Aveam o cunoştinţă împreună cu care mergeam la Biserica Sfântul Nicolae, Făcătorul de minuni, de pe strada Ohta, o bătrână, care avea credinţa unui copil şi era o mare rugătoare. Deseori ne întorceam de la biserică pe jos şi discutam. Unele din povestirile ei mi le-am notat.
Iată una dintre ele:
Orice rugăciune este dar de la Dumnezeu. Dar noi, cei mai slabi, avem rugăciunea gurii. Deocamdată împlinește-o pe asta, tătăcuță. Fântâna e adâncă, dar funia e scurtă și găleata e mică.
Fiecare cuprinde cât poate; nici albina nu poate lua tot nectarul din floare. Dar tare-i bine dacă faci oleacă de rânduială. Eu mă știu pe mine: dacă mă scol de dimineață și-mi fac oleacă de canon, parcă sunt un alt om toată ziua.
Troparul Sfântului Cuvios Sava cel Sfinţit, glasul al 8-lea:
Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele din adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Sfinte Sava părintele nostru, cuvioase! Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să mântuiască sufletele noastre.
Sfântul Mucenic al lui Hristos Anastasie a văzut odată cum sunt întrebaţi şi judecaţi de păgâni sfinţii mucenici şi cum li se taie mădularele pentru mărturisirea lui Hristos. Pentru că era creştin şi pentru ca ştia bunătăţile pregătite de Dumnezeu mucenicilor, dorea şi el să lupte pe aceeaşi cale pentru Hristos.
Şi într-una din zile i s-a înfierbântat inima lui, şi-a făcut semnul crucii şi s-a dus în stadion. Stând în mijlocul adunării de lume a strigat cu glas mare:
Răbdarea trebuie să se întindă peste tot ceea ce pronia lui Dumnezeu ne trimite în viaţa noastră duhovnicească.
Prin răbdare, omul devine bun luptător şi nevoitor, şi dobândeşte adeseori mai multe izbânzi duhovniceşti decât altul, prin nevoinţa sa de bunăvoie. Iov a fost un nevoitor de bunăvoie atunci când trăia în cucernicie şi se bucura de copiii săi; el nu uita să se roage lui Dumnezeu pentru ei în fiecare zi, pentru a abate judecata dreaptă a lui Dumnezeu de la greşelile lor fără de voie.
Ţie, celei alese de Dumnezeu din neamul slujitorilor de idoli şi chemate în limba sfântă ca să ajungi mireasa lui Hristos, noi, cei ce ne izbăvim prin tine din multe feluri de răutăţi şi neputinţe, cântări de mulţumire şi de laudă îţi aducem, Sfântă şi întru tot lăudată Mare Muceniţă; iar tu, având îndrăzneală către Domnul, din toate nevoile ne slobozeşte, ca neîncetat să cântăm ţie: Bucură-te, Varvara, mireasa cea preaînţeleaptă a lui Hristos!
Nu ştii că viaţa de aici este o călătorie? Oare eşti cetăţean? Nu! Eşti călător. Ai înţeles ce am spus? Nu eşti cetăţean, ci drumeţ şi călător. Să nu spui că am această cetate sau pe cealaltă. Nimeni nu are cetate. Ea se află sus, iar cele de aici reprezintă calea.
Deci mergem în fiecare zi atâta cât firea încuviinţează cu bucurie. Oare cineva adună pe cale bani? Cineva, pe cale, ascunde aur în pământ?
Părintele Arhimandrit Agafon (Potoroacă) a părăsit această viaţă pământească, mutându-se la Domnul. Prin îndelungata sa activitate pastoral-misionară, Părintele Agafon a fost un vrednic slujitor al Bisericii Ortodoxe din Moldova, care neostenit a muncit pentru propăşirea turmei încredinţate spre păstorire.
A fost deopotrivă îndrumător drept pentru nenumăraţii fii şi fiice duhovniceşti, dar şi un exemplu demn de urmat pentru confraţii slujitori.
Păstreaza tăcerea acela care nu se bizuie pe sine, ci se încrede în Dumnezeu. Tăcerea cheamă în inima noastră dorul de rugăciune și practicarea virtuţilor.
Tăcerea e o mare împuternicire a războiului nevăzut şi o durabilă nădejde de biruinţă. Ea este foarte iubită de cel ce nu se bizuie pe sine, ci se încrede în Dumnezeu.
