Dacă vrei să te rogi pentru multe lucruri, odată ce Dumnezeu știe de care lucruri avem trebuință, roagă-te, zicând: „Stăpâne, Doamne, Iisuse Hristoase, călăuzește-mă după voia Ta”.
„Stăpâne, Doamne, Iisuse Hristoase, călăuzește-mă după voia Ta”
Articole
Credința este o experiență interioară nu gândită și nici închipuită
Pe om îl caracterizează întrebarea; ea l-a dus la reflexiune. Permanenta întrebare l-a mânat înainte și l-a făcut mai om. Niciodată mulțumit cu ceea ce știe și posedă, întotdeauna căutător în necunoscut, el a căzut în stări de neliniște; omul a trecut prin crize. Dacă întrebarea și căutarea continuă îi sunt caracteristice, nu mai puțin îi aparține certitudinea.
Cercetează, învaţă, iubeşte şi mergi înainte în viaţa după Hristos
„Împărtăşiţi-vă des, rugaţi-vă fierbinte şi veţi vedea cum o mână puternică vă va ţine” (Cuviosul Amfilohie Makris)
Dascăl de folos şi trupului, şi sufletului, este neîncetata aducere-aminte de moarte. Să le lăsăm deoparte pe toate câte se petrec între timp, s-o avem doar pe ea înaintea ochilor noştri, închipuindu-ne patul acela, unde întinşi ne vom da duhul, şi altele asemenea.
Când nu găsim folos sau odihnă în ascultare, ceva nu merge bine, ceva ne scapă
Izbânzile ucenicului bun sunt foarte însemnate. Cei care fac ascultare de Bătrânul lor şi nu-l întristează reuşesc izbânzi îngereşti. Prin ascultare, ucenicul primeşte mult har. Apostolul Pavel, pe lângă faptul că-i învăţa pe creştini, aşeza ca fundament al virtuţilor ascultarea, adică faptul că trebuie să-i bucurăm pe duhovnici prin sporirea noastră duhovnicească, pentru că aceştia priveghează, aşa cum se spune, pentru sufletele noastre.
Cum ţi-e viaţa aşa ţi-e şi credinţa
Sfânta Liturghie n-are asemănare în lumea aceasta. E ceva unic. Şi atunci zice Domnul Hristos: „Cel ce Mă mărturiseşte pe Mine înaintea oamenilor şi Eu îl voi mărturisi pe el înaintea Tatălui din ceruri, iar cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu mă voi lepăda de el înaintea Tatălui celui din ceruri”.
“Cine n-a văzut pe Dumnezeu în viaţa asta nu-L va vedea nici în cealaltă”
Părintele Sofronie socotea că blestemul cel mai mare este a nu-L cunoaşte pe Dumnezeu. Bănuiesc că mulţi din contemporanii noştri sunt “bine mersi” fără Dumnezeu. Poate ne e un pic dor de El, poate mai avem şi nişte greutăţi şi ne amintim că mai este şi Dumnezeu şi poate… să ne ajute El când alţii nu pot, însă nu ne dăm seama…; a murit ceva în sufletul nostru şi nu ne dăm seama – tocmai fiindcă suntem morţi – ce moarte înseamnă faptul de a nu-L cunoaşte pe Dumnezeu.
Dumnezeu pe toți îi vrea mântuiți
Mergeți, vă rog, și găsiți icoana celei de-a Doua Veniri, și veți vedea că în jurul lui Hristos sunt cei din Rai, care se află într-o lumină aurie. Lumina care-i învăluie este aurie. Aceeași lumină aurie, pe măsură ce se îndepărtează de Hristos, începe și își schimbă culoarea și, treptat, din aurie, pe măsură ce se îndepărtează, se face roșie, și în lumina asta roșie se află cei osândiți.
Duminica Lăsatului de carne sau a Înfricoşătoarei Judecaţi
Această a noua duminică înainte de Paşte, ce marca iniţial începutul postului parţial al Săptămânii Lăsatului de brânză, a devenit cadrul importantei comemorări a celei de-a Doua Veniri a lui Hristos graţie dezvoltărilor şi comentariilor imnografice ale pericopei evanghelice Matei 25, 31-46 citite la Liturghie. In planul structurii perioadei pregătitoare şi a reprezentării timpului pe care o dezvoltă, această duminică se înscrie cu trei dimensiuni:
Iisus Hristos este lumina ochiului inimii noastre!
Să nu uiţi nicicând că lumina sufletului, a minţii şi a inimii tale vine de la însuşi Iisus Hristos, Cel ce este lumina ochiului inimii noastre! Nu precum lumina soarelui, care apare şi apoi piere, şi nu poate pătrunde corpurile cele solide, nestrăvezii, lăsând multe lucruri în întuneric, căci nu-i stă în putinţă să lumineze nici măcar un suflet cufundat în întunericul păcatului. Hristos este „lumina care luminează pe tot omul care vine în lume” (Ioan 1,9)- adică sufletul omului, partea cea mai însemnată a fiinţei sale. Da!
