Articole

O clipă poate să fie un timp şi o suspinare poate fi o rugăciune

Se spune despre un bogătaş că şi-a făcut o casă foarte frumoasă şi a ieşit în drum s-o admire. Un creştin trăitor, care trecea tocmai atunci prin faţa casei, îi spune bogătaşului: „Domnule, casa dumitale are un defect!”, „Ce defect?” „I-ai făcut uşă”, „Şi ce, uşa e un defect?”, „Când vei muri, pe uşa asta te vor scoate spre mormânt!” Deci, vei muri!
Vedeţi, eu pun cu conştiinţă problema mântuirii, fără să raţionalizăm lucrurile şi nici să nu pierdem timpul pe care-l socotesc extrem de scump, poate cel mai scump lucru pe care ni l-a dat Dumnezeu. Că trăim încă.

Continuare …

Duminica a II-a după Rusalii: Evanghelia chemării Apostolilor

Iar Iisus, umblând pe lângă marea Galileii, a văzut doi fraţi, pe Simon ce se numeşte Petru şi pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. Şi le-a zis: Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El. De acolo, mergând mai departe, a văzut alţi doi fraţi, pe Iacov al lui Zevedeu şi pe Ioan fratele lui, în corabie cu Zevedeu, tatăl lor, dregându-şi mrejele şi i-a chemat. Iar ei îndată, lăsând corabia şi pe tatăl lor, au mers după El Şi a străbătut Iisus toată Galileea, învăţând în sinagogile lor şi propovăduind Evanghelia împărăţiei şi tămăduind toată boala şi toată neputinţa în popor. (Evanghelia de la Matei IV; 18-23 )

Continuare …

„Un gând bun are aceeaşi putere ca şi o priveghere de multe ceasuri”

Povestea sfântul Paisie Aghioritul: „Odată, cu mai mulţi ani în urmă, ca să mergem de la Uranopolis la Salonic, am intrat într-un camion ce avea bănci de lemn. Înăuntru erau claie peste grămadă valize, portocale, peşte, lădiţe ce miroseau a peşte, copii de la Athoniadă (Seminarul teologic athonit, aflat la Schitul Sfântului Apostol Andrei de lângă Karyes) – dintre care unii stăteau pe bănci, iar alţii în picioare – călugări, mireni…
Un mirean a venit şi s-a aşezat lângă mine.

Continuare …

Dezvoltă-ţi duhul, gustul şi auzul duhovnicesc, ca să asculţi cu dragoste Cuvântul lui Dumnezeu

Asupra omului lucrează tot timpul două puteri nevăzute: cea bună şi cea rea; puterea lui Dumnezeu, puterea harului, şi puterea diavolului, puterea vicleană şi atotpierzătoare. Omul este pus în această lume ca între două focuri, dintre care unul e făcător de viață, şi despre care Domnul spune: „Foc am venit să arunc pe pământ” (Luca 12, 49), iar celălalt este foc arzător şi pârjelitor. Omul este dator să întrebuinţeze toată silinţa de sine ca să aprindă în el însuși focul dumnezeiesc, focul credinţei şi dragostei de Dumnezeu şi de aproapele.

Continuare …

Să fie cu Dumnezeu totul întru toate

Ca să fie cu Dumnezeu totul întru toate (I Corinteni 15, 28). Domnul, ca Făcător și Duh Atoateplinitor, Nesfârșit, vrea să fie totul întru toate: și lumină, și putere, și har, și înțelepciune, și frumusețe și margine a doririlor, și năzuință atotputernică – iar diavolul, care a căzut din trufie și nesupunere, vrea și el să fie totul în toate duhurile căzute, de un cuget cu dânsul: întuneric al iadului și putere a răutății, împreunare a tuturor patimilor și năzuință spre tot răul.

Continuare …

Deznădej­dea «locuiește» doar în iad

Iarăși zici: „Voi merge în iad, pen­tru mine nu există mântuire”. Gân­durile acestea înseamnă hulă, Îl „jignesc” pe Cel răstignit și iubirea Lui de oameni nemărginită. Sfântul Isaac Sirul spune: „Când arunci o mână de nisip în mare se risipește și dispa­re, nu deranjează marea câtuși de pu­țin.

