Îndărătnicii de noi, n-ar trebui să vorbim despre această poruncă a desăvârşirii şi iubirii de vrăjmaşi, fiindcă nu facem altceva decât ne scuzăm mereu, că nu putem. Cu alte cuvinte, repetăm acelaşi păcat pe care l-a făcut Adam, dând vina pe Dumnezeu pentru căderea sa.
Ispitele au fost numite astfel, pentru că dau naştere experienţei şi sunt, după firea lor, toate faptele mâhnicioase din viaţă, de la durerea cea mai mică până la durerea cea mai mare a tuturor oamenilor, care este moartea.
Pentru ce nu te ții de învățătura Sfintei Evanghelii, care spune așa: „Nimeni nu poate veni la Mine de nu-l va trage pe el Tatăl”? Deci, pe fiecare om, dacă nu-l trage și nu-l mișcă Duhul Sfânt, el rămâne împietrit ca Faraon, căruia Dumnezeu anume i-a împietrit inima ca să facă minuni prin el, să se proslăvească prin împietrirea lui.
Către M.M.
Să dispreţuiţi tot ce vă trage înapoi şi vă împiedică să păziţi poruncile lui Hristos. De ce să vă făgăduiţi singură că veţi ajunge la bătrâneţe, dacă nici despre ziua de mâine nu ştim dacă va fi sau nu a noastră? A amâna şi a înfricoşa este lucrarea atotpierzătorului: el ne sfătuieşte întotdeauna să petrecem ziua de azi în distracţii, cum o fi, fără băgare de seamă, împotriva lui Dumnezeu.
Ura lumii şi a făpturilor ajută iniţial pe omul supus patimilor să-şi restaureze vederea nepătimaşă şi cunoaşterea sănătoasă şi să descopere adevărul lumii şi cum funcţionează cu adevărat lumea în relaţia sa (a omului) cu Dumnezeu. Ce înseamnă vedere pătimaşă sau minte pătimaşă ne spune foarte clar Sfântul Maxim Mărturisitorul: „Ceva este lucrul în sine, altceva este înţelesul lucrului şi altceva este patima referitoare la acesta.
Decadența vine odată cu falsificările de tot felul. Astfel gândirea devine rea și nu bună, morala imorală, credința armă, dreapta credință, mască. Consecința acestora: dezechilibrele, fricile, tulburările, complexele de inferioritate. Religiozitatea astăzi devine ținta ironiei și este disprețuită. Nu cumva dăm și noi pricină? Nu cumva nu suntem creștini sinceri și elemente mincinoase umplu viața noastră? Nu cumva, cum spune înțeleptul Ghandi, noi nu semănăm cu Hristos și de aceea acela Îl iubește pe Hristos și nu pe creștini?
Un periplu prin viaţa umanităţii, din Antichitate până în vremea noastră, este un demers cât se poate de necesar. De ce? Fiindcă pentru a descifra ceea ce se petrece la ora actuală în lume avem nevoie de o interpretare corectă a evenimentelor care au marcat epocile trecute spre a înţelege mişcările care angajează acum viaţa oamenilor la scară planetară. Ce îl caracterizează pe omul postmodern faţă de cel antic sau medieval şi ce greşeli colosale poate face primul ne explică în interviul de mai jos preşedintele Academiei Române, istoricul Ioan Aurel Pop.
Când părintele Sofronie a cerut să meargă în Anglia, a fost intervievat la Ambasada Britanică din Franța și consulul de acolo l-a întrebat: „Cu ce puteți fi de folos societății noastre?”
Dacă cineva care este cuprins de frica de a nu se îmbolnăvi sau de frică, în general, îşi face cruce, îl ajută Hristos. Câţi dintre cei care au diferite boli nu trec pe la Colibă! Unii simpli îşi fac semnul crucii, sărmanii, apoi iau cănuţa ce o am acolo şi beau apă. Alţii care se tem, nici nu o ating.
„Cel ce se îndeletniceşte cu virtutea în mănăstiri de obşte, sau în însoțirea cu alții, nu e războit de obicei prea mult de frică. Dar cel ce petrece în locurile mai sihăstrești, să se lupte, ca să nu-l ia în stăpânire odrasla slavei deșarte, sau fiica necredinței, adică frica. Frica lașă este o simțire copilărească în sufletul îmbătrânit de slava deșartă.
Dacă vrei să scapi de tristeţe, nu-ţi lipi inima de nimic şi de nimeni. Tristeţea provine din ataşamentul de lucrurile văzute.
Intrebare: Vorbim despre Spovedanie şi apoi de împărtăşanie. Dar despre iertare? Iertarea este o minune, este ca şi cum ai fi botezat din nou. Ce responsabilitate! Trebuie să nu ne arătăm nevrednici de ea, primejduind-o…
Mitropolitul Antonie: Atunci când vorbim despre multiplele aspecte ale Spovedaniei, iertarea capătă un loc foarte important. Mai mulţi oameni au observat în decursul vieţii faptul că atunci când vin să se spovedească nu simt străpungere, frângere a inimii, groază ca au săvârşit păcatul, [sentimente] pe care le-au trăit, uneori, cu câteva zile sau săptămâni înainte, atunci când deodată au devenit conştienţi de răul din vieţile lor.
Se poate întreba cineva: „Noi, cei care venim la Biserică, nu ne vom îmbolnăvi?” Ne vom îmbolnăvi și vom muri. Cine ne-a spus că vom rămâne nemuritori în această lume? Aveam nevoie de Coronavirus ca să ne amintească că vom muri într-o zi? Aveam nevoie de Coronavirus ca să ne amintească că ne vom îmbolnăvi într-o zi? Ce au spus sfinții 40 de Mucenici? Să facem din necesitate o virtute. Dacă tot vom muri într-o zi, să murim fiind cinstiți cu noi înșine și bineplăcuți înaintea lui Dumnezeu.
La ce chemare neînchipuit de înaltă a fost chemat neamul omenesc în primul rând prin zidirea sa după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, iar în al doilea rând prin rezidirea şi răscumpărarea lui din cădere de către Fiul lui Dumnezeu prin baia celei de-a doua naşteri, care este Botezul, prin pecetluirea cu Sfântul Duh, prin Pocăinţă şi prin împărtăşirea Dumnezeieştilor Taine – a Trupului şi a Sângelui Domnului!
Există înlăuntrul nostru un ochi duhovnicesc cu care vedem de un milion de ori mai bine decât cu ochii trupului, aceştia fiind doar un instrument al ochiului duhovnicesc, un canal de comunicare prin care sufletul cunoaşte obiectele vizibile şi reflectează asupra lor. Ce obiecte intră în aria de contemplare a ochiului duhovnicesc? Fenomenele de ordin spiritual. În afara lumii văzute există Dumnezeu ca Duh infinit, Raţiune infinită, care a creat şi creează totul în universul material, acesta constituind traducerea în fapt a planurilor şi ideilor Sale, şi există lumea duhovnicească îngerească, fără număr, care trăieşte într-o perpetuă contemplare a Divinităţii, a faptelor atotputerniciei şi înţelepciunii Sale.
Agricultorul, la timpul potrivit seamănă şi adună recolta. Tot aşa, creştinul are un asemenea timp. Agricultorul ştie timpul când trebuie să semene. Tot aşa, creştinul cunoaşte timpul potrivit când trebuie să semene sămânţa sa – acesta este timpul vieţii pământeşti. „Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (II Corinteni 6, 2).