Cnonul (Sfântului Andrei Criteanul) ne îndeamnă să urmăm pildele cele bune: „Râvnește suflete la Set, Noe, Avraam, amintește-ți de niniviteni”. Ninive era o cetate foarte păcătoasă.
Canonul cel Mare ne cheamă la un examen de conștiință
Să nu ne înfricoşăm de post care ne liberează de nenumărate răutăţi
Cu postul a intrat Daniil în groapa leilor, umblând printre fiarele acelea grozave ca printre nişte oi. Cu postul au intrat cei trei tineri în cuptorul cel înfocat din Babilon, mult timp petrecând în flacără. Iată rodurile cele mărite ale postului!
Dar vei zice, poate: postul slăbeşte trupul. Dar ascultă ce învaţă Sfânta Scriptură: „Chiar dacă omul nostru cel din afară se trece, cel dinlăuntru însă se înnoieşte din zi în zi” (II Cor. 4, 16).
Primele trei zile din Postul Mare
Cele trei zile ale Postului Mare au mai mult sensul de a-l obişnui pe creştin cu postul, cu înfrânarea. Apoi, când va mânca în fiecare zi la ceasul al nouălea (ora 3 după-amiază), va considera aceasta prăznuire.
Post cu bucuria Învierii pe chip!
Izgonire fără sfârșit… Așa părea din clipa căderii în ispita mâncării din pomul cunoașterii binelui și răului. Un singur cuvânt de încurajare – în care Tatăl Ceresc spune cum va pune dușmănie între ispititor și femeie, între sămânța acesteia și a diavolului ispititor și cum Urmașul aceleia va zdrobi capul tiranului fără chip – schimba nădejdea iertării în Iertare propriu-zisă, în Iertare veșnică.
„Întoarceţi-vă la Mine din toată inima voastră…” Duminica Izgonirii lui Adam din Rai la Mănăstirea Suruceni
„Când omul îşi dă seama de harul care vine prin postire, dorirea lui creşte ca să postească tot mai mult şi harurile care vin prin postire sunt fără de număr. Prin postire, omul îşi uşurează atât trupul, cât şi sufletul de povara întunecimii şi a învârtoşării. Trupul său se face uşor şi puternic şi sufletul său se face strălucitor şi curat. Prin postire, omul îşi înalţă sufletul deasupra temniţei pământeşti şi pătrunde prin întunecimea vieţii trupeşti către Lumina Împărăţiei lui Dumnezeu, către adevăratul său sălaş.” (Sf. Nicolae Velimirovici)
PS Ignatie: Perioada Postului Mare este cea care ne disciplinează, ne ajută să ne desprindem de patimi, de păcat, și să devenim oameni liberi, așa cum ne-a creat Dumnezeu
«Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, Ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie» (Matei 6, 17-18)
Fără probleme, fără necazuri, fără boli, fără întristări, ce-ar face omul?
Fiecare ispită, fiecare necaz, fiecare atac al diavolului, dacă suntem atenţi şi răbdători, ne poate aduce mare folos. Vrăjmaşul cel închipuit l-a atacat cu atâta furie pe Iov! Dar cu ce l-a vătămat în cele din urmă? Cu nimic. Din contră, i-a adus o mai mare sfinţenie şi o mai strălucitoare slavă.
Încrederea în sine se transformă rapid în patima de a comanda
Încrederea în sine se transformă rapid în patima de a comanda; el atentează la libertatea altora (fără să suporte nici cel mai mic atentat la libertatea sa), dispune de atenția, de timpul, de puterile altora, devine obraznic și tupeist. Treaba lui este importantă, treaba altuia e un fleac. De toate se apucă, în toate se bagă.
Să avem credință în Sfinții noștri, în Hristos și în Maica Domnului
Să avem credință în Sfinții noștri, în Hristos și în Maica Domnului. S-o iubim mult pe Maica Domnului, ca să ne dea bucuria Fiului ei. Să se înrădăcineze bucuria lui Hristos în sufletul nostru, să prindă viață sufletul nostru cu dragostea lui Dumnezeu, iar nu cu discuțiile. Adică vorbim în deșert continuu, cuvintele se duc în văzduh, în coșul de gunoi; toate se pierd în aer.
Lumea a fost zidită primăvara
Sfântul Efrem Sirul învaţă: „Aşa cum toate ‒ copacii, ierburile, dobitoacele, păsările şi omul ‒ erau deodată şi bătrâne şi tinere: bătrâne după înfăţişarea mădularelor şi alcătuirii, tinere după vremea zidirii lor; tot aşa şi luna era în acea vreme şi bătrână şi tânără: tânără, căci numai ce fusese zidită, bătrână fiindcă era plină precum în ziua a cincisprezecea”.
Să nu ne lăsăm înfrânţi de sărăcie, dar nici de bogăţie să nu ne mândrim!
Fericitul Iov era un bărbat vrednic de mirare, mare şi vestit pretutindeni, un luptător pentru cucernicie, un biruitor a toată lumea. El a suportat tot felul de lupte şi a ridicat mii de monumente ale biruinţei sale asupra Satanei. Si acest bărbat a fost bogat şi sărac, însemnat şi nesocotit, binecuvântat cu mulţi copii şi iarăşi lipsit de dânşii.
Există primejdia ca ținând posturile rânduite de Biserică, să nu avem totuși nici un folos
Când postim, nu ajunge să ne abținem de la diferite mâncăruri, ci trebuie să postim și sufletește.
Ce este păcatul?
Păcatul, mai înainte de toate este un fenomen duhovnicesc, metafizic. Rădăcinile păcatului se află în adâncurile tainice, “mistice”, ale firii duhovniceşti a omului. Esenţa păcatului nu constă în încălcarea unor norme etice, ci în înstrăinarea de viaţa dumnezeiască, veşnică, cea pentru care a fost făcut omul şi către care este chemat în chip firesc, adică prin însăşi firea lui.
Când năvăleşte asupra voastră răul, să alunecaţi şi să vă întoarceţi spre bine
Înlăuntrul nostru avem două lumi: cea bună şi cea rea. Amândouă îşi sorb puterea din acelaşi izvor. Această putere este ca o baterie. Dacă la ea se conectează răul, ne duce la dezastru. Dacă se foloseşte de ea binele, atunci toate în viaţa noastră sunt frumoase, liniştite, dumnezeieşti.
Dumnezeu este foc care arde păcatele și neputințele
Rugăciunea poți să o ții în minte și în timpul bolii și al neputințelor și la slujbă. Doar că, din această cauză uneori doare capul, dar ce să-i faci? Străduiește-te să ții cugetul cu Iisus nu doar în minte, ci îndreptându-l oarecum spre piept. Atunci, desigur, pieptul te va durea, dar fără asta nu se poate.
PS Damaschin Dorneanul: Nu postul ne spală păcatele
Nu ținem post pentru Dumnezeu și nici nu ne putem „spăla” noi păcatele. Păcatul înseamnă o rană, iar pocăința ne apropie de Dumnezeu, Cel care vindecă toate. Un cuvânt de mare folos duhovnicesc al Preasfințitului Părinte Damaschin Dorneanul.
Totul este cu putință cu ajutorul lui Dumnezeu
Să ne păstrăm pacea lăuntrică cu orice preț. Omul trebuie să se supună voii lui Dumnezeu, după cum îi este lui rânduit. Să fie mulțumit, să dea slavă lui Dumnezeu pentru toate. Dacă cere de la sine prea mult, atunci omul se chinuie singur. Nu trebuie să ceară prea mult, ci să primească totul ca din mâinile lui Dumnezeu. Imediat ce se liniștește, iată mântuirea lui.