf. Apostoli din Constantinopol, unde, de asemenea, multe şi mari minuni a săvârşit.
Fraţi creştini,
Precum aţi văzut, Sf. Luca, vestitul doctor, şi-a închinat întreaga sa viaţă Domnului nostru Iisus Hristos. Pe El l-a urmat şi pe El l-a propovăduit şi altora ca să fie fericiţi credincioşi ai Domnului. Dar ceea ce mi-a rămas să vă spun, e că Sf. Luca a şi scris viaţa Domnului nostru Iisus Hristos şi a Sf. Apostol Pavel. El a scris una din cele patru Evanghelii, şi Faptele Sfinţilor Apostoli. Şi aşa, prin aceste două cărţi în veci nemuritoare, el predica tuturor veacurilor şi omenirii din orice loc, Viaţa, Învăţătura şi Faptele Mântuitorului, precum şi ale unor Apostoli.
O, ce Dumnezeiască carte este Sf. Evanghelie după Sf. Luca! În ea nu se cuprinde numai cuvânt omenesc. ci mai întâi şi întâi, cuvântul lui Dumnezeu. Noi putem spune că Dumnezeu s-a slujit de acest cuvânt omenesc scris prin pana Sf. Luca, pentru a arăta cât de mare este puterea cuvântului celui Dumnezeiesc. Şi de aceea se şi spune că fiecare Evanghelie nu este a Sf. Matei, sau a Sf. Marcu, ci e Evanghelia după Sf. Luca, sau după Sf. Ioan. Căci autorul este Însuşi Dumnezeu, pe când cei ce le-au scris, nu au fost decât cei mai fericiţi dintre oameni, fiind inspiraţi de Duhul Sfânt.
Însă, ceea ce trebuie de ştiut, e că omenirea toată creştină, din trecut şi de astăzi şi de oricând, numai prin aceste Sf. Evanghelii, ca prin nişte ferestre cereşti de lumină, poate să vadă pe Însuşi Dumnezeu şi adevărurile Sale ce sclipesc de înţelepciunea cea nemuritoare. Pentru că Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos a spus: «Cine m-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl»… Ori noi prin Sf. Evanghelie, vedem întru totul pe Fiul lui Dumnezeu, aşa cum a trăit şi a învăţat… De aceea Evanghelistul, înfăţişându-ne pe Domnul nostru Iisus Hristos, îl auzi cum îţi grăieşte, ca şi Sf. Ioan Botezătorul: «Iată Mielul lui Dumnezeu»…
Nu e mai puţin adevărat însă, că fiecare Evanghelie din cele patru, poartă pecetea Apostolului care a scris-o şi a scopului ce el a urmărit, scriind acea Sf. Evanghelie. Astfel Evanghelia după Sf. Matei, fiind scrisă către Evrei, are un caracter: în ea se arată Mântuitorul ca împlinitorul legii vechi; Sf. Marcu, scriind Romanilor, arată pe Domnul că are toată puterea şi mărirea; pe când Sf. Luca, scriind pentru Elini, îl înfăţişează pe Fiul lui Dumnezeu ca Mântuitor al lumii; şi în sfârşit, Sf. Ioan e ca un mare vestitor ceresc al tuturor.
În această privinţă, pe bună dreptate s-a spus că Evanghelia Sf. Luca «e nu numai Evanghelia copilăriei Mântuitorului, plină de frăgezime şi de poezie; dar ea este şi Evanghelia milostivirii, Evanghelia izbăvirii tuturor. Ceea ce cercetează el şi vrea să pună în lumină, este duioşia inimii lui Iisus Hristos; uşurinţa şi bogăţia de iertare, comorile nemărginite de nădejde, fericirea împăcării cu Dumnezeu. Găsiţi în Sf. Luca toate aceste pilde frumoase, care întorc în chip firesc pe cei păcătoşi, când sufletul lor se lupta cu deznădejdea» (Vezi Bougaud, de Evangeliis, 134). Sf. Luca înfăţişează grecilor şi întregii lumi păgâne de atunci şi de oricând, pe Hristos Cel milostiv, care se pleacă către cei bolnavi, care îmbrăţişează pe fiul risipitor, care duce la staul oaia cea rătăcită, care are milă către samariteni, către sutaşi, vameşi, zahei păcătoşi şi păcătoase, care se roagă pentru cei care îl dau morţii, şi care, pironit pe cruce, găseşte încă mulţămirea ca să ierte pe tâlharul care suferă alăturea de el… (idem 135). Toate acestea le găsiţi pe larg arătate de Sf. Luca. Însă ceea ce omenirea poate afla în această Sf. Evanghelie după Luca, şi care nu se găseşte la ceilalţi evanghelişti, e istorisirea mai pe larg despre Fecioara Maria şi despre Naşterea Mântuitorului, precum şi despre copilăria Lui.
