Articole

„Ce ţi-am făcut eu ţie, frate, că m-ai pocnit ieri cu palma peste ureche?”

În înfricoşata vale Sidid (Muntele Sinai), locuia un bărbat sfânt, având cu el un ucenic. Şi într-o zi, după ce l-a trimis pe el în Rait, după trei zile, pe când bătrânul era în pustiu şi îşi aţintise ochii în contemplare dumnezeiască, îl vede de departe pe ucenicul său venind, şi socotind că era un saracin, s-a transformat într-un finic (curmal), vrând astfel să se ascundă.

Continuare …

„Eşti pregătit sau nu?”

Se pune o problemă cu aspect tehnic. Când ne împărtăşim? Nu timpul decide. Asta-i o greşeală. Decide intensitatea credinţei tale, inima ta. Cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur: „Ani vrei să-i dai? Vindecă-i rana!” Acesta-i scopul duhovnicului. Şi dacă îi vindeci rana, îl faci capabil de întâlnirea cu Hristos prin împărtăşire.
Nu ne împărtăşim pentru că au venit Pastile sau Crăciunul.

Continuare …

Închipuire şi înşelare

Părinte, aţi spus că în vremea rugăciunii trebuie să evităm să aducem în mintea noastră diferite imagini din viaţa lui Hristos etc. De ce?
Pentru ca să nu ne înşele diavolul cu închipuirile. Imaginaţia este bună, este o putere mare, dacă se pune în valoare. Unii oameni pot vedea, de pildă, un peisaj, iar după un an să-şi aducă aminte de el exact aşa cum este şi să-l zugrăvească. Aceasta este o aptitudine pe care Dumnezeu o dă omului, dar diavolul o exploatează. Cei care se înşeală, orice văd sau citesc şi le închipuie cum vor ei şi după aceea această imagine închipuită o cred ca realitate.

Continuare …

Adevăratul scop al vieții creștine constă în dobândirea Duhului Sfânt

Rugăciunea, postul, privegherea și toate celelalte practici creștine, nu constituie scopul vieții noastre creștine. Deși este adevărat că ele slujesc ca mijloace indispensabile în atingerea acestui țel, adevăratul scop al vieții creștine constă în dobândirea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu. Cât despre rugăciune, post, priveghere, pomeni și toate faptele bune săvârșite de dragul lui Hristos, sunt doar mijloace spre a dobândi Duhul Sfânt.

Continuare …

Împărăteasa Cerească trimite întotdeauna ajutor celor care aleargă la ea cu nădejde

Știți din istorie că înaintașii noștri, creștini ortodocși, erau oameni foarte temători de Dumnezeu și totdeauna aveau credință tare și adâncă în mijlocirea cerească a Maicii Domnului. Și Împărăteasa Cerească nu lăsa fără răspuns credința lor, ci trimitea totdeauna ajutor tuturor celor care alergau la ea cu nădejde.

Continuare …

Nu milostenia este dragostea desăvârșită, ci felul ei

Fără dragoste, chiar de am vorbi în limbi îngerești, precum spune Apostolul, chiar de am crede drept în toate, chiar de am muta munții, chiar de am da toate cele ale noastre săracilor și am fi martirizați, cu nimic nu ne vom folosi (cf. I Corinteni 13, 1-3).

Dar poate întrebați: „Cum se poate să dea cineva toate ale sale săracilor, fără să aibă dragoste?”

Continuare …

Pentru a-l alunga pe diavol și a ne izbăvi de robia lui, trebuie să-L iubim din tot sufletul pe Hristos

Trebuie deci să știm ce curse ne întinde diavolul și cum se luptă să ne înrobească, căci doar atunci vom putea rupe sforile cu care ne înfășoară. Și, când vom scăpa de tirania lui, va veni în noi Împărăția lui Hristos, care vine numai la cei care-L cunosc. Atunci vom deveni împreună-locuitori cu îngerii. Atunci, în locul blestemului lui Adam, vom avea binecuvântarea dumnezeiască. Și, în loc de moarte și stricăciune, vom avea viață veșnică.

