Omul smerit nu vrea să fie mai presus de Învăţătorul său. Întocmai precum Fiul lui Dumnezeu la Cina Cea de Taină S-a ridicat, S-a încins cu ştergar, Şi-a suflecat mânicile şi a început să spele picioarele ucenicilor Săi, întocmai şi cel smerit este gata să slujească tuturor ca un rob, fără să vadă în asta vreun merit. Căci el îşi aminteşte de povaţa Mântuitorului: „Dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul, v-am spălat vouă picioarele, şi voi sunteţi datori ca să spălaţi picioarele unii altora; Că v-am dat vouă pildă ca, precum v-am făcut Eu vouă, să faceţi şi voi” (Ioan 13, 14-15).
Arhimandrit Serafim Alexiev, Despre smerenie şi mândrie, Editura Sofia, p. 92