– Poate veni gând să pleci la mânăstire, ca să fugi de lupta pe care ți-o dă lumea aici?
– Păi, nici nu te primește mânăstirea. După ce ai biruit totul, atunci vii la mânăstire. Dacă nu ai reușit acolo, aici, la mânăstire, cum poți să birui? Spune Mântuitorul: „Dacă Eu vă spun niște lucruri omenești, și nu le pricepeți, cum o să pricepeți dacă v-aș spune lucruri cerești”?
Când eram copil – aveam vreo 5-6 ani – fratele mamei, Petrea Dabija, m-a luat cu căruţa la Mănăstirea Suruceni. Aici fuseseră călugăriţi odinioară alţi doi unchi ai mei – Serafim Dabija şi Nicodim Onu, care la acea oră făceau închisoare, undeva pe lângă Polul Nord pentru că noii stăpâni ai Basarabiei îi suspectaseră că ar conspira cu Dumnezeu contra puterii sovietice. Badea Petrea adusese, ascunse în fânul căruţei lui, câteva sfeşnice şi nişte icoane care aparţinuseră mănăstirii Zloţi, închisă după arestarea rudelor mele. Acolo părintele Serafim fusese stareţ şi părintele Nicodim – diacon.
Mântuirea este cu putință și în bogăție, și în sărăcie. Sărăcia în sine nu mântuiește, dar poți avea milioane, cu inima la Domnul, și să te mântuiești.
De exemplu Filaret cel Milostiv avea o avere enormă, dar prin ea și-a dobândit Împărăția Cerească ajutând celor săraci și în nevoi. Avraam a fost și el foarte bogat: bogăția lui în acele timpuri consta în mulțime de turme, însă aceasta nu l-a împiedicat să se mântuiască.
Scrii că te chinuie o tristeţe de neînvins şi inexplicabilă. Trupeşte eşti sănătoasă, casa ţi-e plină, dar inima îţi e pustie. De fapt, inima ţi-este plină de întristare întunecată. Te duci, din obligaţie, la distracţii şi spectacole, dar asta îţi măreşte şi mai mult întristarea.
Păzeşte-te bine, aceasta este o boală primejdioasă a sufletului. Ea poate să omoare sufletul cu totul. Biserica priveşte o asemenea întristare ca pe un păcat de moarte – fiindcă, potrivit spuselor apostolului, sunt două feluri de întristare: o întristare după Dumnezeu, care aduce pocăinţă spre mântuire, şi întristarea acestei lumi, care aduce moarte. La tine este – e limpede – al doilea fel de întristare.
Pe ucenicul cel întâi chemat şi următorul Patimilor lui Hristos, pe Andrei apostolul, fratele lui Petru, să-l lăudăm credincioşii, ca pe cel ce pe păgâni din înşelăciune i-a întors la botez. Pentru aceasta îi cântăm: Bucură-te, Sfinte Andreie, apostole!
Pagini de istorie – Sfântul Apostol Andrei cel Întâi Chemat (Sursa: Trinitas TV)
„Ce este adevărul?” Această întrebare poate – şi trebuie – să fie încadrată într-o perspectivă cu totul diferită. Pilat cel sceptic a pus această întrebare, dar nu era sincer; în mod ironic pentru el, l-a întrebat chiar pe Adevărul Însuşi.
„Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa; nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine” (In. 14, 6). „Veţi cunoaşte Adevărul, iar adevărul vă va face liberi” (In. 8, 32). Adevărul în acest sens, adevărul care dăruieşte viaţă şi libertate veşnice, nu poate fi ajuns prin mijloace omeneşti; el nu poate fi decât descoperit, revelat de Sus de către Cineva care are puterea de a o face.
Lingușirea este o mângâiere amăgitoare și se manifestă în cuvinte ca prietenie și bunăvoință, și ca râvnă pentru cele care nu au nici o valoare.
Deasupra lingușirii, ca și deasupra mormântului, se află scris doar numele prieteniei. Lingușirea este un viciu al sufletului pervertit, care este bolnav și n-are nimic teafăr în el; este vicleană, nu are nimic sfânt, este nesinceră și înșelătoare. Lingușirea strică sufletele care o îngăduie.