Infricoşător să ne gândim că oamenii preferă orice lucru din această lume, slavei veşnice pe care Fiul Cel împreună veşnic cu Tatăl ne-o oferă El Însuşi.
Dacă Hristos a biruit lumea şi noi suntem chemaţi la aceasta
Articole
Cumpătarea vine din smerenie și doar prin smerenie intelectul este vindecat și întregit
„Smerenia înseamnă cumpătare, iar „acestea două închină în sufletul Sfintei Treimi.” Cumpătarea vine din smerenie și doar prin smerenie intelectul este vindecat și întregit. „Din smerenie izvorăște umilința și înfrânarea care reprezintă cumpătarea simțurilor”. „Smerenia împodobește sufletul cu cumpătarea.”
Fiecare să încerce în fiecare zi să pună înlăuntrul său ceva duhovnicesc
Mă uit și mă bucur când văd suflete care iau aminte și se nevoiesc în lumea care s-a umplut de diavoli. Dumnezeu, ca un bun și drept cum este, ne-a dat tuturor harismele potrivite fiecăruia – de pildă bărbaților bărbăția, iar femeilor dragostea – ca să ne nevoim și să urcăm treptele duhovnicești cu ajutorul harului dumnezeiesc spre a ne apropia din ce în ce mai mult de Cel Care este Creatorul nostru.
Şi diavolul ne este de folos
Să ne gândim că Dumnezeu l-a lăsat pe diavol tocmai pentru ca noi, cuprinşi de frică, în aşteptarea atacului duşmanului, să fim mereu cu multă luare-aminte şi cu mintea trează şi pentru ca să ne uşurăm ostenelile pentru virtute, cu nădejdea plăţii viitoare şi cu răsplata bunătăţilor celor veşnice. Pentru ce te minunezi că Dumnezeu l-a lăsat pe diavol purtător de grijă al mântuirii noastre? L-a lăsat tocmai pentru ca să ne trezească din trândăvia noastră, să ne fie temei de cununi.
Fericit bărbatul care se teme de Domnul
După mărturia Sfântului Petru Damaschin, frica de Dumnezeu este îndoită și anume:
„Este o frică de Dumnezeu care se zice și începătoare și una desăvârșită care se naște din cea începătoare. Semnul fricii dintâi (adică a celei începătoare și de rob) stă în a urî păcatul și a ne mânia pe el; iar al fricii desăvârșite stă în a iubi virtutea și a ne teme de abatere, fiindcă nimeni nu este neschimbător.”
Mult bine face o vorbă bună, o privire, o mică rugăciune…
Iubirea nu cere mari isprăvi şi planuri mari; face mult bine doar cu o vorbă bună, cu o privire, o mică rugăciune…
Dumnezeu a venit în lume să umple suferinţa umană de prezenţa Lui
Dumneavoastră ne-aţi vorbit de suferinţă. Poate suferinţa să înnobileze sufletul uman? Spuneţi-ne câteva gânduri despre rugăciunea inimii.
Înainte de a vă spune despre rugăciunea inimii, vreau să vă spun despre suferinţă. Cred că la Teologie am spus lucrul acesta, la Seminar. Noi am fost în închisoare.
Omul care a reuşit să se ridice deasupra oricărei legi a atins starea de îndumnezeire
Astăzi este imposibil să impunem în totalitate rânduielile Bisericii. Pentru că sunteţi atât de diferiţi unii de alţii; fixaţi-vă fiecare o măsură a postului.
Dezavantajul rânduielilor canonice este acela că liniştesc conştiinţa acelora care pot să le păzească şi le dau sentimentul că sunt mântuiţi.
Smintelile sunt declanşate mai ales de persoane care nu vor să slujească
Dacă se întâmplă vreo sminteală din pricina unui tânăr care n-a îmbrăcat încă schima monahală, nu-l îmbrăca cu ea, ci alungă-l din mănăstire.
Cu toate ca Sfântul Antonie alunga cu greutate pe cineva care ajunsese deja monah – în mănăstiri există, în general, îndelungă răbdare şi bunătate -, îngăduia totuşi egumenului să-l scoată din mănăstire pe începătorul care era o sminteală publică şi o cursă în mănăstire.
