
Sârguieşte-te, fiule, ca să fii totdeauna simplu şi fără de răutate și să nu ai unele gânduri în inima ta şi altele în gura ta, pentru că aceasta este vicleşug şi înşelare. Să fii adevărat, iar nu mincinos, fiindcă minciuna este de la cel viclean.


Sârguieşte-te, fiule, ca să fii totdeauna simplu şi fără de răutate și să nu ai unele gânduri în inima ta şi altele în gura ta, pentru că aceasta este vicleşug şi înşelare. Să fii adevărat, iar nu mincinos, fiindcă minciuna este de la cel viclean.

Mânia este o a doua cauză a tristeţii, care fie că este o urmare directă a ei, fie că se manifestă ca ranchiună, în urma unei jigniri. Sfinţii Părinţi arată că pricina întristării omului nu stă în cei împotriva cărora ne-am mâniat, nici în cei care ne-au jignit şi cărora le purtăm ranchiună, ci în noi înşine.
Eu vă îndemn să fiți cu seriozitatea cuvenită în lucrurile spirituale, să vă țineți de biserică, de slujbele noastre, să duceți o viață pe care s-o poată binecuvânta Dumnezeu.
Vă îndemn să fiți cât mai serioși și, așa cum vă pregătiți pentru viață, prin acumulările de cunoștințe intelectuale, tot așa să vă ocupați și de curăția vieții!

„Cel ce locuieşte în ajutorul Celui Preaînalt întru acoperământul Dumnezeului cerului se va sălăşlui. Zice-va Domnului: Sprijinitorul meu eşti şi scăparea mea, Dumnezeul meu, şi voi nădăjdui spre El” (Ps. 90,1-2). Cine locuieşte în ajutorul Celui Preaînalt? Cine se va sălăşlui întru acoperământul Dumnezeului cerului? Oare voi toţi, toţi cei botezaţi, toţi creştinii? Cât de greu mi-ar veni, trebuie s-o spun: nu toţi.
Oare toţi trăiţi în ajutorul Celui Preaînalt?

Nu este corect să se facă publice căderile morale. Să presupunem că pe drum există o necurăţie. Dacă va trece pe acolo un om cuminte, va lua o piatră şi o va acoperi, ca să nu pricinuiască dezgust. Unul nesocotit însă, în loc s-o acopere, poate începe să răscolească şi să împrăştie mai mult mirosul urât.

Răbdarea lui Hristos a fost și aceasta pilduitoare, izvorâtă din iubirea, smerenia și blândețea Sa demnă de urmat, dar și din înțelepciunea și Sfințenia Sa. Iisus a știut scopul vieții Sale pe pământ, de dragul căruia le-a răbdat pe toate. Scopul vieții este un mare imbold, pentru care le înduri pe toate. Acesta, cu cât este mai mare, cu atât rabzi mai mult și mai multe.

În duminici şi în sărbătorile mari el nu lipsea din parohia lui, chiar şi atunci când nu lua parte la Liturghie, deoarece avea doi preoţi ajutători. Odată, s-a aflat la Mitropolie că Bătrânul liturghisea în ascuns în sărbătorile mari şi că, în zilele de rând, în bisericuţele unde mergea, făcea slujbe nestingherit, oricând voia. L-au chemat la Mitropolie, ca să-i facă observaţie.

După cum s-a spus deja, în condiţiile actuale, împărăţia lui Dumnezeu nu se realizează atât prin îmbunătăţiri sociale exterioare, cât prin schimbările interioare benefice pe care le produce în oameni. Împărăţia lui Dumnezeu este în mod special aproape de cei care sunt asupriţi de această lume rea şi crudă, care sunt chinuiţi de propriile păcate şi neajunsuri, care se sufocă în atmosfera de minciună şi nedreptate care îi înconjoară, care tânjesc după triumful binelui şi al adevărului.

