TROPARUL Sfântului Mucenic Hristofor, glasul al 4-lea:
Cu haine din sângiuiri împodobindu-te, stai înaintea Domnului împăratul puterilor, Hristofore pururea-mărite, unde cu cetele celor fără de trupuri şi ale mucenicilor cânţi dulce cântare întreit-sfântă şi înfricoşătoare; pentru aceasta prin rugăciunile tale mântuieşte turma ta.
După obişnuitul început, se zic: CONDACELE şi ICOASELE:
Condacul 1
Veniţi toate popoarele creştineşti pe „Fiul Tunetului” să-l lăudăm, pe Apostolul şi Evanghelistul loan, cel ce a scris şi a tunat dogmele dumnezeieşti în toată lumea, căruia cu credinţă şi cu evlavie din inimă să-i strigăm: Bucură-te, iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite!
Cuviosul Arsenie s-a născut în Roma cea Veche, din părinţi creştini şi dreptcredincioşi.
El a fost crescut în învăţătura cărţii şi în frica lui Dumnezeu. Şi ajungând bărbat îmbunătăţit, s-a arătat prea înţelept, pentru că a trecut desăvârşit toată învăţătura retoricii şi a filosofiei, cunoscând bine limba grecească şi latinească.
Atunci când te rogi te uneşti cu Dumnezeu.
Părintele Mihail Stanciu – Mărturii despre Arhimandritul Sofian (Boghiu)
Fragment din emisiunea „Ziarul Lumina. Actualităţi”. Sursa: www.trinitastv.ro
Aratarea semnului Sfintei Cruci pe cer la Ierusalim s-a intamplat in dimineata zilei de 7 mai 351, in timpul imparatului Constantiu, fiul Sfantului Constantin cel Mare. Crucea luminoasa s-a intins de la Golgota si pana la Muntele Maslinilor, pe o distanta de aprox. 9 km, stralucind mai tare decat soarele. Sfanta Cruce a ramas pe cer timp de 7 zile.
O multime de oameni au iesit din casele lor si de la munca lor indreptandu-se spre biserici pentru a aduce slava lui Dumnezeu.
Când ridică asupra sufletului acele valuri grele ale întristării, omul pierde nădejdea de a mai vedea vreodată sfârșitul lor, iară vrăjmașul, pe lângă aceasta, îi bagă și acest gând pierzător, cum că pătimirea cea mare a lui în timpul de față mai pe urmă încă mai mult se va mări.
Când se va întări asupra noastră mâhnirea pentru multe, atunci sufletului îi stă înainte mare nevoință.
Sfîntul şi dreptul Iov se trăgea din seminţia lui Avraam, fiu din fiii lui Isav, care era al cincilea de la Avraam. El îşi avea petrecerea sa în pămîntul Hus, într-una din laturile Arabiei, şi era cel mai bogat om de la răsăritul soarelui, fiind foarte temător de Dumnezeu.
Dintre dobitoace avea şapte mii de oi, trei mii de cămile, cinci sute perechi de boi; asinele ce se păşteau erau cinci sute şi slugi foarte multe, avînd el lucruri mari pe pămînt, pentru că era bărbatul acesta de bun neam şi cu cinste mare între toţi cei ce vieţuiau la răsărit.
Iată cum îşi descria Nikolai (Sfântul Nicon) starea sufletească la începutul noii sale vieţi la Schitul Sihăstriei Optina:
„…Îmi place aici din ce în ce mai mult. Tare mult mi-a plăcut ieri privegherea, mai ales prima parte, Vecernia. Ce frumoase erau stihurile de la „Doamne, strigat-am!” Ce plăcut a fost să ascult cei Şase Psalmi în acest semiîntuneric plin de pace! După rugăciune, ai în suflet pace şi linişte, ca în toate cele de aici. Şi această noapte minunată, luna, cerul curat şi stelele curate! Linişte. În jur sânt pinii bătrâni de veacuri. Zăpada străluceşte.
