Astăzi 27 noiembrie, se lasă sec pentru Postul Naşterii Domnului. Acest post ţine 40 de zile şi se încheie în ajunul praznicului, pe 6 ianuarie.
Lăsatul secului pentru Postul Naşterii Domnului
Atât postim cât iubim şi atât iubim cât postim
Pare demodată insistenţa bimilenară a Bisericii ca oamenii să postească. După cum pare o concepţie arhaică aceea care ar susţine în secolul XXI că anumite alimente sunt „rele”. Iată cel puţin două motive pentru care anumiţi creştini „emancipaţi” ai Bisericii, indiferent pe ce treaptă a ei s-ar afla, scormonesc scuze sau inventează formule de evitare a postului în viaţa lor privată (deci, ascunsă). Dar, după cum Biserica nu are nimic împotriva unor alimente, tot astfel nici aceşti pseudo-creştini nu au nimic în comun cu ortodoxia, ca manifestare plenară a Bisericii – şi de aceea, permanent ascetică.
Pentru ce să mai țină Dumnezeu lumea, dacă nimeni nu se mai roagă?
Preaiubiții mei,
Cuvine-se cu adevărat să fim mulțumitori Mântuitorului Hristos precum și Preacuratei Sale Maici, pentru răgazul ce-l primim în acest Post al Crăciunului.
Postul nu este doar pentru trup, ci are și o dimensiune dumnezeiască
Posturile sunt făcute de dragul nostru, nu împotriva noastră! Nu postim doar ca să flămânzim, să ne chiorăie mațele, să avem fețe prelungi și să ne plângem unii altora: „Măi, ce-am mâncat la margarină, de transpir margarină deja!”. Postim pentru a nu cârti ca niște cârcotași. Postim pentru a învăța, și din tăcere, că a fi cu Hristos este mai mult decât a fi cu ceilalți din jur și că, în sine, a locui, a umbla cu Hristos pe calea virtuților, așa cum propune postul, este unul din cele mai mari daruri pe care Dumnezeu ni le pune la îndemână.
Dobândirea vieţii adevărate, care este cauză a nemuririi şi a vieţii celei veşnice, trebuie să înceapă de acum
Chiar de la începutul lucrării sale, Sfântul Grigorie Palama pune accentul pe faptul că adevăratul monah este cel ce-şi păstrează mintea simplă, neîmprăştiată şi nedispersată în multe lucruri: “acea concentrare unică a minţii care dă măsura monahului celui adevărat, interiorizat“.
După ce l-ai cunoscut pe Hristos îți vine greu să păcătuiești
Poți să nu păcătuiești de frică. E o treaptă inferioară, bună și ea. Ori din dragoste: cum o fac sfinții și caracterele superioare.
Mulți oameni nu consideră absolut necesar mersul la Biserică…
– Gheronda, mulţi oameni nu consideră absolut necesar mersul la Biserică!
IPS Atanasie de Limassol: Dumnezeu îi iubește pe sfinți mai mult decât pe păcătoși?
Dumnezeu extinde și revarsă dragostea Sa peste toată zidirea: și către Sfinți, și către păcătoși, și către îngeri, și către diavoli… către toți. Dumnezeu nu face nicio diferență în iubirea Lui; nu are vreo schimbare. Precum îi iubește pe Sfinți, în aceeași măsură îi iubește și pe păcătoși. Astfel, noi suntem cei care Îl iubim pe Dumnezeu — unul mai mult, altul mai puțin.
Poate Dumnezeu să aibă încredere în noi?
Dacă vom muri complexaţi, vom rămâne pentru totdeauna aşa?
Puterea şi slava lui Dumnezeu sunt prezente şi lucrătoare în numele Lui
„Numele Fiului lui Dumnezeu este mare şi fără de hotar şi susţine întregul univers”, afirmă Păstorul lui Herma, şi nu vom aprecia rolul Rugăciunii lui Iisus în spiritualitatea ortodoxă fără a cunoaşte puterea şi darul numelui dumnezeiesc. Dacă Rugăciunea lui Iisus este mai creatoare decât alte invocaţii, aceasta se datorează faptului că ea conţine numele lui Dumnezeu.
Puterea rugăciunii făcute laolaltă cu ceilalţi este foarte mare
Cel care se bucură de iubire neapărat se va folosi și din rugăciune. Și cât de bun este acest lucru reiese din următoarele: Sfântul Pavel, cel care a urcat până la al treilea cer, care a auzit cuvinte negrăite, care a depășit toate nevoile firii omenești, care nu era în primejdie să cadă în viitor, ci era cu desăvârșire păzit, a avut nevoie și de rugăciunea ucenicilor.
Sfânta Antuza, mama Sfântului Ioan Gură de Aur
Bucuria și fericirea permanentă și neschimbătoare există doar în Ceruri. Aici pe pământ toate sunt în permanentă schimbare. De multe ori bucuria este doborâtă de tristețe, așa cum s-a întâmplat în familia binecuvântată și fericită a dregătorului din Antiohia, Secundus, și a soției sale, Antuza. Din bucurie familia a căzut în durere, în tristețe, a trecut de la starea de fericire la starea de doliu. Tatăl familiei a murit pe neașteptate, la puțină vreme după nașterea lui loan. Comandantul Secundus a murit! Și Antuza a primit fulgerător o grea lovitură. A ars-o flacăra durerii! Și a plâns mult și amar în fața soțului ei mort, a bunului ei tovarăș, în casa lor împodobită de marmură. (…)
Cine judecă va fi judecat cu și mai mare asprime
În acea Zi a Judecății, Dumnezeu ne va judeca cu amănunțime nu numai pentru cele pe care le-am păcătuit noi înșine, ci și pentru judecățile pe care le-am făcut față de alții. Și adeseori, dacă un păcat este ușor de felul lui, îl face mai greu și de neiertat tocmai faptul că acela care l-a comis îl judecă pe altul.
Sfântul Ierarh Gură de Aur, atletul lui Hristos
Mulţi oameni au vrut să se facă sfinţi. Luptele lor pentru dobândirea curăţeniei necesare sfinţeniei au fost spectaculoase. Mai spectaculoase şi mult mai dure decât luptele din arene. Pentru dobândirea curăţeniei, atleţii lui Hristos luptau împotriva trupului lor, împotriva somnului, împotriva foamei, împotriva durerii, împotriva propriilor lor gânduri, împotriva instinctelor. Era o luptă fără milă, dusă zi şi noapte, de-a lungul unei întregi vieţi. O luptă palpitantă şi fără nici un răgaz.
Grija de familie este cea mai frumoasă rugăciune
Era o familie evlavioasă ce avea nouă copii. Soțul era foarte evlavios și plin de zel în cele duhovnicești. Literalmente voia să le facă pe toate ca un călugăr.
„Când te rogi, intră în cămara ta”
„Când te rogi, intră în cămara ta” (Mt 6,6)
Experiențe trăite alături de părintele Sofronie
Întrebare:
În continuarea acestei întrebări, îl rugăm pe Părintele să ne spună dacă a avut o experienţă deosebită cu duhovnicul său, Părintele Sofronie, atât legat de chipul pocăinţei, cât şi de lumina pocăinţei în taina Sfintei Liturghii.