Continuare …

Tu faci numai ascultare, iar Hristos îţi ridică povara

Adevărul este că m-am ostenit mult. De multe ori m-am indignat. Alteori am deznădăjduit. Mi-a spus odată un frate: Cu stareţul tău omul n-ar rezista nici douăzeci de minute. Tu, părinte, mai mult de patruzeci de ani, cum l-ai purtat?
– Să-ţi spun! Poţi crede că este străduinţa, să zicem, lupta cu gândurile. Poţi s-o pui, într-un fel, pe seama ascultării. Poţi afirma că se datorează rugăciunii.

Continuare …

Harul amintirii morții îl învață și îl conduce pe om la rugăciunea cea curată

Într-o altă epistolă face referire la cum harul amintirii morții îl învață și îl conduce pe om la rugăciunea cea curată. Scrie cu sinceritate și cu simplitate că lucrarea harului amintirii morții înăuntrul său „a ținut vreme de zece ani și s-a întețit în mod progresiv”, el însuși ajungând „aproape la epu­izare desăvârșită”.

Continuare …

Omul mânat de cugetarea trupească nu poate nicicum să judece drept

Omul mânat de cugetarea trupească nu poate nicicum să judece drept – nici despre propria lui stare lăuntrică, nici despre starea aproapelui. El judecă despre sine însuși și despre ceilalți după felul în care se închipuie el însuși pe sine și după felul în care îi apar ceilalți pe dinafară, potrivit cugetării sale trupești – bineînțeles, greșit; și de aceea pe unul ca acesta l-a numit Cuvântul lui Dumnezeu, pe bună dreptate, fățarnic.

Continuare …

Bun lucru este conștiința și nu o răbdăm

Unii pretind că sunt gata să se facă mucenici, dar nu rabdă deloc nici cel mai mic cuvânt. Făgăduiesc să se facă mucenici cei care răsplătesc aproapelui fie bune, fie rele. 
Bun lucru este conștiința și nu o răbdăm. Vizitiu al voințelor noastre este inima și nu ne supunem ei. Amenințăm să lovim, nevoind să fim loviți. Iar în contraziceri, înălțăm gândul.

Continuare …

Creştinul are datoria de a face tot ce-i stă în putinţă spre a-şi redobândi pacea inimii atunci când şi-o va pierde

Soldatul lui Hristos să se ferească cu toată puterea de tulburări şi supărări, dacă voieşte a lupta cu sorţi de izbândă împotriva vrăjmaşilor
După cum orice creştin are datoria de a face tot ce-i stă în putinţă spre a-şi redobândi pacea inimii atunci când şi-o va pierde, tot aşa să ştie că nu este nici drept, nici înţelept ca orice întâmplare de pe lumea aceasta, de care va avea parte, să-l lipsească de această pace sau să i-o tulbure. Într-adevăr, să ne întristăm din pricina păcatelor noastre, dar cu o durere împăcată, în chipul despre care am vorbit de multe ori până acum.

Continuare …

“Nu e păcat care să ţină piept pocăinţei. Pentru ce să întârziem?”

Pocăinţa este atotputernică, fiind aşezământ al atotputernicului Dumnezeu. Nu e păcat care să ţină piept pocăinţei. Ea este dar dat firii omeneşti căzute; ea este rămăşiţă a neprihănirii întru care a fost zidit Adam, fiind recunoaştere a acelei neprihăniri şi tânguire pentru pierderea ei; ea este înnoire a botezului; ea este legătură a pământului cu cerul, scară către cer. Prin ea e curăţit, e şters orice păcat.

Continuare …

Dăm pământ şi primim în schimb cer

Dăm pământ şi primim în schimb cer. Facem schimb, dând materie şi primind duh. Orice sudoare, orice durere, orice nevoinţă pentru Dumnezeu este ca un schimb de valută. Ţi se ia sânge şi ţi se insuflă duh. Harul acesta creşte atât cât poate omul să cuprindă, în funcţie de mărimea vasului. Se cheamă har al „faptei” sau har curăţitor. „Fapta” este urmată de „luminare”. Acesta este al doilea stadiu. Harul luminator.

Continuare …