– Aţi vorbit despre oamenii din ziua de azi, doritori de plăceri şi confort. Aşadar, care este locul sentimentelor în viaţa noastră?
Să preschimbăm stările noastre psihologice în stări duhovniceşti
Arhim. Zaharia Zaharou
Criza zilelor noastre nu este decât un privilegiu și o provocare ce ascunde înlăuntrul ei marele dar al credinței
Din mândrie și îndreptățire de sine, mulți numesc epoca noastră post-creștină. După părerea mea umilă dar și plină de îndrăzneală, lumea nu a cunoscut niciodată un creștinism adevărat, nici duhul sfințeniei cel mai presus de orice minte și înțelegere la care duce acesta, făcându-l pe om „făptură nouă”, după chipul și asemănarea Sfintei Treimi, și preoție împărătească ce înfățișează înaintea lui Dumnezeu toată făptura în rugăciunea sa de mijlocire.
Să nu ne arătăm oamenilor
Viața virtuoasă a Maicii Domnului a fost tăinuită de ochii și de puterile lumii acesteia. De la o vârstă fragedă, ea a locuit în Sfânta Sfintelor ca într-un mormânt, necăutând nimic altceva decât a se uni cu Dumnezeu. În afară de cântarea de mulțumită pe care a înălțat-o atunci când s-a întâlnit cu Elisabeta, Preasfânta Fecioară nu a mai glăsuit niciodată, învăluindu-se într-o tăcere sfântă. De altfel ce cuvânt mai mare ne-ar fi putut da decât pe Însuși Cuvântul Ipostatic, pe Care L-a adus în lume?
Suferința este un mod de a cerceta și cunoaște calea lui Hristos
Un mod simplu de a înțelege „ține-ți mintea în iad și nu deznădăjdui” este următorul: Ce este iadul? Iadul este locul din care Dumnezeu lipsește. Astfel, dacă atunci când trecem prin încercările și greutățile vieții, ne socotim vrednici de aceste suferințe și poate de unele și mai mari, chiar și de iad, ni se va da harul să le îndurăm fără a fi nimiciți de ele.
Patimile sunt întotdeauna înlocuitori ai adevăratei bucurii duhovniceşti
Aţi putea comenta puţin un cuvânt pe care l-ați spus mai înainte: singurul lucru de care avem nevoie este focul mai mare al mângâierii dumnezeieşti?
„Doamne, Tu îmi vezi sărăcia…”
Toți trecem prin această stare de epuizare, mai ales duminică seara; duminica este o zi foarte grea pentru preot. Cred că toți avem această problemă a rugăciunii făcută mecanic, fără prea mare tragere de inimă. Un lucru care ajută este stăruința, deoarece cantitatea în rugăciune aduce încetul cu încetul și calitatea.
Suferinţa ne este de trebuinţă până când inima se curăţeşte
Patimile sunt întotdeauna înlocuitori ai adevăratei bucurii duhovniceşti. În viaţa noastră avem nevoie de bucurie, iar Domnul a venit pe pământ ca să ne dăruiască bucurie, iar aceasta să fie deplină, cum spune El Însuşi în Evanghelia după Ioan. Avem, deci, nevoie de bucurie, căci pentru aceasta am fost zidiţi de Dumnezeu. Dar bucuria duhovnicească nu este totuna cu bucuria sufletească a lumii acesteia.
Părinții care și-au dat copiii lui Dumnezeu pe calea monahismului vor cunoaște măreția acestui fapt pe patul de moarte…
Cum să ne rugăm noi, călugării, pentru neamul cel adormit în momentul în care ne tragem din părinți cu păcate foarte mari și care au adormit în Domnul?
Orice durere poate fi de ajutor, dacă îi facem față în chip drept
Întrebare: Necazurile sunt de neapărată trebuință pentru a ne afla inima adâncă?
Putem să-L mâhnim pe Dumnezeu?
Întrebare: Putem să-L mâhnim pe Dumnezeu?
Cum să preschimbăm durerea și necazul în rugăciune?
Arhim. Zaharia: Fără Domnul nu putem face nimic, așa că nu este cale mai sigură și mai roditoare decât a ne alipi întotdeauna strâns de Domnul și a-L avea Însoțitor pe cale și împreună-lucrător cu noi la truda noastră pentru mântuire.
Nu trebuie să ne comparăm cu semenii noştri, ci cu Hristos…
Niciodată nu vom putea ajunge la adevărata smerenie, chiar dacă mărturisim că suntem mai răi decât toţi oamenii, pentru că aceasta înseamnă a ne compara cu semenii noştri.
Arhim. Zaharia Zaharou: Zilele noaste sunt zilele din urmă… dar Dumnezeu nu ne va lăsa să cădem în ispite mai mari decât putem duce…
Zilele noaste sunt zilele din urmă. Eu nu sufăr, mă iertați, de profetism, de profetismul facil și nici nu vreau să vorbesc în felul acesta, dar urmez Evanghelia. Evanghelia spune că în zilele din urmă viața credincioșilor va fi foarte dificilă. Oare, când va veni Fiul Omului iarăși pe pământ, la a Doua Venire, va mai găsi credință printre creștini?
Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înșine și adevărul nu este întru noi!
Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu ne spune că „Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înșine și adevărul nu este întru noi. Dacă mărturisim păcatele noastre El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească pe noi de toată nedreptatea” (1 Ioan 1, 8-9).
Dumnezeu nu judecă de două ori
Marele Apostol al neamurilor spunea, de asemenea, că Dumnezeu nu judecă de două ori:„căci de ne-am fi judecat noi înșine (de bunăvoie) nu am fi judecați fără voie” (1 Cor.11, 31).
Fiul Omului, când va veni, va găsi, oare, credinţă pe pământ?
De bună seamă, la început credinţa noastră nu are maturitatea necesară, ea trebuie să crească şi să sporească înlăuntrul nostru. Această credinţă de început este însă de mare însemnătate, fiindcă întoarce întreaga fiinţă a omului spre Făcătorul său şi îi îndreaptă duhul către Dumnezeul cel veşnic.
Mai mari decât acestea vom vedea…
O, Duhule Sfinte, drag eşti Tu sufletului. A Te înfăţişa este cu neputinţă, dar sufletul cunoaşte a Ta venire, şi Tu aduci pace minţii şi îndulcire inimii!