Nu trebuie să alegem duhovnicul după criteriul harismelor suprafirești. Dacă alegem duhovnicul după acest criteriu, și stăm alături de el pentru harismele lui suprafirești, e ceva greșit. Cu toate că e un lucru normal și acesta… Însă, dacă acel duhovnic nu e atent cu noi, atunci vom rămâne atașați de harismele lui suprafirești, și când va veni timpul ca el să plece, ne va fi greu să găsim un alt duhovnic care să ne odihnească.
O altă metodă psihoterapeutică este aceea de a cultiva gânduri bune. Am afirmat necesitatea de a tăia orice gând atunci când ne rugăm – fie el chiar un gând bun, însă începătorii vieții duhovnicești trebuie să cultive gânduri bune și să se păzească de închipuiri pătimașe, deoarece, acestea din urmă pot îmbia minții o spiritualitate de tip demonic.
Părintele Paisie, zăcând ultimii săi ani în pat, cu un picior rupt, fără vedere, din cauza unei duble cataracte la ochi, și aproape surd, la vârsta lui de peste 90 de ani, ori de câte ori avea câte o tulburare sau durere sau mâhnire, el se ruga și plângea, zicând în taină: „Iar am supărat pe Dumnezeu!”.
Hrana care întreține viața duhovnicească sunt faptele săvârșite în numele lui Dumnezeu, cu adâncă smerenie, nu pentru a fi văzuți. Hrana sufletului este chiar smerenia. Ea înlocuiește și faptele, după învățătura Sfinților Părinți, cea ridicată pe cuvântul lui Dumnezeu. Spre zidirea noastră, Mântuitorul ne-a istorisit pilda plină de înaltă învățătură a Vameșului și a Fariseului, care ne învață smerenia.
Părinte, uneori pornim să facem o treabă și apar o mulțime de piedici. Cum vom putea pricepe dacă piedicile sunt de la Dumnezeu?
Simptomul care ne chinuie este de cele mai multe ori chiar ceea ce într-adevăr ni se întâmplă. Este un adevăr pe care trebuie să-l ascultăm, și nu să-l cenzurăm încă o dată. Este o realitate care ne vorbeşte, care vrea să ne transmită ceva. Să nu ne grăbim să o excludem din viaţa noastră. Să așteptăm cu răbdare și să ascultăm ce vrea să ne spună.
Pr. Nicolae Dima: Spovedania și drumul sufletului de după moarte. Patru cazuri:
Într-un moment de adâncă rugăciune, Sfântul Macarie Egipteanul are o viziune în care patru suflete merg spre drumul fără întoarcere. Care dintre ele merg în lumina veșnică și care merg în întunericul înghețat? Și ce legătură are asta cu spovedania?
Pincipalul este să păstrezi pacea cu cei din jur, atât cât lucrul acesta ţine de tine. Să te gândeşti că în jurul tău s-au strâns tot felul de bolnavi – chiar aşa şi este.
Făptuire nu înseamnă a încerca cineva și a da înapoi, ci făptuire înseamnă să intre în luptă și să se lupte, să biruiască și să fie biruit, să câștige și să piardă, să cadă și să se ridice, să le răscolească pe toate și să accepte războiul și lupta până la ultima suflare. Şi niciodată să nu se încreadă în sine până ce‑i va ieși sufletul. Ci atunci când se suie în Cer, trebuie să aștepte ca în ziua următoare să coboare în iad. Să nu spun că în aceeași clipă se face și coborârea. De aceea nu trebuie să se mire când se pricinuiesc schimbări, ci să aibă înaintea ochilor că amândouă sunt ale sale.
Orice lucru bun găsește omul să spună despre Maica Domnului nu va putea să exprime măreția ei. Prin ascultarea ei, Maica Domnului ne-a deschis nouă iarăși Raiul, pe care îl închisese neascultarea Evei. Eva a rupt veriga care ne unea cu Dumnezeu și a adus în lume întristare și durere. Maica Domnului a unit iarăși veriga și a adus în lume bucuria Raiului. Ne-a unit cu Dumnezeu, de vreme ce Hristos este Dumnezeul-Om.
