Am putea spune că omul îşi câştigă libertatea prin ascultare?
Dacă dorim să dobândim frica Domnului trebuie să trăim în preajma unui om cu frica lui Dumnezeu
Arhim. Zaharia Zaharou
Sentimentul de respingere faţă de un lucru care se repetă, precum slujbele zilnice
Cum explicaţi sentimentul de respingere faţă de un lucru care se repetă, precum slujbele zilnice din Biserică?
Eu cred că slujbele ne oferă un cadru în care ne putem ruga. Dar ca să primim folos deplin din participarea la slujbe şi din adunarea în biserică, înainte de a ne duce la întâlnirea cu celelalte mădulare ale Trupului lui Hristos, trebuie mai întâi să pregătim un loc tainic înlăuntrul nostru, unde căldura pocăinţei noastre să adune toată aplecarea cea smerită a inimii, toată iubirea pentru cuvântul lui Dumnezeu, toate aspiraţiile de iubire frăţească, toate dispoziţiile noastre duhovniceşti.
Puteri de dimensiuni cosmice se unesc împotriva rugăciunii
Puteri de dimensiuni cosmice se unesc împotriva rugăciunii (Efeseni 6, 12), și lor li se adaugă însăși firea omului căzut. Când însă împotrivirea față de aceste puteri nimicitoare se întețește și darul de Sus al rugăciunii se înmulțește, atunci răsare și bucuria nădejdii în biruința cea mai presus de lume a lui Hristos.
Singurul lucru pentru care omul merită să trăiască este iubirea
Singurul lucru pentru care omul merită să trăiască şi care dă sens vieţii lui este iubirea. Iubirea omenească obişnuită se deosebeşte întru totul de iubirea dumnezeiască şi nu are aceleaşi însuşiri. Ea nu este decât o umbră palidă a iubirii dumnezeieşti. Atunci când iubirea se exprimă la nivel trupesc, ea nu este iubire, ci doar o mişcare a patimii din noi spre o altă persoană. Atât timp cât iubirea aceasta este stârnită de patima desfătării trupeşti şi a egoismului, ea ucide sufletul, făcându-l pe om neputincios în relaţia sa cu Dumnezeu, şi prin urmare şi cu semenii săi.
Сare este rolul duhovnicului în a transmite înclinaţia spre pocăinţă?
Intrebare:
Există o legătură duhovnicească, pe linia paternităţii duhovniceşti, în a transmite tânjirea după pocăinţă de la avva la ucenic? Altfel spus, care este rolul duhovnicului, al părintelui duhovnicesc în a transmite înclinaţia spre pocăinţă, spre lacrimi?
Liturghia este nădejdea lumii
Sfânta Liturghie, pentru tot creştinul, este locul unde se poate face un schimb de viaţă. Omul dă viaţa sa mică şi limitată şi o primeşte pe cea măreaţă şi nesfârşită a lui Dumnezeu. În Liturghie îi aducem Domnului o bucăţică de pâine şi un pic de vin, neînsemnate în ele însele. Ce le dă valoare este ceea ce punem noi în ele.
Pr. Zaharia Zaharou: Există o singură Biserică, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, așa cum mărturisim în Crez…
… Nu socotesc că mă aflu printre români, consider că mă aflu printre frații și surorile mele din România, pentru că nu există o Biserică Ortodoxă Română sau o Biserică Ortodoxă Greacă sau o Biserică Ortodoxă Rusă, ci există o singură Biserică, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, așa cum mărturisim în Crez.
Cum ar trebui să fie un duhovnic bun
Aţi putea să ne faceţi o scurtă descriere a unui duhovnic bun?
Numai trezvia poate să-l ridice pe om din păcatul cel dintru început
Trezvia nu este doar o simplă atenție, ci este întotdeauna însoțită fie de chemarea Numelui Domnului, fie de aducerea-aminte de Dumnezeu sau de nădăjduirea bunătăților făgăduite nouă. Pentru noi, creștinii, preocuparea cea dintâi este cum să trăim fără de păcat în această lume atunci când suntem bombardați neîncetat cu imagini și impresii necurate. Aceasta este cu putință având pilda lui Lot, care, trăind în Sodoma, nu a fost totuși vătămat de murdăria viețuirii de acolo.
Numai trezvia poate să-l ridice pe om din păcatul cel dintru început
Trezvia nu este doar o simplă atenție, ci este întotdeauna însoțită fie de chemarea Numelui Domnului, fie de aducerea-aminte de Dumnezeu sau de nădăjduirea bunătăților făgăduite nouă. Pentru noi, creștinii, preocuparea cea dintâi este cum să trăim fără de păcat în această lume atunci când suntem bombardați neîncetat cu imagini și impresii necurate. Aceasta este cu putință având pilda lui Lot, care, trăind în Sodoma, nu a fost totuși vătămat de murdăria viețuirii de acolo.
