Duminica este taina cunoașterii adevărului care nu se primește împreună cu trupul și cu sângele, căci e mai presus de cugetare. În veacul acesta nu avem ziua a opta, nici Sâmbăta adevărată.
Șase zile s-au dat pentru plugăria vieții și ele se desăvârșesc prin păzirea poruncilor. A șaptea le întregește în mormânt. Și a opta prin ieșirea din el.
„Iar în ziua a șaptea S-a odihnit Dumnezeu de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut.” (Facere 2, 2)
Sâmbăta adevărată este încetarea a tot ce întristează și odihna de toate cele ce tulbură. Este mormântul, care arată ce înseamnă desăvârșita încetare a necazurilor și patimilor și a ostenelii ce se împotrivește acestora. În el se odihnește (sabatizează) toată firea omenească, adică sufletul și trupul.
Dumnezeu a orânduit în șase zile ființa lumii acesteia și a alcătuit stihiile. Și ele nu se vor opri din drumul lor înainte de desfacere. Așa s-a spus lui Adam: „întru sudoarea feței tale vei mânca pâinea ta”. Și până când? „Până ce te vei întoarce în pământul din care ai fost luat, care îți va odrăsli ție spini și mărăcini”.
Dar din acea noapte, în care Hristos a asudat în grădina Ghetsimani, Domnul a schimbat sudoarea care producea spini și mărăcini, în sudoarea rugăciunii și în plugăria dreptății.
Deci, n-a poruncit oprirea deplină, ci schimbarea. Deci de ne vom opri să asudăm în rugăciune, vom secera neapărat spini. Pentru că lipsa rugăciunii aduce plugăria pământului prin trup, care face să odrăslească din fire spini. Căci patimile sunt cu adevărat spini ce odrăslesc în noi din sămânța aflată în trup.
Cât timp purtăm chipul lui Adam, neapărat purtăm și patimile lui. Căci e cu neputință ca pământul să înceteze să dea o odraslă potrivit firii Iui.
Sâmbăta noastră este ziua înmormântării. Atunci se odihnește (sabatizează) cu adevărat firea noastră. Deci ni se impune ca un lucru de trebuință să smulgem din ea spinii cât stă pământul în ea.
Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre sfintele nevoințe, în Filocalia, vol. 10, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă