Omul adevărat, omul bun păstrător al omeniei nu se răzbună niciodată. A răspunde la rău cu rău este dovadă de slăbiciune. A răspunde la rău cu bine este dovadă de tărie și superioritate. Un om ales își alege și mijloacele. El nu cultivă răul pentru că a fost dăruit cu rău. El smulge vieții, oricât ar fi de mică, fărâma de lumină ce scânteiază ici-colo în bezna nesățioasă ce stăruie cu ochi de tăciune pentru a ne înghiți de bună voie.
E: Gerondissa, vă rugăm să ne spuneţi cum putem noi practica acest „eu nu exist” despre care ne vorbiţi mereu?
M. G.: Permiteţi-mi să vă spun că, în ultimii douăzeci de ani din viaţa mea, am înţeles foarte bine acest lucru. Atunci când o persoană vine să-ţi spună ce probleme are, însă în acel moment mintea ta este distrasă de ceva personal, atunci încerci în zadar, pentru că nu vei fi capabil să ajuţi acea persoană. Dar dacă uiţi că exişti şi devii tu însuţi acel om – chiar dacă ar fi, să zicem, un hoţ, un mincinos, un criminal – poţi intra în sufletul lui şi să te gândeşti: „Doamne, bietul om! Cum poate să depăşească asta? Ce poate face?”.
În perioade de încercare oamenii se apropie mai mult de Dumnezeu, motiv pentru care și Dumnezeu este nevoit să îngăduie aceste perioade în momentele în care omenirea se stabilizează pe un drum greșit.
În aceste perioade, oamenii caută mai mult ajutorul de sus și se întreabă ce spune Dumnezeu și au neliniștea vremurilor viitoare.
Trăim într-o lume în care creştinismul nu este iubit, în care modernismul, ştiinţa şi libertinajul lovesc cu putere în creştinism. Contemporanii noştri îşi bat joc de noi, zic că a crede în Dumnezeu înseamnă că eşti înapoiat mintal.
Despre Sfânta Liturghie, Părintele ne spunea mereu:
Să facem bine celor care ne fac rău, chiar dacă aceştia rămân neîndreptaţi. Astfel, păcatele noastre vor fi iertate şi vom dobândi smerenie. Atunci când alungăm din sufletul nostru orice duşmănie, avem multă îndrăzneală în rugăciunea noastră către Domnul.
Desigur, amprenta unui suflet sănătos sau bolnav este întipărită pe chipul fiecărui om. Ochii celui sănătos sufleteşte sunt plini de lumină şi oglindesc o privire blândă. Din lăuntrul său izvorăşte bucuria. Pe când privirea celui bolnav duhovniceşte este una iritată, încordată, iar ochii sunt uneori roşii. Şi comportamentul său exterior vorbeşte despre faptul că el n-are linişte şi reacţionează brusc la anumite evenimente, fiind agitat.
Să audă cei care defăima pe preoţi si să se înveţe de la David câtă evlavie a arătat faţa de împărat (Saul – n.n.), cu toate că mult mai cinstit este preotul decât împăratul, pentru că este chemat la mai mare începătorie. Să înveţe unii ca aceştia să nu judece, nici sa ceară socoteală, ci să se supună şi să se plece. Că tu nu ştii viaţa preotului, cu toate că pare uşoară şi comodă. Si David ştia cu deamănuntul toate câte făcea Saul.
„(…) Să ne rugăm să ne ierte Dumnezeu toate păcatele pe care le-am făcut și în care am căzut prin ispita celui potrivnic (II Tesaloniceni 2, 4). (…) Că este mai bine omului să-și mărturisească păcatele decât să-și învârtoșeze inima, cum s-a învârtoșat inima celor ce s-au răzvrătit împotriva lui Moise, slujitorul lui Dumnezeu (Numerii 16, 1-2), a căror osândă a ajuns cunoscută: Că s-au pogorât de vii în iad (Numerii 16, 30, 33) și moartea îi va paște pe ei (Psalmi 48, 14).
Pe vrăjmaşul şi gândurile rele care îţi provoacă ispite, să îi alungi cu rugăciunea: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”. Rugăciunea aceasta poate fi săvârşită în timpul oricărei îndeletniciri.
Atâta vreme cât omul va aștepta rezultatul rugăciunii sale, nu-l va vedea niciodată, căci principiul însăși al acestei rugăciuni este greșit. Este suficient să ne rugam la Dumnezeu cu simplitate și smerenie ca El să ne acorde harul Său. Omul smerit crede în Dumnezeu și nu se întreabă dacă Dumnezeu îl aude sau nu.
Să știți de la mine, nu cu oamenii trebuie să ne luptăm, cu duhurile din ei. Pe dușman îl dezarmezi cu dragoste și cu un cuvânt bun. Omul acela care-ți este vrăjmaș, dacă vede că vii la el cu daruri și cu un cuvânt bun, Îl va lăsa pe Duhul Sfânt să izgonească din sufletul lui duhurile rele de care este cuprins și va scăpa de ele.
Nu-ţi născoci ţie extaze, nu-ţi pune în mişcare reverii, nu te aprinde cu flacără materialnică – flacăra sângelui tău. Jertfa bine primită de Dumnezeu este smerenia inimii, străpungerea duhului. Cu mâinile îşi întoarce Dumnezeu faţa de la jertfa adusă cu nădăjduire în sine, cu părere trufaşă de sine, de-ar fi jertfa aceasta şi ardere de tot.
Eu nu mă mai încred în ce simt. Simţurile mele sunt robite lumii acesteia. Simţurile mele sunt căzute. Totuşi, în mine este cineva care poate să facă invers decât ce simte. Aceasta este persoana mea, e ipostasul meu. În asta stă libertatea.
Mântuirea ne-o dă Domnul Hristos şi se realizează în legătură cu Domnul Hristos. Mântuirea este un lucru care se poate realiza în toate generaţiile de oameni, neexistând o excepţie pentru o anumită generaţie. Generaţia noastră se mântuieşte cum s-au mântuit toate generaţiile dinaintea noastră şi cum se vor mântui generaţiile de după noi: prin Hristos, prin asemănarea cu Hristos, prin înnoirea minţii, prin neasemănarea cu chipul acestui veac.
Nu trebuie să ne înşelăm, Dumnezeu nu săvârşeşte minuni prin săraci, nici prin bogaţi, ci prin drepţi. El stă de partea celor care, pocăiţi fiind, se smeresc înaintea Lui: „Când a văzut Domnul că ei s-au smerit, atunci a fost cuvântul Domnului din nou către Şemaia şi a zis: S-au smerit; nu-i voi mai stârpi şi în curând le voi da şi izbăvire.