Când avem atenția îndreptată cu rugăciune spre inimă, încetul cu încetul ne gătim în ea un loc luminos, care ne va atrage necontenit duhul acolo.
Cunoaşterea prin trăire a prezenţei lui Dumnezeu
In fiecare zi, la sfârşitul Utreniei, la Laude, spunem: „Cântaţi Domnului cântare nouă” (Psalmi 95, 1). Atunci când ne dăruim cu tot sufletul puternicului Duh al lui Dumnezeu, trăim în fiecare zi schimbările aduse de dreapta Celui Preaînalt, iar inima şi duhul nostru se înalţă neîncetat către El prin harul Său.
Cu cât se apropie ziua venirii lui Hristos, cu atât şi semnele rele care o vestesc se înmulţesc
Creştinul suferă în această lume, şi suferă poate mai mult decât ceilalţi oameni, pentru că, în afara suferinţelor care sunt soarta de obşte a firii noastre, el mai moşteneşte şi poartă o cruce aparte, crucea credinţei, prin care devine asemenea învăţătorului său, Hristos. Cât de vrednic de milă ar fi credinciosul în suferinţa lui, dacă nu ar avea toată credinţa sa în Hristos, Care a intrat în slava Sa prin suferinţe şi Care va veni iarăşi să-i îmbrace în slavă pe cei ce suferă pentru Numele Lui!
În timpul Sfintei Liturghii are loc un schimb de viață
Îi dăm lui Dumnezeu o bucățică de pâine și un pic de vin – de fapt acestea sunt mai nimic. Nu au mare valoare. Dar ce le face să fie valoroase este ceea ce creștinii aduc în inimile lor și că transmit prin aceste daruri toată credința lor, toată smerenia lor, toată pocăința lor, toate așteptările lor de la Dumnezeu și toată viața lor pe care o pun în aceste daruri și îi spun lui Dumnezeu:
Calea lacrimilor este una din cele mai sigure pentru a ajunge la persoana deplină
Calea lacrimilor este una din cele mai sigure pentru a ajunge la persoana deplină. Prin lacrimi, toate puterile sufletului se împreunează şi astfel, ne putem ridica la putinţa de a-L iubi pe Dumnezeu şi pe aproapele, după porunca Dumnului. Este o anumită plinătate în persoana care plânge înaintea lui Dumnezeu, căci inima şi mintea sunt unite. Prin energia harului, mintea este răstignită şi coboară în inimă. Mintea se răstignește în nevoinţa de a trăi după poruncile Evangheliei.
Prin suferinţa de bunăvoie şi osândirea de sine ajungem să nu mai luăm în seamă la celelalte necazuri
În Vechiul Testament se spune că dragostea este la fel de tare ca moartea, dar Noul Testament ne învaţă că iubirea de Dumnezeu e mai puternică decât moartea. Aşadar, dacă am răbdat ruşine pentru Hristos, iar El ne-a dăruit în schimb energia dragostei Sale, atunci suntem în stare să suferim şi să trecem prin necazuri fără să le simţim greutatea, necazuri pe care altminteri nu le-am putea înfrunta.
Cum se descoperă Dumnezeu omului?
Părintele Sofronie are un cuvânt foarte frumos la praznicul Schimbării la Faţă. El ne aminteşte că Domnul, înainte de a le arăta ucenicilor slava Sa, timp de o săptămână nu a rostit niciun cuvânt şi nici nu a făcut vreo minune, ci a rămas în rugăciune împreună cu aceştia. Şi aceasta ca să le arate că Dumnezeu i Se descoperă omului numai atunci când, în rugăciune, duhul lui se linişteşte în Duhul lui Dumnezeu.
Când ne rugăm ne aflăm în prezența lui Dumnezeu
Cunoscând puterea răscumpărătoare a rugăciunii, diavolul, care nu dorește nimic altceva decât pierderea întregii omeniri, ca toți să fie părtași sorții lui, face tot ce-i stă în putință ca să ne împiedice de la rugăciune. Diavolul nu încearcă prea mult să ne împingă să păcătuim, căci știe că pocăința sinceră poate șterge mulțime de păcate, ci încearcă mai cu seamă să devoreze timpul vieții noastre, insuflând în noi pofta de distracții, gustul pentru noutăți și chiar o anume sete de știință și cunoaștere din care până și ideea de Dumnezeu a fost trecută cu vederea.