– Oamenii se luptă, însă, cu gândul deznădăjduit că Dumnezeu nu le va ierta un anume păcat. Ei zic: eu nu-mi pot ierta lucrul acesta, cum oare îl va ierta Dumnezeu?
– Orice altceva este mai bun decât deznădejdea. Însă gîndul acesta e de la vrăjmașul. Fiindcă Domnul spune, și în Vechiul, și în Noul Testament, că oricâte sunt păcatele noastre, să ne întoarcem la El, și El va spăla păcatele noastre și ne va face curați ca zăpada, zice prorocul. La fel și în Noul Testament, Domnul nostru ne încurajează să iertăm de șaptezeci de ori câte șapte. Dacă El ne spune să iertăm de șaptezeci de ori câte șapte, cu cât mai mult face El asemenea! Și dacă El a înmulțit anii lui Faraon când a cerut să-i lungească viața, și dacă El până și de diavoli s-a îndurat cînd au cerut să intre în porci, și i-a lăsat, ne va lăsa pe noi, care Îi cerem iertarea păcatelor pentru a putea să ne unim cu El?
– Se poartă la noi o discuție cu privire la cât de des să ne cuminecăm cu Trupul și Sângele Domnului…
– Aceasta nu este o problemă. Un preot mi-a pus această întrebare cînd eram la Cluj – mi-a spus: „Ce este mai bine, împărtășirea deasă sau rară cu Dumnezeieștile Taine?”. Nu știu. Termenii aceștia de „împărtășire deasă” sau „rară” nu îi găsim nicăieri în sfintele cărți. În acestea se vorbește despre împărtășire cu vrednicie. Iar în rugăciuni Îi spunem lui Dumnezeu să ne învrednicească să ne împărtășim. Prin urmare, dacă cineva se împărtășește rar, dar se pregătește și se împărtășește cu vrednicie, bine face. Dar dacă cineva poate să se pregătească și să se împărtășească cu vrednicie des, mai bine face. Asta i-am spus atunci. Iar apoi preotul acela îmi spune: „Și ce este împărtășirea cu vrednicie?”. I-am spus: n-am să risc să-ți spun părerea mea. Dar îți voi spune ceea ce scrie Sfântul Simeon Noul Teolog, care spune că, dacă plângem în fiecare zi înaintea lui Dumnezeu pentru păcatele noastre, ne putem și împărtăși în fiecare zi, și Dumnezeu va primi ca vrednică împărtășirea noastră. Și dacă nu plângem în fiecare zi pentru păcatele noastre înaintea lui Dumnezeu, și doar la Paște de ne vom împărtăși, nu am făcut mai nimic. Asta ne spun sfinții noștri.
Iar Sfântul Paisie Aghioritul, cînd vorbeam într-o zi despre chestiunea aceasta, îmi spune: „Unii stabilesc ca lege să se împărtășească de două ori pe săptămână, sau o dată pe săptămînă. E greșit, zice el. Pe fiecare om trebuie să-l vedem în particular, să ne ocupăm îndeosebi de el, și sunt oameni care se pot împărtăși și de două ori pe zi” – așa zicea Sfântul Paisie, exagerând desigur. Iar alții nu pot. Fiecăruia după putere să-i rânduiască duhovnicul. Însă uneori nici duhovnicii nu au puterea și răgazul să se ocupe, și pun o regulă: de două ori pe săptămână sau o dată pe lună. Și merg oamenii după regula asta, lucru deloc perfect. Fiecare om trebuie abordat personal, cu nevoile lui deosebite. Nu în aceasta văd eu problema, ci în aceea că oamenii trebuie să învețe să trăiască cu pocăință, astfel încît să aibă „duh zdrobit” și să fie totdeauna primiți de Domnul când vin la împărtășire.
Extras din interviul Părintelui Zaharia de la Essex: „Să zidim Biserica cea sfântă a lui Dumnezeu înlăuntrul nostru,”, sursa Familia Ortodoxă.