La începutul fiecărei săptămâni, sufletul omului este adesea împovărat de griji, de planuri și de neliniști. Uităm adesea că înainte de orice lucrare, trebuie să ne încredințăm viața și gândurile în mâinile lui Dumnezeu.
Sfântul Serafim de Sarov spunea:
Spunea Părintele Stăniloae o vorbă mare: știți de ce se sinucid unii oameni? Pentru că, eu cred, se simt foarte singuri.
Pentru a putea să te rogi trebuie să te afli în acea stare ce ar putea fi definită prin sintagma „Împărăția lui Dumnezeu”. Trebuie să recunoaștem că El este Dumnezeu, că El este Împăratul; trebuie să ne predăm Lui. Să fim cel puțini preocupați de voința Sa, chiar dacă încă nu suntem capabili să o împlinim.
De aceea le zicea Domnul lor și cred că ne zice și nouă: Cuvântul Meu nu încape în voi. Nu are loc în noi pentru că nu suntem disponibili. Cu toate că viața e atât de trecătoare și astăzi suntem foarte puternici, iar peste o zi poate să dea o boală sau chiar moartea. Cu toate acestea, nu înțelegem – și zicem lucrul acesta, nu ca o judecată, ci ca durere, pentru că, oricât ar vrea Domnul să vorbească cu noi, nu are cu cine. Oricâte s-ar întâmpla în lumea aceasta, noi nu înțelegem.
Cu fiecare minune Dumnezeu vrea, mai întâi, să-i aducă omului aminte că El veghează asupra lumii, cârmuind-o prin atotputernica-I voință și înțelepciune; apoi, că omul nu poate face nimic bun fără El. Niciun fel de strădanie nu izbutește fără ajutorul lui Dumnezeu. Nicio strângere de roade fără binecuvântarea lui Dumnezeu nu ajunge recoltă. Nicio pricepere omenească potrivnică Legii lui Dumnezeu nu rodește vreun bine, nici măcar o sămânță de muștar. Chiar dacă pare, o vreme, să aducă ceva bun, acel bine nu este din priceperea omenească, ci din mila lui Dumnezeu, Care nu părăsește îndată nici pe cel mai crud dușman al Său. (Sfântul Nicolae Velimirovici)
Ferească-ne Dumnezeu de gândul că am putea ajunge la vreun bine fără ajutorul și binecuvântarea Lui. Episodul pescuirii minunate să ne slujească drept îndemn ca niciodată astfel de gânduri deșarte să nu se plămădească în sufletele noastre. Cât de zadarnice sunt toate strădaniile omenești fără ajutorul lui Dumnezeu. Pe când apostolii lui Hristos pescuiau ca oameni, nu au prins nimic; dar când le-a poruncit Hristos să-și arunce încă o dată năvoadele în mare, au pescuit atâta mulțime de pește încât li se rupeau plasele.
Auzind relatarea evanghelică de astăzi, referitoare la pescuirea minunată și la frica Apostolului Petru, când a recunoscut și a trăit în prezența Celui ce se afla lângă el în barca sa, suntem încercați, sau, mai degrabă, ar trebui să fim încercați de frică pentru ușurătatea cu care ne apropiem de Dumnezeu, așteptând să-L întâlnim față către față.
– R. Rădulescu: Părinte Constantin Coman, două corăbii pline cu peşti pe un lac care fusese, să zicem aşa, sterp, înainte cu câteva ore. Două corăbii pline cu peşte, în faţa cărora omul pescar reacţionează, aş spune eu, aparent straniu! În loc să fie captivat de abundenţa peştelui, Îl roagă pe Cel prin care îi vine abundenţa, adică pe Iisus, să plece de la el. În loc să-L ţină mai mult, ca pe un loz câştigător, el Îl alungă. De ce reacţionează Petru astfel, pentru că despre el este vorba, despre Simon pescarul. Cum să înţelegem reacţia lui Petru?
Mulți dintre creștinii de astăzi socotesc că preoții sunt asemenea unor slujbași ai lui Dumnezeu și funcționari bisericești care îi ajută în diferite probleme, ori le slujesc, când au trebuință Tainele sau săvârșesc Dumnezeiasca Liturghie și, astfel, ei își pot satisface nevoile sufletești sau îndeplini o îndatorire tradițională. Îi socotesc drept vraci care lucrează magic!
Gheronda, este rău să ne luptăm pentru a urca în anumite poziții sociale înalte?
Iubirea de slavă este pentru om un cariu mare – această manie de a dobândi demnități, poziții, îl face pe om să apeleze la mijloace osândite de conștiința lui și de legea lui Dumnezeu.
Dacă trebuie să-I oferim lui Hristos gândul fiecărui lucru și chiar persoana noastră, este firesc să-I oferim și relațiile noastre cu ceilalți. Iar aceasta are din nou o mare importanță nu numai pentru curățirea noastră, ci și pentru ameliorarea raporturilor noastre cu ceilalți.
În calitate de creştini, trebuie să credem că bunăstarea noastră se află în mâinile lui Dumnezeu şi să recunoaştem că viaţa noastră, deşi marcată de greutăţi şi lupte, este o călătorie premergătoare vieţii veşnice ce va să fie. Dat fiind că această călătorie nu e lipsită nici de necazuri şi durere, nici de griji şi anxietate, e foarte posibil să cedăm în faţa tensiunilor şi să adoptăm o atitudine defetistă, plină de scepticism, comportându-ne ca şi cum n-ar exista nici o speranţă pentru noi.
Îndeosebi din trei motive Preabunul Dumnezeu nu împlineşte dorinţele noastre şi îngăduie să fim încercaţi în viaţă.
În primul rând, pentru a ne da seama de neputinţa noastră, pentru a ne lepăda de legăturile plăcerii de sine şi de încrederea egoistă de sine, pentru a ne încredinţa cu smerenie toată nădejdea noastră în El.
Vaso și Taki s-au căsătorit de tineri, Vaso era o femeie bună și pioasă, în timp ce Taki, deși era și el un om bun, nu era apropiat de biserică.