Viaţa este continuitate, val infinit. De aceea, o poate cunoaşte numai acela care îi simte întregul. Adevăratul om este o fiinţă cosmică; experienţa lui trebuie să aibă această dimensiune.
Tendinţa omului este de a se regăsi, adică de a se situa just şi a se întregi. Aceasta înseamnă năzuinţă spre desăvârşire. Viaţa omului are un sens propriu. Viaţa înseamnă prisos, este întrecere în sine. Viaţa înseamnă sforţare peste ceea ce este dat, peste actual; omul amplifică prezentul pentru un alt prezent viitor.
Viaţa nu poate fi înţeleasă fără schimbare. Numai ce e mort nu se schimbă în lumea noastră. E aici un conţinut trist al condiţiei umane, dar nu mai puţin mântuitor.
Fenomenul vieţii este orientat în înţelesul că nu este o forţă oarbă, fără lumină, fără cale. Schimbările ei au un anume curs, care merge spre perfecţiune. Aici stă bucuria vieţii: în această tendinţă a sa de a se întrece pe sine însăşi spre crestele tot mai înalte, tot mai însorite.
Viaţa noastră cuprinde urâtul, imperfectul, dar sensul ei este de a ucide aceste stări, nu de a le cultiva, de a le depăşi către stări superioare până ce viaţa ajunge la împărăţia frumuseţii.

Ernest Bernea, Îndemn la simplitate, Editura Anastasia, 1995, pp. 123-124

2 comments on “Viaţa nu poate fi înţeleasă fără schimbare. Numai ce e mort nu se schimbă în lumea noastră

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.