Doamne, dă-mi să privesc lumea prin rugăciune
Atunci când nu e împreună cu Dumnezeu, omul este totdeauna jucărie a diavolului. Şi diavolul se distrează cu el: fie îi umple sufletul cu gânduri necurate, fie îi aşază în inimă dorinţe rele, fie îi aprinde limba de vorbe murdare, fie îl predispune spre clevetire, bârfe, tâlhărie, desfrânare şi orice altă faptă rea.
Dumnezeu Se descoperă numai „celor smeriți cu inima…”
Este, spuneți și voi, cumva cu putință să se fi păcălit atâtea milioane de mucenici și să se fi jertfit fără niciun rost? Atâția nenumărați cuvioși să se fi nevoit și să se fi luptat mai presus de om în zadar? Atâția și atâția creștini sunt toți niște sentimentali fanteziști și au căzut toți victimă unui mare amăgitor? Ateii vor răspunde desigur că da, într-adevăr au fost amăgiți. Credincioșii însă nu pot să-i convingă, dar acest lucru nu înseamnă că toți aceștia erau superficiali sau nebuni.
Nimeni nu cere de la tine umilinţa, ci doar să te recunoşti umil
Pe malul puţin înalt al Lacului Ghenizaret stătea dumnezeiescul Ziditor aşezat pe iarba verde. Şi a început să schiţeze planuri pentru noua zidire. Cu toate acestea, El nu le-a schiţat pe un pergament şi nici nu le-a desenat cu un creion pe hârtie, ci prin cuvinte puternice le-a imprimat în sufletele ucenicilor Săi şi ale poporului, ca printr-un diamant într-un material de ceară.
Să nu ne băgăm singuri în ispite
Dumnezeu intervine numai când omul nu mai poate. De aceea când suntem bolnavi trebuie să mergem la doctor. Hristos a făcut ca din câteva pâini şi peşti să se sature mii de oameni, a făcut o minune, însă atunci când mergeau pe cale, Iisus şi ucenicii cumpărau cele necesare pentru hrană, cum vedem şi din întâlnirea lui Iisus cu femeia samarineancă. Evanghelistul Ioan ne spune: că ucenicii Lui se duseseră în oraş ca să cumpere hrană (Ioan 4, 8). Sigur că cel ce săturase atâtea mii de oameni nu ar fi avut nevoie să cumpere, dar Hristos lucra şi ca Dumnezeu şi ca om, iar dumnezeirea intervine doar atunci când omul nu mai poate.
PS Ignatie: „Dumnezeu se comportă regește cu fiecare din cei care decid să se întoarcă spre El și să renunțe la viața de păcat. Nu reproșează nimic”
Așa se comportă Dumnezeu cu noi. Acesta este chipul lui Dumnezeu, numai dragoste. Orice altă imagine, a unui Dumnezeu care este justițiar, rănit în orgoliu de greșeala pe care o fac făpturile Sale, este o imagine falsă, mincinoasă. Nu o găsim nicăieri în textul Scripturii Noului Testament.
Să nu vorbim în plus, să nu osândim şi să nu ne facem planuri deşarte
Ce-i cu harababura asta din casa dumneavoastră? Cum v-am citit scrisoarea, am şi simţit vântul cum umblă prin camere. Nu e ceea ce trebuie. Desigur, nu toate sunt în puterea dumneavoastră, dar unele sunt. De pildă, în vizite să ne manifestăm reţinut, cu gândul la Domnul şi cu frică de Dumnezeu, să nu vorbim în plus, să nu osândim şi să nu ne facem planuri deşarte; toate acestea şi multe altele sunt în puterea noastră. Iar din moment ce sunt în puterea noastră, şi răspunderea pentru ele cade asupra noastră.
Prin risipirea minții, diavolul împiedică rugăciunea curată
Lovește fiecare cuget care vine să te ucidă: lovește-l cu tăișul rugăciunii! Cu fiecare rugăciune îi tai picioarele, mâinile, capul. În final îl faci bucăți și, dacă îl cauți, nu mai există. Prin risipirea minții, diavolul se străduiește să împiedice mintea să ducă numele lui Iisus Hristos în inimă, adică împiedică rugăciunea curată.
„Cu cât cineva are mai puține nevoi, cu atât se apropie mai mult de dumnezeiesc”
Trăim, iubiții mei, într-un veac caracterizat de risipă, cheltuială fără măsură, irosire; în mâncare, în băutură, în haine, în mobilă, în distracții, în călătorii, pretutindeni. Se cheltuiesc sume amețitoare. Economiștii au numit societatea aceasta „societate de consum”. Dogma consumismului este: cu cât cheltuiești mai mult, cu atât ai un nivel de viață mai înalt! Și deși lucrurile cu adevărat necesare sunt puține, prin reclamă au devenit necesare multe lucruri de prisos.