Continuare …

Dumnezeu este Iubire şi nu poate fi cunoscut decât prin iubire şi în iubire

Dumnezeu este Iubire şi nu poate fi cunoscut şi contemplat decât prin iubire şi în iubire; de aceea, poruncile lui Hristos care duc la cunoaşterea şi la contemplarea lui Dumnezeu sunt porunci ale iubirii. Misterul Treimii rămâne necuprins până la sfârşit, căci el depăşeşte puterea înţelegerii noastre şi facultăţile naturii noastre create. Şi totuşi, necuprins şi ascuns, el ni se revelează neîncetat în mod „existenţial” prin credinţă şi prin viaţa dusă în credinţă, ca izvorul nesecat al Vieţii veşnice.

Continuare …

„Doamne, dacă Tu exişti, găsește Tu calea cum să vorbești inimii mele”

Problema existenţei sau neexistenţei lui Dumne­zeu s-a pus, sub formă de criză, abia când am ajuns în Occident. Cînd eram în ţară, copil fiind, credeam şi mă satisfăcea răspunsul că Dumnezeu există şi că trebuie să crezi în El, deşi nu ai nici o dovadă. În Anglia — poate şi pentru că am mai crescut cu vârsta — mi-am pus problema: există sau nu există Dumnezeu?

Continuare …

Nu se poate înainta în viața spirituală detașat de faptele credinței

Nu se poate înainta în viața spirituală detașat de faptele credinței. Credința se înmulțește prin faptele ei. Dacă cei credincioși postesc, atunci și cei cu puțină credință trebuie să postească, pentru a avea fapta credinței care-i întărește în credință. Dacă cei credincioși merg la biserică, și cel care are mai puțină credință trebuie să se ducă la biserică, pentru a face act de prezență.

Continuare …

Rugăciunea retrasă – mai departe de oameni, mai aproape de Dumnezeu

În repetate rânduri, ne spun Sfinții Evangheliști, Mântuitorul Hristos, din când în când, se retrăgea în loc deosebi, adică în loc deosebit, departe de ucenicii Săi, și mergea fie într-un munte, fie într-un pustiu, ca să se roage. Toate acestea pentru a intra într-o comuniune foarte apropiată cu Părintele Său ceresc.

Continuare …

„Ce ţi-am făcut eu ţie, frate, că m-ai pocnit ieri cu palma peste ureche?”

În înfricoşata vale Sidid (Muntele Sinai), locuia un bărbat sfânt, având cu el un ucenic. Şi într-o zi, după ce l-a trimis pe el în Rait, după trei zile, pe când bătrânul era în pustiu şi îşi aţintise ochii în contemplare dumnezeiască, îl vede de departe pe ucenicul său venind, şi socotind că era un saracin, s-a transformat într-un finic (curmal), vrând astfel să se ascundă.

Continuare …

„Eşti pregătit sau nu?”

Se pune o problemă cu aspect tehnic. Când ne împărtăşim? Nu timpul decide. Asta-i o greşeală. Decide intensitatea credinţei tale, inima ta. Cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur: „Ani vrei să-i dai? Vindecă-i rana!” Acesta-i scopul duhovnicului. Şi dacă îi vindeci rana, îl faci capabil de întâlnirea cu Hristos prin împărtăşire.
Nu ne împărtăşim pentru că au venit Pastile sau Crăciunul.

Continuare …

Închipuire şi înşelare

Părinte, aţi spus că în vremea rugăciunii trebuie să evităm să aducem în mintea noastră diferite imagini din viaţa lui Hristos etc. De ce?
Pentru ca să nu ne înşele diavolul cu închipuirile. Imaginaţia este bună, este o putere mare, dacă se pune în valoare. Unii oameni pot vedea, de pildă, un peisaj, iar după un an să-şi aducă aminte de el exact aşa cum este şi să-l zugrăvească. Aceasta este o aptitudine pe care Dumnezeu o dă omului, dar diavolul o exploatează. Cei care se înşeală, orice văd sau citesc şi le închipuie cum vor ei şi după aceea această imagine închipuită o cred ca realitate.

Continuare …

Adevăratul scop al vieții creștine constă în dobândirea Duhului Sfânt

Rugăciunea, postul, privegherea și toate celelalte practici creștine, nu constituie scopul vieții noastre creștine. Deși este adevărat că ele slujesc ca mijloace indispensabile în atingerea acestui țel, adevăratul scop al vieții creștine constă în dobândirea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu. Cât despre rugăciune, post, priveghere, pomeni și toate faptele bune săvârșite de dragul lui Hristos, sunt doar mijloace spre a dobândi Duhul Sfânt.

Continuare …