
Fiul meu preaiubit, sufletul meu! De ce te laşi cuprins de întristare? De ce deznădăjduieşti? De ce te dai bătut? Aşa de uşor părăseşti tu lupta?


Fiul meu preaiubit, sufletul meu! De ce te laşi cuprins de întristare? De ce deznădăjduieşti? De ce te dai bătut? Aşa de uşor părăseşti tu lupta?

Ah, ce lucru grozav este un om care a gustat odată din dulceaţa mântuirii sufleteşti şi pe urmă s-a întors iarăşi la patimi!

„Pentru ei, credinţa nu a fost un simplu set de cunoştinţe teoretice, ci era o realitate de viaţă şi de moarte, făcea parte din ADN-ul vieţii lor spirituale.(…) Să luăm aminte şi să ne luăm mult mai în serios credinţa, şi noi episcopii, preoţii, dar şi dumneavoastră credincioşii. Să învăţăm de la fiecare, de la Sfântul Vasile cel Mare înţelepciunea şi asceza, de la Sfântul Grigorie autenticitatea şi lupta pentru credinţă, iar de la Sfântul Ioan Gură de Aur duhul de pocăinţă, de întoarcere de la cele ce ne desfigurează la cele care ne înfrumuseţează şi redau chipului lui Dumnezeu din noi strălucirea pe care a avut-o în Taina Sfântului Botez.”

În primul rând rugăciune, poate, şi-n al doilea rând, răbdare.

Să fii pregătit să primeşti tot felul de dispreţuiri şi jigniri, osândiri şi ocări din partea tuturor, chiar şi de la cei de la care nu te aştepţi. Să te consideri pe tine însuţi vrednic de ele şi să le primeşti pe toate cu mulţumire şi cu bucurie. Să rabzi orice osteneală şi mâhnire şi primejdie ce vine din partea demonilor, ca unul ce ai împlinit voia lor.

Fiind întrebat care trebuie să fie virtuţile unui călugăr, Părintele Iachint Unciuleac a zis:

Când eu nu am grijă, ca om, şi provoc ispită fratelui meu, surorii mele, prin împodobirea neatentă, atunci eu port vinovăţia în spate. Lucru ce trece neobservat. De câte ori, dacă ne cercetăm conştiinţa, vom vedea că în viaţa noastră lumească, poate chiar şi acum, nu suntem atenţi? Prin urmare producem sminteală. Pe aceste păcate nu le cunoaştem; să le mărturisim şi vor fi şterse.

Dacă nu este înviere creştinii sunt cei mai de plâns în lumea aceasta, zice Sfântul Pavel. De ce? Pentru că dragostea lui Hristos este, în lumea aceasta, totdeauna răstignită. Viaţa noastră va fi o suferinţă necurmată, câtă vreme lumea, în întregul ei, nu va fi mântuită.

O călugăriță mi-a scris, zice: Gheronda, auzim că vin turcii și nu știm ce să facem.
– A! ascultă copila mea, îi spun. Nu ai ascultare. Fiindcă dacă ai avea ascultare atunci ai spune: Ce mă interesează pe mine? Ce îmi va spune gherontissa, ce îmi va spune stareța. Nu este stareță cutare? Atunci ce spune ea voi face, pe mine nu mă interesează. Asta este ascultarea. Dar pentru că te temi, ai înlăuntrul tău voie proprie, ai voie proprie înlăuntrul tău, ai voie proprie.

Fraţii mei, să murim înainte de a muri! Să murim faţă de păcat, să iubim pocăinţa! Să ne spovedim, să facem o făgăduinţă lui Dumnezeu şi să o împlinim! De asemenea, să ne rugăm, iar atunci vom vedea că ne vom apropia de tronul lui Dumnezeu, iar Dumnezeu ne va dărui harul de îndată şi ne va umple de lumină, de dor, de dorire şi de uimire, şi vom spune: „O, cele cereşti, sfinţii, îngerii! Să fim aspri numai faţă de păcat!

Cum să ne smerim în mintea și în inima noastră când ne vin gânduri fariseice?
Un prim pas spre smerenie este să nu ne mirăm că nu suntem smeriți pentru că fariseismul este o caracteristică a firii noastre căzute. Este această pornire a omului de a părea, de a fi văzut.

Ce sfat ne daţi nouă, mirenilor, privind rugăciunea inimii? Ce să facem noi ca să ne rugăm?
Cercaţi, cercaţi, că-i lucru bun. Nu este lucru mai bun ca acesta. Dar vă trebuie pregătire ca să puteţi câştiga rugăciunea inimii.

La nunta din Cana nu era vin de ajuns. Născătoarea de Dumnezeu a văzut oaspeţii miraţi, iar pe stăpânul casei ruşinat și, împinsă de milă şi împreună-pătimire, ea a cerut sfat sau ajutor de la Fiul său, zicând: „Nu mai e vin”. La care Iisus i-a răspuns: „Ce este Mie şi ţie, femeie?”

Trecem prin toată viaţa ca nişte orbi.

Niciodată să nu vă legaţi de pravilă şi să nu credeţi că există ceva valoros în faptul că aveţi pravilă sau că o săvârşiţi mereu. Toată valoarea este în supunerea în inimă faţă de Dumnezeu.
Să evitaţi prin toate mijloacele formalismul și sistemul de organizare în rugăciune.

Îndelung-rabdă și ascultă pe Apostolul grăind: „Deși poți să fii slobod, mai mult te supune”. Dar tu, iubitule, ca cel ce te sârguiești a plăcea lui Dumnezeu, îndelung-rabdă și ascultă pe Apostolul grăind: „Deși poți să fii slobod, mai mult te supune” (I Corinteni 7, 21).

– Ne certăm, ne certăm… Ce să facem ca să nu ne învrăjbim definitiv între noi?
– În limba noastră există un verb special pentru definirea certurilor: „to bicker”. Este atunci când tachinezi pe cineva, te ciorovăieşti, mereu scoţi la iveală neajunsurile altora şi ţi se spune: „Încetează! Nu mai face gălăgie! De ce te porţi aşa? Nu trebuie aşa!”
Aşadar, prin anii 1940-1950, când în America încă nu era televiziune, era foarte populară o emisiune radio despre cuplurile familiale.