Povestea sfântul Paisie Aghioritul: „Odată, cu mai mulţi ani în urmă, ca să mergem de la Uranopolis la Salonic, am intrat într-un camion ce avea bănci de lemn. Înăuntru erau claie peste grămadă valize, portocale, peşte, lădiţe ce miroseau a peşte, copii de la Athoniadă (Seminarul teologic athonit, aflat la Schitul Sfântului Apostol Andrei de lângă Karyes) – dintre care unii stăteau pe bănci, iar alţii în picioare – călugări, mireni…
Un mirean a venit şi s-a aşezat lângă mine. Era şi gras şi, deoarece era cam înghesuit, a început să strige:
– Ce condiţii sunt acestea!…
Mai încolo era un monah care, sărmanul, era acoperit până sus de lădiţe; numai capul îi rămăsese afară. Şi, aşa cum mergea camionul, clătinându-se – căci drumul era de ţară şi stricat – lădiţele stivuite cădeau, iar el, sărmanul, încerca să le arunce la dreapta şi la stânga cu mâinile, ca să nu-l lovească în cap. Iar celălalt striga pentru că stătea
puţin înghesuit.
– Nu-l vezi pe acela cum stă, îi spun, şi tot tu strigi?
Şi-l întreb şi pe monah:
– Cum te simţi, Părinte?
Iar acela îmi răspunde, zâmbind:
– Părinte, mai bine este aici decât în iad!
Unul se chinuia, deşi stătea pe bancă, iar celălalt se bucura, cu toate că lădiţele erau gata să-l acopere. Şi am avut două ore de mers. Nu era aproape. Mintea mireanului s-a întors la confortul ce l-ar fi avut dacă ar fi mers cu autobuzul, şi astfel era aproape să se sufoce, în timp ce monahul se gândea la mâhnirea ce ar fi avut-o dacă s-ar fi aflat în iad, şi astfel simţea bucurie. Se gândea: «Peste două ore vom ajunge şi vom coborî, în timp ce sărmanii din iad se chinuiesc veşnic. Apoi, acolo nu sunt lădiţe, lume etc., ci este iad. Slavă Ţie, Dumnezeule, că sunt mai bine aici!»”
Sfântul Paisie Aghioritul dădea şi următorul exemplu:
„De pildă, cineva porneşte să meargă undeva, dar motorul maşinii lui păţeşte ceva şi întârzie puţin la destinaţie.
Dacă are gândul cel bun, va spune: «Se vede că Bunul Dumnezeu a rânduit să apară piedica aceasta. Altfel, poate că aş fi păţit vreun accident dacă n-aş fi avut această întârziere. Cum să-Ți mulţumesc, Dumnezeul meu, pentru aceasta?» – şi-L slăveşte pe Dumnezeu.
Dar, dacă nu are gândul cel bun, nu va înfrunta situaţia duhovniceşte, ci se va supăra pe Dumnezeu şi va huli: «Iată, am întârziat! Aş fi putut merge mai repede! Ce lucru anapoda! Uf, ce Dumnezeu…”
O întâmplare similară aflăm în cartea despre viaţa sfântului Nichifor Leprosul (1890-1964), povestită de o femeie din Tesalonic (Maria Valugheorghe):
„În dimineaţa zilei de 29 ianuarie 2005, m-am rugat Sfântului Nichifor, cerându-i să mă ajute şi să mă păzească şi în ziua aceea, căci este sfântul meu ocrotitor şi zilnic îl rog să mă acopere şi să mă ferească de diferitele ispite. Pe urmă am început să mă pregătesc să plec la lucru, dar s-au ivit mici întârzieri. De pildă, la puţin timp înainte de a ieşi din casă mi s-a rupt fusta, şi am fost nevoită să mă întorc să o cos. Cum am cusut-o, s-a rupt iarăşi, şi iarăşi a fost nevoie să o cos.
