Cunoscând puterea răscumpărătoare a rugăciunii, diavolul, care nu dorește nimic altceva decât pierderea întregii omeniri, ca toți să fie părtași sorții lui, face tot ce-i stă în putință ca să ne împiedice de la rugăciune.
Diavolul nu încearcă prea mult să ne împingă să păcătuim, căci știe că pocăința sinceră poate șterge mulțime de păcate, ci încearcă mai cu seamă să devoreze timpul vieții noastre, insuflând în noi pofta de distracții, gustul pentru noutăți și chiar o anume sete de știință și cunoaștere din care până și ideea de Dumnezeu a fost trecută cu vederea.
Tehnologia noastră modernă, cu nenumăratele ei produse noi care invadează piața, este numai o exemplificare a acestui vicleșug. Diavolul știe că, dacă reușește să devoreze timpul vieții noastre, el pune capăt acestei sfinte neguțătorii, acestui schimb de vieți, nimicind legătura noastră personală cu Dumnezeu. Pentru noi, această legătură este dătătoare de viață, pentru că prin ea suntem în neîncetată împărtășire cu Izvorul Vieții. Când ne rugăm, ne aflăm în prezența lui Dumnezeu, și această prezență nimicește neîncetat moartea, pe care o purtăm în noi, și ne reînnoiește.
Așa încât, a răscumpăra vremea înseamnă a cultiva legătura noastră cu Dumnezeu și, cu cât legătura noastră cu El este mai puternică, cu atât vom fi mai uniți cu El în această viață și vom continua să fim la fel, în chip mai desăvârșit și cu mai multă tărie, în viața ce va să fie. […]
Atunci când aflăm înțelepciunea lui Dumnezeu ne răscumpărăm timpul viețuirii noastre pe pământ. „Socotiți, drept aceea, cum să umblați cu pază, nu ca niște neînțelepți, ci ca cei înțelepți. Răscumpărând vremea, că zilele rele sunt”, spune Sfântul Pavel în Epistola către Efeseni (Efeseni 5, 15-16).
Pentru cultura zilelor noastre, „timpul înseamnă bani”, dar pentru noi, creștinii, timpul înseamnă răscumpărarea veșniciei. În fiecare zi noi încercăm să împuținăm păcatul din viața noastră și să sporim neîncetat în inima noastră energia harului lui Dumnezeu, și astfel să punem pe fiece zi a vieții noastre pecetea veșniciei.
În fiece zi suntem chemați să facem o sfântă neguțătorie: să schimbăm viața noastră trecătoare cu viața cea veșnică de la Dumnezeu. În fiece zi primim darul timpului și dacă din cele 24 de ore ale zilei, punem deoparte câteva minute, sau poate ore, pe care le dăm rugăciunii, atunci acest timp pe care îl dăruim lui Dumnezeu din toată inima va pecetlui fiece zi a vieții noastre și, în cele din urmă, toată viața noastră va fi umbrită de veșnicie. Rugăciunile noastre vor rămâne veșnic înaintea lui Dumnezeu și ele vor fi mântuirea noastră.
Arhim. Zaharia Zaharou, Răscumpărând vremea, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2014