Când rugăciunea noastră este smerită, Dumnezeu ne răspunde pe măsură
Când rugăciunea noastră este smerită, când este însoţită de faptele iubirii şi ale milosteniei, Dumnezeu ne răspunde pe măsură.
Sunt multe chipuri de a intra în Împărăția lui Dumnezeu, dar numai o singură ușă: Iisus
Împărăția Cerurilor, comprimată într-o sămânță mică, a luat-o un Om și-a aruncat-o în grădina Sa, lumea, și s-a făcut (creștinul) copac mare și păsările cerului s-au sălășluit în ramurile lui.
Împărăția Cerurilor nu este pentru păsări, ci pentru oamenii care trăiesc „ca păsările” – mai desprinse de pământ și firea pământească, trăind mai după firea lor cerească, trăind mai „în grija lui Dumnezeu” decât în grija vieții.
Dăruieşte-mi, Doamne, să-mi văd greşelile mele…
Amintiți-vă de timpul când erați la școală, când pe nesimțite ați învățat să citiți și să scrieți; și în viața duhovnicească se petrece ceva asemănător. Noi trebuie să ne ostenim și să facem ceea ce am cugetat și am înțeles. Ceea ce rămâne e lucrarea lui Dumnezeu; căci nu vedem cum în pământul inimii încolțește cuvântul vieții aruncat acolo.
Părinţii au spus „cazi şi ridică-te” şi nu „ridică-te şi cazi”, cum pe dos înţelegi tu
Să nu te înşele, frate, gândul care-ţi spune aşa: iată, Sfinţii Părinţi zic „cazi şi ridică-te”, adică, de câte ori vei cădea, ridică-te şi vei fi mântuit. Asta să fie pocăinţa, să cazi, să te scoli şi iarăşi să cazi? Rătăcitor şi rău este felul acesta de a le răstălmăci zicala, pentru că Părinţii au spus-o ca să scoată din oameni teama de deznădejde şi nu ca să-l facă să păcătuiască cu speranţa că, mărturisindu-se şi pocăindu-se, oricum vor fi iertaţi.
Nu te risipi, vrând să faci prea multe
Taci! Nu vorbi mai mult decât este nevoie, nu te contrazice cu nimeni, nu supăra pe nimeni prin ce spui. Fugi de prilejurile de a cădea în păcate, pe cât poți, fugi de agitația, zgomotul și zarva lumii!
În Biblie, Dumnezeu a spus absolut tot ceea ce era necesar de spus oamenilor
Tot ceea ce este de trebuinţă pentru această lume şi pentru oamenii dintr-însa – Domnul le-a arătat în Biblie. Într-însa El a dat răspuns la toate întrebările. Nu există vreo întrebare care să tulbure sufletul omenesc şi să nu-şi afle răspunsul, fie direct, fie indirect în Biblie. Oamenii nu pot imagina mai multe întrebări decât răspunsurile care se află în Biblie.
Principalul lucru pentru sănătatea sufletului nostru nu este altul decât lucrarea rugăciunii minţii
Atunci când mintea intră în adâncul sufletului şi vede întunericul şi rănile lui, omul dobândeşte cu adevărat pocăinţă şi smerenie şi începe încet-încet să se lumineze. Proporţional cu curăţirea sufletului urmează şi luminarea. Deoarece această stare continuă fără întrerupere, când omul se nevoieşte, mintea se mişcă între aceste două privelişti: vede întunericul sufletului, dar şi luminarea lui.
Tot războiul să ne fie împotriva patimilor celor dinăuntru
O altă armă necesară în războiul cu patimile este isihia sau liniştea minţii. (…) Sfântul Apostol Pavel ne încredinţează că „nici un ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii” (II Timotei 2,4). Iată explicaţia acestei învăţături a Apostolului, oferită de Sfântul Marcu Ascetul: „Căci cel ce vrea să biruiască patimile, încurcându-se în acele treburi, e asemenea celui ce vrea să stingă focul cu paie”.