„Moartea şi viaţa sunt în mâna limbii, iar cei ce-şi stăpânesc limba vor mânca roadele ei.” (Proverbe 18, 21)
„De la călugări, mai vârtos decât toate lucrurile, Bunul Dumnezeu a ales tăcerea.” (Pateric, c. 5, p. 81)
Părinţilor, fraţilor şi iubiţi credincioşi,
Fiind eu, păcătosul şi nevrednicul, în toată viaţa mea cu totul străin de această fericită virtute a tăcerii, gândul mă mustră pentru vinovăţia şi nechibzuinţa mea, încercând să vorbesc despre cele ce eu nu le fac.

Vă rog să nu vă întristaţi, să nu vă neliniştiţi, să nu vă lăsaţi influenţaţi de situaţia care domină în lume. Aşa cum se spune în întrebare, într-adevăr, pe omul care trăieşte în lume „viaţa însăşi îl determină la a se risipi în faptă, în cuvânt şi în minte, aşa încât nu poate să păzească toate poruncile lui Dumnezeu.”

Cei care au fost înrobiţi de această patimă înfricoşătoare nu vor vedea adevărata libertate! Pentru ca dacă vrei s-o îndepărtezi de la tine, să nu-i alungi pe cei care se găsesc lângă tine, ci să alungi mândria, şi nu prin slujitor, ci prin tine, şi nu prin bici, ci prin duhovnic.
Dacă alungi însă mândria prin smerenie, de vreme ce cobori de pe cal, vei urca mai sus, şi te vei bucura de cinste mai mare, în timp ce nu ai deloc nevoie de slujitor pentru acest lucru.

Faptele mântuirii sunt faptele credinţei, faptele Noului Testament. Prin aceste fapte nu se împlineşte nici cunoaşterea omenească, nici voinţa omului, ci voinţa lui Dumnezeu Cel Atotputernic, Care ni se descoperă în poruncile Evangheliei. Creştinul care doreşte să moştenească mântuirea trebuie să săvârşească următoarele fapte:

Dintre toate regulile ce aparţin Postului Mare, una este de o importanţă crucială şi, fiind specifică Postului, în multe sensuri este o cheie a tradiţiei liturgice. Este vorba de regula care interzice săvârşirea Sfintei Liturghii în zilele din timpul săptămânii, în vremea Postului Mare. Regulile tipiconale sunt clare: sub nici o formă Sfânta Liturghie nu poate fi săvârşită în timpul Postului, de luni până vineri, cu o singură excepţie – sărbătoarea Buneivestiri, dacă aceasta cade într-una din aceste zile.

Astăzi este Sfânta Duminică a Ortodoxiei, Sfânta Duminică a slavei omului… Astăzi Biserica Ortodoxă ne descoperă întreaga taină a omului. Ce este omul, cine este omul? Ce sunt eu, ce eşti tu, ce este fiecare dintre noi? Şi răspunde Sfânta Biserică: Omul este măreţie dumnezeiască pe pământ. De obicei, oamenii consideră că măreţia împărăteasca este mai presus decât toate de pe pământ. Nu! Măreţia dumnezeiască este mai presus decât orice măreţie omenească pe acest pământ.

Pentru a se împărtăşi omul credincios, cu Trupul şi Sângele Domnului cu vrednicie, pe cât este cu putinţă, desigur că are nevoie de o pregătire specială. Apostolul Pavel (I Corinteni 11, 27-32) menţionează consecinţele unei apropieri lipsite de vrednicie de Masa Stăpânului.

Atunci când vrem să ne dedicăm rugăciunii lui lisus, avem o problemă. Suntem închiși în preocupările noastre, presați, obosiți, dezamăgiți, trăim cu spaimă, nu izbutim să fim liberi de gânduri, de patimi, de tulburări. Ne ostenim numai ca să putem dormi, iar ca să ne veselim trebuie să luăm o chitară sau să găsim o altă distracție. Asta nu e viață! Ne obosește și nu ne lasă să ne rugăm cât și cum vrem. De aceea, Părinții ne asigură că numai cuvintele lui Dumnezeu răcoresc sufletul, iar cuvântul lui Dumnezeu întărește sufletul, așa cum vinul întărește trupul.

Sunt cinci imbolduri de căpetenie, după care se călăuzesc oamenii în faptele lor:
1. câștigul personal cu desfătarea proprie;
2. legătura de rudenie sau de sânge;
3. legile comunității;