Cât priveşte chipul maestrit al scrisului Sf. Evanghelist Luca, un vestit scriitor al timpurilor de astăzi – Chateaubriand – spune că «la cele mai ilustre talente din Roma şi din Grecia, nu se poate găsi aşa ceva, care să fie totdeodată simplu şi minunat»… De aceea putem spune că «Evanghelia Sf. Luca înfăţişează geniul antichităţii greceşti şi ebraice» (Génie du christianisme, cartea V cap. II). Dar noi o spunem, ca Sf. Evanghelie după Luca e ceva mai mult decât cea mai strălucită operă a celui mai strălucit geniu omenesc, căci ea e însuşi cuvântul lui Dumnezeu, care e adevărul, binele şi frumosul ce e mai presus de orice putere de creaţie şi strălucire omenească. De aceea plângem de durere la gândul că poate să fie creştin care să nu fi cetit, dacă nu în fiecare lună sau în fiecare an Sf. Evanghelie cea după Sf. Luca, dar vai, poate niciodată în viaţă!…
Ne oprim aici, pentru a putea pomeni şi de cealaltă scriere a Sf. Luca, şi anume despre Faptele Sf. Apostoli, care de asemenea se cuprinde în Biblie, orânduită fiind imediat după cele patru Sf. Evanghelii. În această carte, Sf. Luca înfăţişează istoria primelor zile ale creştinismului, de la Înălţarea Mântuitorului şi până la cel de-al doilea an al închisorii Sf. Pavel la Roma. Ea deşi are ca titlu «Faptele Apostolilor», nu cuprinde faptele tuturor Apostolilor, ci numai ale lui Petru, Ioan, ale celor doi Iacobi, şi îndeosebi, mai pe larg ale Sf. Pavel. Şi aceasta ne-o explicăm în chip firesc, prin faptul că ucenicul care a scris Sf. Evanghelie şi din cele ce a auzit de la Sf. Pavel, era cel mai chemat să scrie pe larg viaţa şi faptele părintelui său duhovnicesc, pe care le cunoştea foarte cu amănuntul. Cetind această primă istorie a răspândirii creştinismului în lume, cu faptele cele minunate ce se săvârşeau, te simţi plin de fiorii unui nou dor de misionarism pentru vremurile de astăzi. Râvna apostolilor, jertfa vieţii lor, învăţătura lor Dumnezeiască, şi mai ales acţiunea Sf. Duh în lume, sunt tot atâtea chemări de peste veacuri, ca şi prezentul să-l trăim în lumina timpurilor apostolice de misiune, de muncă şi rugăciune şi de întrupare a idealului creştin, când toţi cei ce credeau în Hristos erau precum ne spune Sf. Luca «un suflet şi-o inima», şi toţi mărturiseau, prin faptele lor, cele spuse de Însuşi Mântuitorul, că e mai fericit a da decât a lua. Şi ceva mai mult, pe când lumina credinţei se răspândea pretutindeni, vedem tot din Faptele Apostolilor, cum acele întrupări de răutate ale conducerii de atunci, dispar ca o umbră ce a zbuciumat cu chinuri viaţa omenirii de până atunci. Cetiţi Faptele Apostolilor şi vă asigur că vom ajunge la convingerea că cea mai sfântă istorie a omenirii, scrisă de Sf. Luca, e singura temelie de deschidere a unei lumi istorice de fericire şi înălţare a omenirii de astăzi şi de totdeauna. Căci în Faptele Apostolilor se poate vedea cum se naşte o lume nouă care creşte şi înfloreşte prin credinţa cea în Hristos Domnul…
Fraţilor, înainte de a încheia, ţin să pomenesc şi de cele ce se spune despre Sf. Evanghelist Luca, ca pentru prima oară, el a pictat cu mare măiestrie icoana Maicii Domnului, purtând în braţe pe Pruncul Cel Dumnezeiesc. Şi pe care icoană, ducându-o la Fecioara Maria, i-a spus: «Dărui celui ce s-a născut din mine şi al meu, să fie cu icoanele acestea». Şi tot Sf. Luca a mai zugravit şi icoanele celor doi mari Apostoli Petru şi Pavel. Iar de atunci au început a fi cinstite în lumea creştină Sf. Icoane… Iată fraţilor, ce minunată viaţă, plină de daruri strălucitoare are Sf. Apostol şi Evanghelist Luca. Ea este mai presus de orice cuvânt de laudă, căci daruri cereşti cuprinde. De aceea şi eu grăiesc cele cuprinse la cântarea sfântă: «Ce te vom numi pe tine Sf. Luca – acuma de Dumnezeu grăitorule? Apostol, că bine ai vestit nouă pe Hristos? Doctor, că patimile sufletului tămăduieşti? Sfeşnic carele străluceşti nouă lumină înţelegătoare? Treaptă şi temei credinţei? Căci tu ne-ai scris nouă prea cinstită Evanghelie». (Stihira de la Vecernie).
Da, Sf. Luca e unul din cei patru stâlpi Evanghelişti, pe care omenirea toată poate înălţa o împărăţie de fericire, unde veşnic să fie prezentă, în chip real, Icoana cea vie a Mântuitorului, Împăratul păcii, care totdeauna a mângâiat, a vindecat, a întărit şi a revărsat strălucire peste cei ce fac lucrul Evanghelistului.
Amin.
Protosinghel Dr. Vasile Vasilache