Cred că ceea ce trebuie să avem în vedere, împreună cu pocăința, este tocmai cuvântul „pregătiți”. Expresia „drepte faceți cărările Domnului” îndeamnă la a fi drepți, să fim sinceri înaintea lui Dumnezeu. El vrea să intre înlăuntrul nostru. Prin urmare, nu vom găti alte drumuri, alte cărări, ci sufletul nostru. Înlăuntrul lui toate să devină netede. Nu înseamnă nimic altceva decât sinceritate, să devenim sinceri cu Dumnezeu.
Îndreptățirile, de genul: „Este greu, nu mai pot, lucrurile nu mai sunt ca altădată!”, sunt minciuni, sunt amăgiri. Înlăuntrul nostru există minciună, ipocrizie și vrem să acoperim realitatea. De vreme ce Domnul a voit să vină pe pământ, înseamnă că lumea, oamenii care locuiesc pe pământ, pot să-L primească. Altfel, nu ar fi venit. Înseamnă că pot să își pregătească sufletul lor. Dacă Hristos a hotărât să vină în sufletul fiecăruia dintre noi, înseamnă că omul poate să fie sincer, poate să fie cinstit, poate să se pocăiască cu adevărat, poate să îndepărteze orice obstacol. Oare nu ne cunoaște Hristos?! Oare nu ne știe El?! Cu siguranță, nu pierde din vedere pe nimeni. Nu a venit doar pentru unii, ci pentru toți oamenii, pentru fiecare în parte. Vrea să vină în sufletul fiecăruia și să se sălășluiască acolo. Sufletul omenesc să devină biserică în care să locuiască Duhul Sfânt, prin mijlocirea Lui.
Arhimandritul Simeon Kraiopoulos, Adame, unde ești? Despre pocăință, Editura Bizantină, București, 2008, pp. 65-66