Precum negutatorii, asa si fiecare din voi, in sfantul si marele Post, adunandu-si bogatia duhovniceasca, a ajuns ca la un liman, la Sfintele Pasti, aducand cu sine multe bunatati si poveri de fapte bune, adica: post, privegheri, rugaciuni, iubire de lucrare si toate celelalte sarguinte ale evlaviei.
Insa grija cea mare este ca aceste fapte bune, sa se pazeasca, nu oricum s-ar intampla.Nu se cuvine a socoti, despre limanul cel duhovnicesc, ca si despre limanul cel simtit. Ca la cel simtit, adica, dupa ce se porneste in calatorie, cu corabia pe mare, calatorul intru nelucrare se afla si fara grija de valurile marii si de primejdii. Iar aici, la cel duhovnicesc, se intampla dimpotriva lucrul, ca, prin odihna trupului, mai mult se salbaticesc patimile si napadesc sa intre, impreuna cu ele, si anumite vifore, adica duhuri ale rautatii duhurile lacomiei pantecelui, duhul desfranarii, duhul iubirii de arginti, duhul trandaviei, duhul intristarii, duhul trufiei si al fricii, ca sa nu ne scufundam, la liman. Ca Sfantul David, a cautat, oarecand, fara pazire la femeia lui Urie si ceea ce a patimit, o stiu toti cei ce citesc Cartea a doua a Imparatilor.
Ia aminte, tu, ascultatorule, fugi de locurile si de naravurile, cele pierzatoare ale pacatului. Pune-ti canon si pune straja ochilor, auzului, mirosului si gustarii, pipairii, mancarii si bauturii si somnului, ca sa nu ramai cufundat in viforul patimilor. Insa, si aceasta, se cuvine sa cunoastem, ca cela ce inoata in marea cea smintita, acela, fara de voie, este supus la furtuni si la intreitele valuri, iar cel ce trece marea gandurilor, acela stapan este si al furtunii si al alinarii. Ca, daca leapada cu barbatie gandurile cele necuviincioase, se umple de alinarea si are Duhul Sfant impreuna-calator, precum se istoriseste despre Sfantul Arsenie cel Mare, in Pateric. Iar cela ce are simtirile slabite, iar poftele salasuiesc in el, ca niste izvoare, acela insusi ridica vifor rau intru sine. Unul ca acesta, daca nu-si va linisti si domoli degraba gandurile care-l invalmasesc, acela va ajunge sa zica cuvantul cel jalnic: „Venit-am intru adancurile marii si viforul meu m-a scufundat pe mine.”
Deci, sa punem capetenie duhul si sa nu lasam pe cel mai rau sa-l traga in jos pe cel mai bun, ci, sa stapaneasca duhul si el sa duca pe cel mai rau catre cele mai bune si mai inalte. Oare, nu stiti ce a lucrat pacatul? Au n-a adus el moartea in lume? Au n-a stricat el tot pamantul? Au n-a umplut el lumea de morminte, din veac si pana acum? Fiindca nestricacios era omul inainte de calcarea poruncii si nici o rautate nu avea inceput, atata vreme cat cel intai-zidit a petrecut neclintit si neschimbat intru porunca cea data lui. Acesta, adica pacatul, era pricinuitor muncilor celor vesnice. Acesta este si arderea focului celui nestins al gheenei, acesta este mancarea si roaderea viermelui celui neadormit. Acesta, pe omul cel ce era intru cinste, l-a facut sa se asemene cu dobitoacele cele fara de minte.
Deci, de vreme ce intr-acest fel atat de pierzator si de moarte aducator este pacatul, se cuvine sa fugim de dansul, fratilor, cu toata puterea, si fapta cea buna sa, o alegem si sa o imbratisam. Ca fapta buna, pe oameni ii arata ca ingerii si impotriva mortii se ridica si dracilor se impotriveste, si, impotriva stapanitorilor lumii acesteia, salta si dantuieste, iar, mai pe urma, Imparatia Cerurilor o daruieste, pe care, sa dea Dumnezeu ca, noi toti, sa o dobandim, cu darul si cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia se cuvine slava si stapanirea, impreuna cu Parintele cel fara de inceput si cu Prea Sfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
(Sfantul Teodor Studitul – Proloage, Luna mai in 3 zile – Intru aceasta zi, cuvant al Preacuviosului Parintelui nostru Teodor Studitul, ca sa luam aminte la noi insine si sa fugim de locurile pierzatoare.