In timpul liber mi se intampla sa rasfoiesc diverse reviste mondene, incerc sa le iau pulsul, sa inteleg ce se mai intampla prin lumea aceasta.
In multe dintre aceste reviste de „high-life” (desi high-life s-ar traduce prin „viata la inaltime”, la standarde inalte, acolo nu vad decat viata de jos, pamanteasca, lumeasca, vad neputintele firii noastre laudate si preamarite). Citesc, din ce in ce mai des, prin astfel de reviste, articole si interviuri cu si despre vedetele noastre autohtone ca nu se mai pune pret pe casatorie, preferandu-se concubinajul, „casatoria de proba”.
Iubiți credincioși,
Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, venind în lume, și pururea însetând de mântuirea sufletelor omenești, umblând prin locurile Palestinei, a ajuns și la o cetate a Samariei, care pe atunci se chema Sihar.
Acolo, prin pronia Sa nemărginită a făcut a se întâlni cu o femeie din acea cetate la fântâna lui Iacob.
Când stai în biserică, trebuie să asculţi cu atenţie cântarea şi citirea bisericească şi, cine poate, nu trebuie să lase în acest timp nici rugăciunea lui Iisus, mai ales când nu se aude bine sau clar ceea ce se citeşte în biserică. (Cuviosul Ambrozie, 23, Partea a II-a, p.83)
Faptul că vorbeşti când stai la slujbele bisericeşti sau îţi roteşti privirile în toate părţile, nu numai că este necuviincios, dar Îl şi mânii pe Domnul prin neatenţie şi cutezanţă. Dacă nu putem cu sufletul, cel puţin cu trupul să ne purtăm cuviincios în chip văzut.
Invatatura despre persoana este importanta pentru epoca noastra. Multi vorbesc despre persoana filosofic, psihologic, personalist; insa persoana este descoperirea lui Dumnezeu in om.
In aceasta descoperire, aratarea lui Dumnezeu, omul simte ca Dumnezeu este Persoana, dar ca si el insusi, omul, este persoana, si vine in comuniune cu Dumnezeu, persoana catre Persoana.
Mitropolit Bartolomeu Anania: Sufletul – parte eternă din om (2005)
Să trăim întâi pentru suflet ș-apoi pentru trup. Nu este vorba de a elibera trupul din calcul, ci doar de a-l subordona sufletului. Este vorba de o ierarhie și o anumită prioritate…
Precum negutatorii, asa si fiecare din voi, in sfantul si marele Post, adunandu-si bogatia duhovniceasca, a ajuns ca la un liman, la Sfintele Pasti, aducand cu sine multe bunatati si poveri de fapte bune, adica: post, privegheri, rugaciuni, iubire de lucrare si toate celelalte sarguinte ale evlaviei.
Insa grija cea mare este ca aceste fapte bune, sa se pazeasca, nu oricum s-ar intampla.
Sfantul Timotei era din satul Penapion, cleric al Bisericii si a trait pe vremea lui Diocletian, imparatul Romei.
Deci, tanar fiind, Timotei si-a luat, ca sotie, o fecioara, cu numele Mavra. Si, nefiind ei impreuna nici douazeci de zile de la nunta lor, s-a pornit prigoana impotriva crestinilor.
Deja din timpul vieții Atanasie de Aalexandria s-a bucurat de stima contemporanilor săi: fie ei adversari, arieni, melețieni, apolonariști sau marcilieni, fie puterea politică imperială, Constantin cel Mare, Iulian Apostatul, Jovian sau Valens, fie autoritățile ecleziastice, Vasile cel Mare, Iulius I al Romei, Osius de Cordova, Lucifer de Calgari.
Pe drept cuvânt unii i-au atribuit apelativul „cel Mare“ încă din timpul vieții în semn de recunoaștere a gândirii lui teologice, doctrinale, pastorale.