“În această luptă mulţi fraţi de-ai noştri zac la pămînt, acoperiţi de răni, plini de sânge şi nu-i nimeni care să-i îngrijească: nici mirean, nici preot, nimeni; n-au alături de ei nici ajutător, nici prieten, nici frate; că toţi ne gândim numai la noi înşine. De aceea ne înecăm cu toţii.
Fraţi şi părinţi, aşa cum în viaţa de zi cu zi pe fiecare om îl preocupă mijloacele, temeiurile şi lucrurile care pot contribui la reuşita lui profesională, aşa şi noi ne vom preocupa de mijloacele şi temeiurile care ne sunt de folos duhovnicesc. Iar acestea sunt toate cele câte ne ajută la făptuire şi la contemplaţie, adică la scopurile luptei şi ale războiului nostru duhovnicesc.
În ipostasul nostru îndoit, trup şi suflet, pot fi identificate prin analogie şi două moduri de acţiune şi de nevoinţă, pentru a reface şi a transfigura chipul întreg al stricăciunii noastre.
Părinte, de unde vine invidia? Cum e cu omul invidios?
– De la diavol vine, de unde din altă parte?! Ce vă spuneam eu până acum? Toţi cei care se duc la biserică, toţi cei care se mărturisesc, toţi cei care se scoală noaptea la rugăciune, fac lucruri bune.
Postul creştin se adresează omului în totalitatea sa, trup şi suflet. Restricţia la mâncare (după puterile fiecăruia) trebuie să fie o întărire, un ajutor în lupta pe plan spiritual, un efort de a scutura tirania trupului, ca nu cumva trupul să o ia înainte cu patimile sale. El trebuie să ne amintească în permanenţă starea de rugăciune şi de luptă în care ne aflăm, pentru a smulge din noi rădăcinile tuturor răutăţilor. Postul înseamnă, în general, înfrânare.
După ce ai deprins statornicia, netulburarea, va trebui să înveți să oprești timpul nu doar în momentele când de-abia se scurge sau când s-a oprit singur, ci și în momentele în care fuge, când te presează cu solicitări. Iată cum trebuie să procedezi.
Ortodoxia este adevărul despre Dumnezeu, despre om şi despre lume, aşa cum ni l-a dat Însuşi Dumnezeu cel Întrupat prin învăţătura Sa desăvârşită. Aşa cum l-a exprimat mai târziu cugetul şi inima dumnezeiescului Pavel. Aşa cum l-a descris ucenicul iubirii şi alţi apostoli şi evanghelişti cu lumina cerească a Sfântului Duh. Ortodoxia este acea sinteză minunată dintre dogmă şi obiceiuri, dintre teorie şi practică. Aşa cum ne-a fost predanisită de către părinţii duhovniceşti ai Alexandriei, Constantinopolului, Capadociei, Siriei şi, mai târziu, ai Sfântului Munte.
(Obștea mănăstirii Suruceni păstrează cu evlavie o raclă cu părticele din sfintele moaște ale Sf. Mare Mucenic Pantelimon.)
Sfântul Mucenic Pantelimon este unul dintre cei mai cunoscuți și mai venerați sfinți ai Bisericii. Pomenit în data de 27 iulie / 9 august, este numit „doctor fără de arginți”, relevându-se prin aceasta cum că el nu pretindea de la nimeni vreun fel de plată pentru binefacerile săvârșite. Este considerat ocrotitor al medicilor și vindecător al bolnavilor, fiind un model de medic următor lui Hristos.
Un bătrân ascet învăţa: „Cu fiecare «Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine păcătosul!», pe care-l spunem, batem la poarta milei dumnezeieşti, în ceruri. Dinăuntru se aude un sunet ca un tunet, ba chiar mai puternic decât tunetul, mai puternic decât toate trâmbiţele: «Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine păcătosul!». Şi răspunde Domnul Cel atotprezent: «Fiule, iertate îţi sunt păcatele»”.
Şi trebuie să ne amintim, iată, că unicul mijloc de a-l renaşte pe om, unicul mijloc de a-i da omului posibilitatea de a înflori deplin este a-l iubi – a-l iubi nu pentru virtuţile lui, ci în pofida faptului că el este imperfect, a-l iubi pur şi simplu pentru că este om şi pentru că omul este ca atare atât de măreţ şi minunat. În asta putem crede întotdeauna.
Dacă ar şti un duhovnic tânăr ce‑l aşteaptă, n‑ar mai spovedi în viaţa lui! Când am început eu să mărturisesc, au venit peste mine nişte patimi, dar nu aşa…ci cu putere mare! Şi erau patimi despre care eu nici măcar nu auzisem vreodată! Şi mă luptau cu atâta forţă încât nu mai dormeam nopţile. Duhovnicii nu spun. Nu spun pentru că e descurajant pentru tineri.
Preoţia Bisericii urmăreşte ca nici unul din fiii Tatălui să nu se învrăjbească în sine însuşi, sau să se rupă din obşte şi din duhul dragostei lui Hristos. Căci El e Cel ce uneşte obştea laolaltă, deci nimeni nu se mântuieşte răzleţindu-se de Biserică, oricât ar crede că într-însul sălăşluieşte Duhul lui Hristos.
Vorbind cu fratele Teoctist din Epir, la 20 iulie 1972, el m-a întrebat dacă am auzit despre minunea care a avut loc în urmă cu cincisprezece ani, în Ioanina (Grecia), unui soldat care era rânduit de strajă la cazarmă. I-am spus că nu și l-am rugat să mi-o spună – ca s-o pot scrie, spre slava profetului Ilie.
Tot cel ce vrea să-L găsească pe Dumnezeu, să se tăgăduiască pe sine însuşi (Matei 7, 23), să nu-şi cruţe sufletul, ci duşmănie să pună (Facerea 3, 15) între el şi toţi cei ce umblă după trup (Romani 8, 4; II Corinteni 10, 2).
“Pe cel care a căzut în păcat, deznădejdea nu-l lasă să se ridice, iar pe cel care este în picioare, nepăsarea îl face să cadă.
Deznădejdea îl lipseşte pe om de bunătăţile pe care le-a dobândit, iar nepăsarea nu-l lasă să scape de relele care îl apasă. Nepăsarea îl coboară din ceruri, pe când deznădejdea îl coboară de tot în prăpastia răutăţii. Iată cât de mare este puterea celor două patimi.
Vreți să vă spun o întâmplare care s-a petrecut în zilele noastre, ca să vedeţi cât de înfricoșătoare poate fi lăcomia? De ceva timp în urmă, a căzut asupa orașului nostru mare secetă. Cerul căpătase culoare roşiatică. Cu toţii aşteptam să vină moartea ‒ o moarte mai înfricoşătoare decât oricare alta ‒ şi ne rugam Lui Dumnezeu să ne izbăvească de o asemenea nenorocire.
Dacă pierzi bani, poţi să-i faci înapoi. La fel se întâmplă dacă îţi pierzi casa sau orice alt lucru pe care îl ai. Dar dacă îţi pierzi sufletul, un alt suflet nu vei putea dobândi. Şi dacă toată lumea ar fi a ta, dacă ai fi stăpân peste tot pământul, chiar şi dând tot ce ai, nu ai putea cumpăra un suflet.
Tu fă bine şi aşteaptă răul. Binele ţi-l va răsplăti Dumnezeu. Dacă oamenii, rudele ţi-ar face bine, ţie ce cruce ţi-ar mai rămâne? Deci roagă-te pentru cei ce te blesteamă, fă bine celor ce-ţi fac rău; celui ce-ţi cere nedrept dă-i tot ce-i trebuie lui din lăcomie.