„Iată Mirele vine” (Matei 25, 6), şi fericită este sluga care se va învrednici să-I primească cercetarea mântuitoare şi să poarte cununa cea nestricăcioasă.
Biserica se roagă în aceste zile ca nimeni să nu rămână afară din Cămara lui Hristos, unde se săvârşeşte înfricoşata unire dintre inima omului şi Duhul lui Dumnezeu.
Cheia ce ne deschide uşa Cămării lui Hristos o aflăm în Epistola către Filipeni a Sfântului Pavel. Apostolul ne spune că Domnul este aproape şi ne îndeamnă să ne fie gândul şi inima la toate „câte sunt adevărate, câte sunt de cinste, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt vrednice de iubit, câte sunt cu nume bun, orice virtute şi orice laudă” (Filip. 4, 8). Unele ca acestea I se cuvin Celui pe care Îl întâlnim în inima noastră – Cel ce S-a suit pe Golgota ca să pătimească moarte pentru a noastră mântuire.
Numai dragostea Lui cea neţărmurită este în stare să tămăduiască cumplita pustiire a nerecunoştinţei noastre.
În aceste zile sfinte nu facem doar pomenirea Patimilor Domnului, ci, prin harul pe care Biserica l-a revărsat asupra noastră în vremea Postului Mare, devenim şi noi contemporani ai Patimilor Sale.
Domnul este Mielul lui Dumnezeu cel „înjunghiat de la întemeierea lumii” (Apoc. 13, 8). El Se înjunghie neîncetat, până la sfârşitul veacurilor, pentru ca noi, vrăjmaşii Lui, să ne desfătăm neîncetat de Trupul şi de Sângele Legământului Său.
Astăzi, legământul pe care Domnul îl încheie cu poporul Său este legământul iubirii Sale până la sfârşit. Iar nouă acest legământ ne cere să ne împotrivim păcatului până la sânge. Acesta este talantul cu care trebuie să negustorim în chip vrednic de Dumnezeu, pentru a-L dobândi pe Domnul ca pe Prietenul şi Mântuitorul nostru.
Astfel vom fi pe veci ai Lui şi vom moşteni neţărmurita libertate a dragostei Sale, urând tot ce se împotriveşte acestei iubiri.
Arhimandrit Zaharia Zaharou, Vesnicul astazi, Editura Bizantina, 2018