Apoi, pregătită în sfârşit să plec, am luat cu mine punga de gunoi s-o arunc. Când să ies din casă, punga s-a rupt şi gunoiul s-a împrăştiat pe jos. Astfel, m-am întors din nou în casă ca să înlocuiesc punga şi să strâng gunoiul.
După ce am rezolvat problema, m-am îndreptat spre ieşire. N-am făcut nici doi paşi, că s-a întâmplat acelaşi lucru ca mai înainte. După toate cele petrecute, am simţit că ceva mă împiedica să plec de acasă, ca şi cum cineva mă făcea intenţionat să întârzii. In sfârşit, am reuşit să pornesc spre serviciu. Cum am ajuns pe centură, am văzut că era un trafic de nedescris. Maşinile nu se urneau nici în faţă nici în spate. Eram blocată şi nu aveam nicio ieşire. Şi mai rămăsesem şi fără benzină. Dacă situaţia urma să dureze mult timp, aveam o problemă serioasă.
M-am gândit atunci să sun la Intervenţii şi să întreb ce se petrece mai exact. M-au informat că avusese loc un accident grav, undeva mai jos de locul în care mă aflam, şi că nu ştiau în cât timp se va relua traficul. In această stare de nelinişte, am luat cartea despre Sfântul Nichifor, pe care o am întotdeauna cu mine în maşină, şi am început să îl chem în ajutor şi să-l rog să deschidă drumul.
Şi într-adevăr, în timp ce mă rugam, maşinile au început să se urnească, iar circulaţia a intrat puţin câte puţin într-un ritm normal, înaintând, am constatat că în urma accidentului fuseseră şi victime. O maşină încercase să evite un câine care îi apăruse în faţă, iar maşinile din spate intraseră una în alta, provocând un impact teribil.
Minunea era că ora la care se petrecuse accidentul coincidea cu ora la care m-aş fi aflat exact în acel loc, pe acea parte a şoselei.
Am înţeles atunci marea minune pe care a făcut-o Sfântul Nichifor cu mine. M-a împiedicat să ajung în locul în care avea să se petreacă accidentul, salvându-mi astfel viaţa. Sfântul mi-a ascultat rugămintea de a mă păzi şi de a mă ajuta, împiedicându-mă să plec la timp de acasă.”
Dacă femeia nu ar fi pus înainte gândul cel bun, la plecarea de acasă, şi şi-ar fi zis: „Of, de ce mi-or merge mie anapoda toate în ziua de azi?!”, poate nici nu ar fi conştientizat minunea care i-a salvat viaţa. De câte ori şi pe noi ne păzeşte îngerul păzitor, Maica Domnului şi sfinţii de necazuri şi primejdii, iar noi cârtim şi ne revoltăm, şi suntem prea orbi ca să fim recunoscători şi mulţumitori…
Puterea gândului bun
Sfântul Paisie Aghioritul sublinia însemnătatea gândurilor bune în biruinţa asupra tuturor patimilor:
„Patimile sunt înrădăcinate adânc înlăuntrul nostru, iar gândul evlavios, gândul bun ne ajută să nu fim robiţi de ele. Atunci când omul cultivă numai gânduri bune şi îşi întăreşte o stare bună, patimile încetează să mai acţioneze, de parcă nu ar mai exista.”
Tot sfântul Paisie spunea că „un gând bun are aceeaşi putere ca şi o priveghere de multe ceasuri.”
Iar cel mai bun gând care este, fără numai să ne încredinţăm cu totul voii lui Dumnezeu! Sfătuia sfântul Varsanufie de la Optina: „Când te neliniştesc gândurile ori te tulbură, nu trebuie să intri în discuţie cu ele, ci să spui simplu: «Fie voia lui Dumnezeu!» Aceasta linişteşte foarte mult.”
conf. dr. Andrei Dragulinescu, Cum biruim cele 8 păcate de moarte, Editura Agaton