Monahul nu numai la lumina zilei să fie cu luare aminte, ci trebuie să privegheze şi în mica răpire a somnului şi, cu frica judecăţii fiind, să nu-şi lase cugetul duhului în beţia somnului demonilor. Căci atunci când biruieşte în războiul de zi, monahul îi ruşinează pe demoni, dar când vine noaptea, aceştia îl fac pe el teatru. Ceea ce şi eu, căzând într-un somn scurt, i-am văzut prefăcându-se în linguşeli, spre amestecurile naturale ale plăcerilor, în prezenţa închipuirii frumuseţii şi răpind mintea în dezlănţuirea imaginaţiei, prin învoirea minţii cu lumea şi cu făgăduinţa unei bogăţii de mult preţ, şi a slugilor şi slujnicelor, şi miruindu-l cu miros de bună mireasmă.
