Inima este sediul şi izvorul tuturor puterilor sufletului. Mintea, care este partea cea mai fină a sufletului, îşi are sediul natural în mijlocul de maximă intimitate al inimii. Inima concentrează în sine totul: puterile sufletului şi puterile trupului. Inima este profunzimea indefinibilă a trupului şi a sufletului: în ea, mintea omului se poate adânci în adâncurile lui Dumnezeu. Omul întreg este legat de Dumnezeu prin minte şi prin inima, aceasta rădăcină a sufletului care îşi are sediul în El. Legătura conştientă cu Dumnezeu nu vine numai prin har. Există o legătură naturală dar nu mai suntem conştienţi de ea. Prin har devenim conştienţi de această prezenţa a lui Dumnezeu în noi. De aceea este imposibil să-l reducem pe om la rău; există întotdeauna ceva bun în om.
Prin experienţa harului, omul se trezeşte ca dintr-un somn. Fiindcă omul poate cădea într-un somn, într-o uitare de sine şi de Dumnezeu. Iar când se trezeşte la conştiinţa de sine însuşi, se trezeşte şi la un sentiment de prezenţă a lui Dumnezeu în el. Este greu să ne imaginăm un om treaz fără Dumnezeu. Veghea unită cu rugăciunea are rolul de a ne trezi la ceea ce suntem noi înşine, la o descoperire de sine în întrepătrunderea sa cu Dumnezeu. Veghea nu este numai vigilenta la asalturile lumii spirituale căzute: scopul ei este trezvia.
„Suflete al meu, pentru ce dormi? Trezeşte-te şi strigă: Sfânt este Domnul!”
Inima este un centru aflat la hotarul dintre Dumnezeu şi noi. În ea se găseşte harul dumnezeiesc pe care l-am primit prin Sfântul Botez. Inima a fost creată de Dumnezeu pentru a fi pururea întoarsă spre Dumnezeu şi pentru a-L vedea pe El. Dacă omul păcătuieşte, atunci Îl părăseşte pe Dumnezeu şi se întoarce spre creatură, iar inima lui adoarme. Păcatul este o dezorientarea inimii şi somnul inimii. Sfinţenia este o unire nesfârşită cu Dumnezeu a minţii, care-şi are sediul într-o inimă întoarsă spre El.
Preot Profesor Dumitru Stăniloae