Zis-a Hristos, Domnul nostru: „Aşa este împărăţia lui Dumnezeu: ca un om care aruncă sămânţa în pământ, şi doarme, şi se scoală, noaptea şi ziua, şi sămânţa răsare şi creşte, cum nu ştie el. Pământul rodeşte de la sine: mai întâi pai, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic” (Mc. 4, 26-28). De care împărăţie a lui Dumnezeu vorbeşte aici Domnul Iisus Hristos? De cea despre care a zis: „împărăţia lui Dumnezeu înlăuntrul vostru este” (Lc. 17, 21).
Prin această comparaţie cu creşterea spicului din grăunte El ne descoperă marea taină a ceea ce se petrece în fiecare suflet creştinesc atunci când acesta devine părtaş împărăţiei cereşti. Atunci are loc acest mare proces tainic despre care El a zis: „împărăţia lui Dumnezeu înlăuntrul vostru este.”
Ştie semănătorul cum creşte din sămânţă spicul? Ştie grădinarul cum din grăuntele semănat creşte pomul rodnic, cum cresc florile minunate? Nimeni nu ştie asta: este o taină a lui Dumnezeu, care se face în pământ. Ştiu unii botanişti, dar cunoştinţele lor sunt nimicnice faţă de ceea ce ar trebui să ştie ca să priceapă în întregime procesul tainic în care din sămânţă creşte o plantă magnifică.
Există o ştiinţă numită embriologie. Aceasta se ocupă de studierea dezvoltării embrionilor de oameni sau de animale. Ce explică această ştiinţă? Ea studiază embrionii în diversele lor stadii de dezvoltare, începând din primele zile de existenţă şi terminând cu deplina maturizare. Ea studiază numai formele exterioare care se formează consecutiv în pântecele mamei, studiază numai formarea treptată a embrionului din ovulul fecundat. Poate însă această ştiinţă să explice tainele care determină procesele ce au loc la maturizarea produsului de concepţie în pântecele mamei?
Poate ea să ne lămurească prin ce putere se transmite embrionului – viitorului copil – tot ce va moşteni acesta de la părinţi, în ce fel se transmit toate trăsăturile asemănării copilului cu părinţii (asemănări câteodată chiar uimitoare), trăsăturile de caracter şi duhovniceşti ale părinţilor lui? Embriologia, indiferent de dezvoltarea la care va ajunge, nu va fi capabilă niciodată să explice lucrurile acestea: această mare taină a lui Dumnezeu este ascunsă de noi cu desăvârşire.
Ei bine, pe cât de tainic cum cresc plantele şi cum se formează embrionii în pântecele mamei, tot aşa începe şi devine reală în sufletul creştinesc împărăţia lui Dumnezeu. Şi taina aceasta e şi mai profundă decât taina apariţiei vieţii organismelor. Aceasta este taina lucrării harului dumnezeiesc asupra inimii însetate de dreptate, care L-a îndrăgit cu totul pe Hristos. Puterea tainică a harului dă naştere în noi acelor virtuţi, acelei desăvârşiri duhovniceşti, care şi devin împărăţia lui Dumnezeu înăuntrul nostru. Noi nu ştim deloc cum lucrează în noi harul dumnezeiesc, de multe ori nu ne dăm seama deloc de asta, dar harul lucrează, lucrează mereu, şi Dumnezeu zideşte în sufletul nostru marea Sa împărăţie. Nu e taină mai mare decât această taină a zidirii împărăţiei lui Dumnezeu în sufletul omenesc.
Noi nu ştim deloc căile harului dumnezeiesc, aşa cum nu ştie semănătorul în ce fel creşte din sămânţă spicul de grâu plin de grăunţe mari. El doarme şi se şcoală, lucrează lucrurile sale, iar spicul creşte – el doar aşteaptă secerişul. Tot aşa şi în viaţa noastră duhovnicească se săvârşeşte marea lucrare a creşterii virtuţilor în noi şi a desăvârşirii duhovniceşti prin puterea harului dumnezeiesc.
Am zis că noi de multe ori nu ne dăm deloc seama cum lucrează asupra noastră harul dumnezeiesc, nu înţelegem deloc acele întâmplări ale vieţii noastre ce poartă neîndoielnica lui pecete – dar când îmbătrânim şi cuprindem cu privirea minţii întreaga viaţă pe care am trăit-o, de multe ori ni se descoperă cu o uimitoare limpezime neobişnuitele căi ale lucrării harului dumnezeiesc în inima noastră.
Ne amintim întâmplările vieţii noastre, ne amintim gândurile noastre, sentimentele noastre, senzaţiile noastre de mult trecute – şi toate acestea ni se înfăţişează într-o cu totul altă lumină, si mintea noastră e luminată de cunoaşterea căilor harului dumnezeiesc. Înţelegem că acele gânduri, acele năzuinţe, acele lucruri, acele întâmplări ale vieţii noastre cărora nu le dădeam nici o însemnătate atunci când au avut loc erau îndreptate de către harul dumnezeiesc.
Vom vedea că viaţa noastră a fost îndreptată de Dumnezeu într-un chip uimitor spre aceea ca după ce vom fi trăit această viaţă să intrăm în împărăţia Lui. Aşa are loc acest tainic, dumnezeiesc proces al purtării de grijă a lui Dumnezeu pentru descoperirea cereştii împărăţii în inima noastră. Să fim, aşadar, atenţi la ceea ce se petrece în viaţa noastră; să ne ferim cu deosebire de cârtirea împotriva lui Dumnezeu, să îndurăm cu răbdare amărăciunile şi suferinţele, căci tocmai pe calea suferinţelor se zideşte împărăţia lui Dumnezeu în inimile noastre. Să mulţumim întotdeauna lui Dumnezeu pentru toate cele bune şi toate cele rele de care avem parte în viaţa noastră!
Sfântul Luca al Crimeei, Ne putem mântui în orice vremuri, Editura Sophia
Amin 💔